Este o zi importantă, o zi în care amintirile sunt puse la un loc cu aspiraţiile, o zi în care orice gest mărunt poate să te ridice sau să te coboare, chinuitor de abrupt. Este ca şi cum te-ai afla în cockpit-ul celui mai rapid avion, biet pilot aflat sub ploaia ”G”-urilor venite din toate direcţiile.
În această dimineaţă, când mă pregăteam să plec de la grădiniţă, după ce am îndeplinit rutina zilnică a schimbării hainelor, personalul grădiniţei mi-a adus plicul roşu, sosit tocmai în această dimineaţă, ca şi cum toată lumea a conspirat pentru această surpriză.
Acesta este motivul pentru care trag speranţa că într-o bună zi să înălţăm un zmeu, la Blaj, unul dintre locurile în care se mai scrie de mână şi în care omul păstrează un zâmbet pe buze.
Darul cel mai de preţ al acestei zile este să vedem că un om ne preţuieşte într-atât încât să facă ceva cu mână lui un zmeu atât de frumos şi de prietenos.
Daria, omul frumos care a alungat umbrele acestei dimineţi! Cu patru ani în urmă îmi sunam tatăl şi îl anunţam că numele mamei mele poate să meargă mai departe.
Inca o data , LA MULTI ANI! din tot sufletul!
RăspundețiȘtergereLA MULTI ANI Stefan!!!...asta da surpriza....un cadou din suflet!Felicitari Daria!
RăspundețiȘtergereLa mulţi ani! Fericiţi. Şi buni. Şi frumoşi. :)
RăspundețiȘtergereLa mulţi ani tuturor doamnelor şi domnişoarele! La mulţi ani tuturor mamelor lumii!
RăspundețiȘtergereLa multi ani!Sa aveti o primavara superba,la fel ca surpiza dimineatii de 8 Martie!
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereLa mulţi ani, copil drag! Dumnezeu să-ţi binecuvânteze paşii şi gândurile, să fii sănătos şi să ai o viaţă lungă şi frumoasă! Sorin, ţie, de asemenea, îţi doresc linişte sufletească, putere, sănătate şi să fiţi mereu aceeaşi lumină, unul pentru celălalt. Vă îmbrăţişez, cu mult drag.
RăspundețiȘtergereFoarte frumos!!!!
RăspundețiȘtergere[Tocmai spuneam pe blogul Dariei că e o artistă! :)]
La mulţi ani!
LA MULTI ANI STEFAN! Sa cresti mare,sa fii sanatos,si totdeauna asa destept si cuminte cum esti acum.Sunt mandra ca sunt educatoarea ta. Inca odata LA MULTI ANI!!
RăspundețiȘtergereSa fiti sanatosi.
RăspundețiȘtergereLa mulți ani, copil frumos! La mulți ani, tată minunat! Să fiți fericiți! Vă pupez!
RăspundețiȘtergereCand credem ca in jur e gri,apare de undeva o raza de soare.
RăspundețiȘtergereUn plic rosu din care s-a inaltat un zmeu...asta e viata!:)Sunt oameni care se gandesc la voi,iar gandurile lor sunt senine si dulci.
O primavara frumoasa va doresc!
Mi-au dat lacrimile! Cat de frumos...
RăspundețiȘtergereDelia Duican:
RăspundețiȘtergereMultumim, omule drag!
Mark:
RăspundețiȘtergereMultumim pentru gandul trimis Dariei.
arcadia:
RăspundețiȘtergereMultumim din inima. Ca sa glumim putin, ne asteptam sa ne doresti si multa, multa, foarte multa caldura.
Cristian Lisandru:
RăspundețiȘtergereToate gandurile le trimitem in aceasta directie, aproape zilnic.
Oana Dumitriu:
RăspundețiȘtergereMultumim pentru bucuria transmisa.
Adela Onete:
RăspundețiȘtergereEste o mare bucurie sa te vedem intre "invitati", iar pentru aceasta iti multumim.
Teodora:
RăspundețiȘtergereMultumim mult!
Cred ca "artista" este putin spus.
Noua ne-a luat piuitul, mai ales ca a ajuns taman in dimineata cu pricina. Hazard de hazard!!!
Fetita Junglei13:
RăspundețiȘtergereGand intors cu mare recunostinta. Sanatatea este primul lucru de care avem nevoie cu totii.
Rozalia:
RăspundețiȘtergerePoate ca timpul o sa ne ingaduiasca sa va dam alte si alte motive de mandrie, poate mult mai concrete decat cele de pana acum.
LiaLia:
RăspundețiȘtergereSuedia nu este suficient de departe cat sa nu te ajunga din urma toate gandurile noastre.
angi:
RăspundețiȘtergereDe multe ori tocmai astfel de gesturi ne dau sansa de a ne reechilibra si de a merge mai departe, gesturile simple, imposibil de suspectat de vre-un interes ascuns.
Chiulica:
RăspundețiȘtergereNoi speram sa fie lacrimi de bucurie.
Sunt situatii cand se verifica ca "Bucuria vine din lucruri marunte".
RăspundețiȘtergereCred ca adevarata ta profesie, daca pot spune asa, este aceea de ... TATA!
Gabriela:
RăspundețiȘtergereDa, este foarte adevarat, este calitatea de care sunt cel mai mandru.
La mulți ani!
RăspundețiȘtergeredoctorul:
RăspundețiȘtergereMultumesc pentru urare!