Cu sase ani in urma se mai incheia o legenda. Chiar era “Crying time”.
Ray Charles (pe numele său întreg Ray Charles Robinson) punea punct unei vieti traversata in ritm de jazz, blues & soul. Noi nu l-am cunoscut, normal, insa muzica lui a ajuns la noi. Cu ea zugravim fundalul sonor al unor zile ploioase, atunci cand nu putem sa iesim la joaca. Nu ascultam foarte des si nici foarte mult. Doar punem “samanta de muzica”, si cautam sa fie cat mai buna, ca sa putem sa avem pretentie la recolta bogata.
Sa va bucurati, chiar daca este “Crying time”. Clapele asteapta alte legende, iar acestea trebuie sa fie nascocite, talmacite si rastalmacite.
A fost o mare voce, păstrez întreaga sa discografie şi îl reascult cu mare plăcere de multe ori... Mi-ai reamintit de el, o să dau un play... Vă doresc o zi bună în continuare, cu multe zâmbete!
RăspundețiȘtergeremuzică de negri bețivi, bună măr
RăspundețiȘtergereCristian Lisandru:
RăspundețiȘtergereNoi o sa ascultam astazi, dupa care o sa asteptam amiezele ploioase.
kokoriko:
RăspundețiȘtergere...da,da!
si invaluita in fum de trabuc!
taticuuuuuuuu lu'stefan, cine face genul asta de poze pentru voi doi? trepiedu' cu autodeclansator sau altcineva???
RăspundețiȘtergereAnonim:
RăspundețiȘtergereTehnica a evoluat incredibil de mult.
Doar noi am ramas cam in urma.