Două nuci

Există oameni dăruiţi cu harul blândeţii, oameni născuţi parcă pentru a colinda din casă în casă pentru a duce a “vestea”.

Cu mulţi ani în urmă l-am ascultat pentru prima dată în “Sala Sporturilor” din Galaţi. Ştefan Hruşcă era un tânăr firav, cu profil acvilin şi voce gravă. Îmi amintesc şi acum îngrămădeala incredibilă în care am stat noaptea întreagă. Nu ştiu prin ce concurs de împrejurări, o prietenă dragă sufletului meu avea o sticlă cu apă distilată pe care am împărţit-o şase oameni. Pentru că era foarte timidă, m-a rugat pe mine să merg să-i cer un autograf.


Aseară, cu o lună mai devreme, au venit sărbătorile, puţin... Ştefan l-a colindat pe Ştefan, iar pentru asta a primit două nuci! Cine ştie ce ne mai rezervă viaţă? Poate că într-o bună zi, undeva în Valea Izei, Ştefan o să-l aştepte pe celălalt Ştefan cu nuci, iar tânărul, cu o chitară în spate, o să taie troianul către el.
Şi-or aminti de prima lor întâlnire şi n-or mai fi siguri cine să-i dea autograf celuilalt.

Sau poate că o să deschidă unul dintre tomurile maestrului… pentru o piesă nouă!
.