În articolul anterior am dăruit ghiocei tuturor celor care ne-au vizitat blogul. Am început astfel primăvara, cea de a patra în care împărţim bucuriile şi tristeţile. Încântarea pe care am reuşit să le-o transmitem unora se datorează şi faptului că aceşti ghiocei sunt adevăraţi, sunt de anul acesta, şi mai au şi ceva absolut special: au crescut pe moşia de la Idrifaia; ni i-a adus Rozi-mama. Când eram de vârsta copilului meu, mergeam în pădurea de salcâm din spatele casei bunicilor şi adunam ghiocei, toporaşi şi viorele. Între timp, casa nu mai este a noastră, iar pădurea nici măcar nu mai există. Mor pădurile, însă ghioceii se mută!
n-am fost în viaţa mea într-o pădure întreagă de salcâmi, ce frumos trebuie să fie... păcat de ea. bine că măcar ghioceii se mută şi mai trăiesc :)
RăspundețiȘtergereDin pacate, ghioceii nu se ai gasesc decat la 10 mii buchetul ofilit si e... trist.
RăspundețiȘtergereŞi poate tocmai asta ne dă speranţe pentru viitor - faptul că ghioceii se mută!
RăspundețiȘtergereO primăvară de vis să aveţi, ştrumfilor!
E bine că încă se mută, că s-ar putea supăara și să nu mai apară deloc.
RăspundețiȘtergereNoroc cu Rozsi-mama:).
RăspundețiȘtergereSi eu am o Erzsi nenje ,care in fiecare an ne aducea ghiocei,padurea fiind mai aproape de ea.Eram atat de incantati!
Sigur si lui Stefan i-au placut!
puideblog:
RăspundețiȘtergereO astfel de padure aveam in spatele casei bunicilor de la Chiraftei, judetul Galati.
Iulia Mihai:
RăspundețiȘtergereTocmai asta este motivul pentru care ii pretuim si mai mult pe ai nostri. Sunt adevarati si sunt ai nostri.
Cristian Lisandru:
RăspundețiȘtergerePentru ghiocei este mai simplu, insa padurea de salcam nu a supravietuit securii...
silavaracald:
RăspundețiȘtergereAr fi destul de trist sa ajungem sa nu ne mai bucuram de ei decat privindu-i in fotografii....
angi:
RăspundețiȘtergereEste strabunica si a venit special ca sa aduca acesti ghiocei, asa cum face in fiecare an.