duminică, iulie 3

Doors, 3 iulie 1971, Paris: The end



Îmi doresc ca fiul meu să ajungă să cunoască şi să preţuiască muzica şi versurile pe care un om a reuşit să le unească într-o armonie aproape perfectă, în contrast evident cu dezechilibrul total în care şi-a trăit aproape toată viaţa.
Se spune în mod obişnuit că performanţa, superlativul oricărei reuşite din viaţa unui om nu poate veni decât dacă eşti pregătit să plăteşti preţul şi să te supui unei ciudate legi a compensaţiei. Jim Morrison a plătit acest preţ, poate chiar unul cu mult mai mare decât ar fi fost nevoie, dar el a fost în toată viaţa sa unul care a plusat la toate mizele. Este adevărat, de multe ori a jucat la cacialma, însă indiferent cât de mult a pierdut, muzica a fost locul în care a câştigat mai mult decât şi-ar fi putut imagina.
3 iulie 1971, Paris - The end!

sâmbătă, iulie 2

Octavian Paler - Nu-mi mai pasă!

Îl urmăream cu mare plăcere, chiar dacă aproape de fiecare dacă rămâneam cu un gust amar, acela al resemnării în faţa şuvoiului, a torentului pornit pe versantul abrupt, cel care nu mai lasă nimic să-i tăie calea. Acesta este omul care m-a făcut să-mi doresc să ajung măcar o singură dată în satul Lisa, din Făgăraş. Astăzi este ziua de naştere a unui om care a plecat dintre noi, cel care a purtat numele de Octavian Paler.
Pentru mine, el este cel care a reuşit să mă convingă de faptul că "ultimul meu refugiu este dispreţul”, probabil tocmai datorită faptului că ”exista doar incapacitatea noastră de a umple golul în care traim”.

Îmi lipsesc tot mai multe "voci care vorbesc în desert”. Aceasta este numai una dintre ele.

vineri, iulie 1

Dimineaţa cu miros de iarbă cosită

Astăzi am purtat o discuţie despre mirosuri. Am fost surprins să aflu că atunci când nenea taie iarba miroase frumos. Nu am putut să-l contrazic, însă mie mi-a fugit gândul la căruţa plină cu fân proaspăt cosit intrând pe poarta gospodăriei bunicilor mei, având deasupra, cocoţat precum moţul, un copil cufundat până la jumătate în grămadă.
Da, miroase frumos iarba, indifernt de ani care trec, indiferent de meleagurile pe care se întâmplă să crească. Atunci când o loveşte coasa, iarba ştie să îşi răspândească mireasma furată din Eden.
.

joi, iunie 30

Bufet suedez

În urmă cu doar câteva minute, în timp ce îl plimbam pe derbedeul care perturbă cursurile de pian, am avut parte de o întâmplare atât de simplă, dar atât de liniştitoare.
Ploua mărunt iar parcul de joacă era pustiu, atât de pustiu încât se puteau auzi picăturile lovind caldarâmul. Doar la interval mic, neregulat, se auzea şi simţea bătaie de aripă la aterizare.

Cât de mult poate să însemne un pumn de grăunţe, dacă îl ai în buzunar la momentul potrivit! Am avut ocazia să văd, la fel ca atunci când sună într-o cazarmă goarna pentru masă iar recruţilor li se lungesc urechile de foame, o trupă de porumbei destul de dezordonată, aşteptând să se deschidă bufetul suedez.

Chiar şi când plouă frumuseţea aşteaptă să fie remarcată.
.

Educatoarea buburuză

.
Scurtă scrisoare de despărţire de la educatoarea noastră - articol găzduit.

Întotdeauna ne este greu să ne luăm rămas bun de la cei dragi chiar şi pentru o scurtă perioadă, cu atât mai mult atunci când nu ştii dacă şi când te mai întâlneşti cu ei.
Aşa s-a întâmplat şi la noi la grădiniţă, atunci când şi-au luat rămas bun copii care se pregătesc să meargă la şcoală. Înainte de serbarea de adio, am avut o serie de convorbiri despre prietenia care s-a legat între noi în perioada când am fost împreună, am respirat acelaşi aer, am avut speranţe şi dezamăgiri comune.

