Copilul si durerea

Pentru fiecare parinte exista un chip al bucuriei: propriul copil inflorit in zambet. Copilul care doarme tihnit, fara sa-i pese de problemele celor mari, copilul care isi doreste tot ceea ce exista pe lume.

Exista si parinti pentru care aceasta enumerare s-a transformat in suspin. Pentru ca am vrut sa vad ce se scrie pe alte bloguri despre aceasta zi, am folosit un motor de cautare ( google ). Cuvintele cheie au fost optimiste, insa, ochii mi-au cazut pe un sait care mi-a taiat respiratia. Mi-am dat seama cat de fragila este linia de demarcatie intre agonie si extaz.

M-am intristat!

Cand eram copil, urmaream cu regularitate “Teleenciclopedia”. Intr-o seara de sambata, inainte de culcare, am urmarit un film foarte scurt, in care se afirma ca o ehipa de medici renumiti au ajuns la concluzia ca unul din patru oameni dezvolta o forma de cancer. Am fost socat! Noi eram patru: mama, tata si doi copii!
Un an mai tarziu, mama murea din exact acest motiv. La distanta de douazeci si cinci de ani, tot datorita unei cauze asemanatoare, pleca si tata.

Am cautat cele doua boli, tot cu “google”. Am cotrobait prin multe cotloane, am insistat.
Intamplarea a facut sa gasesc un blog, facut special pentru a ajuta la intelegerea bolii, in chiar ziua in care a pornit la drum: "tot ce (nu) ai vrut să ştii … despre cancer"


Va rog sa va ganditi, dar mai ales sa incercati sa faceti ceva pentru acesti copii. Cred ca si o simpla rugaciune este mai mult decat nimic.