Sunt zile care trec fără istorie, oricât te-ai strădui.
Astăzi am citit două articole care m-au făcut să-mi pun întrebarea dacă mai există şi o altă posibilitate de a fi nu fericit, ci doar împăcat cu sine, alta decât inconştienţa.
Mana şi Corina vorbesc despre tsumani, nu cel din Japonia, ci altul mult mai devastator.
Sunt zile în care deznădejdea este o a doua natură, iar pentru mine, astăzi a fost una dintre ele.
Tsumami suntem chiar noi, iar Apocalipsa... acum!
Aş aştepta-o întins pe iarbă, resemnat, privind norii de deasupra mării, fără să mă mai intereseze marele val... pentru că nu m-ar mai putea atinge.
păi unde-a fost Ştefan astăzi de-ai avut tu asemenea zi? uite, eu când trec prin clipe mai grele mă tratez cu filmuleţul ăsta de la un prieten, s-ar putea să funcţioneze şi în cazul tău, încearcă: http://www.youtube.com/watch?v=iH5Hee0dBRM&feature=player_embedded :)
RăspundețiȘtergerehihihi, ca să vezi, cuvântul de verificare e "scorine", adică "Sus Capul, Sorine" ;)
Tsunami suntem noi... O concluzie letală. Dar reală.
RăspundețiȘtergereGânduri bune, Sorine!
Eu as zice ca: multi dintre noi provoaca tsunami:)fiecare pe unde poate..dar sa nu ocolim si sa nu tratam cu zambetul pe buze realitatea timpului in care traim.
RăspundețiȘtergereS-ar putea sa avem mari si neplacute surprize.
@puideblog:
RăspundețiȘtergereDimineata merge la gradinita. In plus, doarme in fiecare zi, la pranz. Este timp pentru lamentare.
@Cristian Lisandru:
Da, chiar suntem!
@elena marin-alexe:
Aproape ca nu mai pot fi numite surprize.