Am încercat în mod premeditat să ating sufletele celor mici, să-i fac să înţeleagă cât de important este să păstrăm amintirea clipelor frumoase petrecute împreună, cât de important este să rămânem "prieteni" pentru tot restul vieţii. Chiar dacă a venit timpul să ne despărţim de cei "mari", de cei care ne sunt şi vor rămâne dragi, cei care trebuie să părăsească grădiniţa noastră pentru a urma o nouă etapă a vieţii lor abia înmugurite.
Cred şi sper că mi-am atins scopul. Trăiesc cu această speranţă şi mai cred că, la mica noastră serbare de sfârşit de an, am simţit cu toţii că ne este greu la despărţire, că va fi greu fără cei care ne părăsesc. Dar viaţa trebuie să meargă mai departe!
Însă ne-am luat angajamentul, că o să păstrăm în sufletele noastre amintirile şi vom rămâne "prieteni pe viaţă". Nimic nu se compară cu o prietenie a vârstei fragede, a frăţiei copilăreşti născută într-o dimineaţă ploioasă, într-o grădiniţă de cartier, după un joc nevinovat.

Drum bun buburuzelor!

miercuri, iunie 29

Cum am ajuns să plimb căţelul

Nu am avut niciodată câine, tocmai pentru că am locuit întotdeauna la bloc. Este adevărat că visez să ajung să am o casă mică, o curte în care să îşi aibă locul şi un câine. Până atunci, datorită faptului că lecţiile de pian sunt sistematic perturbate de către cel numit Câine-bun, care simte nevoia să cânte şi el, sau altădată să se joace cu eminentul meu student, am stabilit împreună cu doamnă profesoară că sunt suficient de calificat pentru a-l plimba pe derbedeu...

Poveşti trăite - Ziua pălăriei

.
Se dedică lui Antoine de Saint-Exupéry, în chiar ziua lui de naştere.



"Când aveam şase ani, am văzut odată o minunată poză într-o carte despre Pădurea Virgină care se numea Poveşti Trăite. Înfăţişa un şarpe boa care înghiţea un animal sălbatic. Iată copia desenului:


Se spunea în carte: Şerpii boa îşi înghit prăda întreagă, fără s-o mestece. Apoi nu se mai pot mişca şi dorm vreme de şase luni cât îşi fac digestia.
M-am gândit mult atunci la aventurile din junglă şi, la rându-mi, am izbutit, cu un creion colorat, să fac primul meu desen. Desenul meu numărul 1. El arată aşa:
Mi-am arătat capodopera oamenilor mari şi i-am întrebat dacă desenul meu îi speria.
Ei mi-au răspuns:
- De ce ne-ar speria o pălărie?
Desenul meu nu înfăţişa o pălărie. El înfăţişa un şarpe boa care înghiţise un elefant. Am desenat atunci interiorul şarpelui boa, pentru ca oamenii mari să poată înţelege. Ei au nevoie mereu de explicaţii. Desenul meu numărul 2 arată astfel:


Oamenii mari m-au sfătuit să las deoparte desenele ......."

.

marți, iunie 28

Ştirile de la ora 5


Începând de astăzi s-au schimbat condiţiile plimbărilor noastre, asta pentru că numărul bicicliştilor de pe strada noastră a crescut cu încă unul.
Aşa că au şi început concursurile, spre spaima sărmanilor trecători.
Să sperăm că nu o să ajungem la "Ştirile de la ora 5".

Trebuie să ne pregătim încă de pe acum pentru eventualele palpitante curse ale vieţii...

Poveştile frumoase ale marilor oraşe


Oricâte vorbe ar fi rostite în jurul unui eveniment organizat de o mână de tineri entuziaşti ar fi puţine. Eu cred că mult mai important decât aceste cuvinte este imaginea care se salvează în memoria tuturor celor care au găsit timpul, energia, dispoziţia de a merge la o astfel de întâlnire.
În această fotografie se poate regăsi gestul marinarului aflat în derivă care pune cu grijă un mesaj într-o sticlă şi pe care apoi o lasă în voia valurilor. Poate că ea o să aibă şansa să devină istorie, o istorie a tinereţii unei noi meserii, aceea de blogger.
Aici găsiţi o parte dintre numele asociate acestor chipuri de frumoşi nebuni ai oraşului...

luni, iunie 27

Krzysztof Kieslowski - Dekalog în trei culori




Astăzi se împlinesc şaptezeci de ani din ziua în care, la Varşovia, se năştea cel a cărui viaţă urma să fie marcată de ciclurile de filme "Dekalog" şi "Trei culori".
Oare ar fi meritat un oscar, sau premiile acestea sunt doar instrument de marketing?

