Am iesit la joaca, am desenat cu creta pe asfalt, am alergat dupa minge si am cautat melci printre tufele din parc. Pe toate le-am facut pana la ora mesei. In ultimele minute ale “portiei de joaca” de dimineata, nori amenintatori s-au adunat peste cartierul nostru. Am fugit spre casa, spunandu-ne unul altuia: Vine furtuna! Vine furtuna!
In timpul mesei de pranz, privind pe fereastra, a venit intrebarea la care nu mi-a lasat nicio sansa sa fiu spontan, tocmai datorita tonului firesc cu care a fost pusa: tata, nu putem sa aducem putina furtuna in casa?
Apoi a venit, tot firesc, mosul Ene, in sunet de streasina plangatoare.
Asa arata ploaia, privita de la fereastra noastra (fotografie "calda".....).
Imi place ploaia privita pe fereastra si-mi place sa stau in ploaie...furtuna, nu...nici macar in casa...
RăspundețiȘtergere"Apoi a venit, tot firesc, mosul Ene, in sunet de streasina plangatoare"...
RăspundețiȘtergereO venire somnoroasă şi... literară... O zi bună să aveţi!
Erys:
RăspundețiȘtergereNici la noi nu a fost furtuna, insa, pentru o mai lesnicioasa pornire catre casa, folosim hiperbola.
Cristian Lisandru:
RăspundețiȘtergereO sa tratam aceasta "vorbulita" ca pe un compliment de la o persoana draga!