Fotografia

Ieri am vorbit cu unul dintre foarte puţinii prieteni care mi-au mai rămas. Se întâmplă să ne auzim de câteva ori pe an. Mi-a povestit despre mama sa, om pe care îl preţuiesc tocmai pentru blândeţea pe care nu a încetat niciodată să ne-o arate, chiar şi atunci când se întorcea acasă şi simţea mirosul de Kent arăbesc, cumpărat cu 12 lei de la vaporenii din port. Este bolnavă, la pat. Mi-am amintit de serile de iarnă în care ascultam Led Zeppelin, Metallica, Deep Purple, Slayer, Queen sau Frank Zappa de pe vinilurile pe care le schimbam mereu între noi. Afară, viscolul făcea legea.

Mi-am amintit de fotografiile pe care le făceam în laboratorul său. Una dintre ele i-am ataşat-o mesajului pe care i l-am trimis. Oricât de ciudat ar fi, i-am trimis una dintre fotografiile mele,pe post de felicitare, insa una pe care chiar el mi-a făcut-o. Îmi amintesc şi acum momentul în care a fost făcută, aşa cum îmi amintesc şi motivul pentru care se dărâmase lumea. Şi atunci, la fel ca şi acum, nu părea nimeni a fi capabil să o salveze.
Dar serile aveau iz de muzica adevarata.




......