Program incarcat, jocuri multe, echipe bine pregatite. Jucam bine si castigam meci dupa meci. Suntem lideri in grupa si ajungem in finala turneului. Adversara noastra este organizatoarea turneului, Avantul Reghin.
Meciul incepe bine pentru ACS Speranta, iar jumatatea intalnirii chiar conducem cu un gol. La acest scor, "speranta mea" scapa singura spre poarta adversa, cu mingea la picior. Imi simteam pulsul in tampla asteptand sa-l vad fericit, felicitat de colegii sai de echipa, insa, unul dintre colegii lui l-a ajuns, ba chiar i-a luat mingea de la picior impingandu-l doar pentru a scapa ulterior mingea in afara terenului. Aproape ca nici nu as fi vrut sa stiu ce era in sufletul puiului meu...
La faza imediat urmatoare echipa adversa a egalat cu un gol norocos. Asa s-a incheiat si partida, egal, apoi am pierdut trofeul de campioni la penalty.
Festivitatea de premiere a fost un calvar. Micul meu jucator a plans cu spume. As spune ca este si aceasta o experienta necesara, dar tot greu ramane acest spectacol al deznadejdii, cu atat mai mult ca cat victoria a fost atat de aproape.
Speranta mea strange la piept primul sau trofeu, in timp ce ochii nostri plang. O sa inteleaga mai tarziu de ce lacrimile mele erau de fericire! Si tot atunci o sa ma ierte pentru bucuria mea, primul lui trofeu!
Un comentariu:
ce frumos...mi-amintesc cand al uat al meu prima medalie la atletism ... ooo, lacrimi siroi dar la mine nu la el hehehe
sa-i fie de bine si lui si tie!
Trimiteți un comentariu