Timpul nu priveşte înapoi. Ieri s-a împlinit un an de când s-a rupt de portativul muzichiilor româneşti unul dintre cei care au ghicit chimia renaşterii formaţiei Phoenix, în Timişoara anilor şaptezeci. Apoi, înţelepciunea anilor pe care îi aduna l-au împins către chemarea sa adevărată, la strunga jazz-ului românesc.
Dumnezeu să ierte încă un menestrel de poveste!
Nu am auzit pomenindu-se nimic despre asta, pe nicăieri.
Atât de lung sa fie un an? Oare atât de puţin a lăsat in urmă Bela Kamocsa?
Este tare adevarat ce spui kid.
RăspundețiȘtergereSe pare ca in Romania se moare de o boala grea si necrutatoare -UITAREA- din nefericire pentru multi.
O duminica binecuvantata iti doresc de la Vrancea!
Dumnezeu să-l ierte... Din nefericire, nici nu trebuie să treacă un an, de foarte multe ori, pentru ca oamenii (în general) şi oamenii valoroşi (în special) să fie daţi uitării...
RăspundețiȘtergereAm avut norocul sa-l cunosc...un om minunat dedicat 100% Timisoarei si muzicii...Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca!
RăspundețiȘtergereelena marin-alexe:
RăspundețiȘtergereEu caut sa-i pomenesc fiului meu despre cat mai multi dintre cei pe care i-am indragit. Cel mai probabil, multi dintre ei nu o sa-l convinga si pe el, insa, eu incerc.
Cristian Lisandru:
RăspundețiȘtergereEu nu vreau sa-l uit, mai ales pentru placerea cu care simtea jazzul.
Liana10:
RăspundețiȘtergereEu nu l-am cunoscut decat din pozitia de spectator, insa mi-a inspirat mult bunsimt.