"Dekalog"-ul l-am văzut când încă mai eram copil, iar dihonia trecuse de curând prin casa noastră.

Autostopistul


Întoarcerea de la TIFF Cluj nu a fost nici simplă, nici complicată.
Cu aşa un partener de călătorie multe dintre probleme se rezolvă mai uşor, dar altele sunt fiecare câte un motiv pentru încă un fir de păr alb. Dar, când le amesteci, îţi dai seama că eşti un norocos şi că tot ceea ce îţi mai doreşti este să fii sănătos şi să mai poţi călătoreşti, indiferent cum, numai sa fii cu autostopistul.

Maine vine "papalasoni.ro" la noi in oras. El este cel care ne aduce bicleta pentru tata... ca să inceapă concursul!

*Dedicaţia muzicală a autostopistului, aici.

Nu

Nu m-am schimbat aproape deloc. Nu am fost niciodată nici mai bun, dar nici mai rău.
Am lăsat atât de multe în urmă, lucruri dragi şi importante pentru mine, dar mai ales sufletului meu nu foarte norocos. Poate că ar fi putut fi mai ales, mai sensibil, mai înalt, mai altfel. Poate.

De atât de multe ori mi s-a întâmplat să mă întreb pentru ce plătesc, plătesc. Care vină justifică toate cele care mi se întâmplă?

Am obosit să mă mai zbat, aproape că nu mai reuşesc să văd rostul luptei disperate cu balastul care nu oboseşte să mă tragă la fund. Ştiu sigur că puteam mai mult, ştiu sigur că şi acum s-ar mai putea salva câte ceva. Mi-ar trebui doar câteva clipe de tihnă adevărată, de linişte, de zăbavă şi atât.

De fiecare dată când mă aşteaptă o încercare nouă, balastul acesta mă invadează, asemeni unei cangrene urât mirositoare.

Poate că am scris cu greşeli, nu le mai corectez. Fac parte din balastul care mă trage înapoi. Dar nu, nu m-am schimbat!

sâmbătă, iunie 25

Mahărul



Traversez o nouă perioadă dificilă, marcată de încercarea de a lansa un nou proiect menit să-l aşeze pe pasagerul din dreapta-spate între oamenii cu viitor luminos.
Este greu, nimic nu este sigur.

Şi cu toate acestea, ÎNCERCAM!

joi, iunie 23

Another breacking news about us


În această dimineaţă (a câtă oară?) mi s-au umezit ochii atunci când am cumpărat ziarul local (zi-de-zi.ro) şi am văzut articolul scris de către doamna Erika Mărginean despre serbarea de sfârşit de an.

Mi-am dat seama încă o dată cât de bogat sunt, privind cu ochii altora spre lucrurile simple ale vieţii noastre, iar asta m-a făcut să simt fiorul unui "another breaking news about us”.

FotbalBlogMeet în Târgu Mureş

Mures FotbalBlogMeet
Sunt puţine acaziile în care bloggerii ajung să se cunoască între ei, motiv pentru care salut iniţiativa unui licean din Sighişoara care a reuşit să mobilizeze o echipă de organizare a unei întâlniri între cei care fac blogging în judeţul Mureş.

Mi-a făcut plăcere să-i urmăresc efortul şi m-am bucurat atunci când am văzut că a reuşit, tocmai pentru că mi-a amintit de un alt licean, la fel de etuziast:

Doamnelor şi domnilor:

FotbalBlogMeet în Târgu Mureş în data de 25 - 26 Iunie, în complexul Weekend din Târgu Mureş.
Am spus!

Unde iți trimit depeșă?

Vreau adresa ta de e-mail:

Delivered by FeedBurner