vineri, decembrie 31

2010, un tren fără naş


2010 s-a dus! Acum îşi dă cea din urmă suflare, fără ca cineva să poată să-l mai ajute. În timp ce noi aşteptăm să vedem artificiile de după fereastră casei, la căldură, Antena 3 ne arată nişte temerari cărora le-a îngheţat zâmbetul pe buze, în Piaţă Constituţiei.
Nişte menestreli grizonati şi blazaţi cântă unui 2010 în moarte clinică, dar trenul fără naş merge mai departe chiar şi fără conductor. Aduce primul an în când nu mai am dorinţe. Am numai aşteptări!

La multi ani! ... insă mai buni!


......

joi, decembrie 30

Pe ultima sută de metri

Omul este construit din întâmplările pe care alţii i le pun la bază, în copilărie, întâmplări care prin alcătuirea lor duc la săparea albiei pe care va curge viaţa lui matură.

O poveste pe care nu am avut vreme să o aşez aici este cea din ziua de Ignat. Lumea se schimbă cu o viteză incredibilă, forţându-ne să lăsăm deoparte multe dintre rosturile vieţii în care ne-am născut. Eu mi-am pornit existenţa într-o lume în care se mai trimiteau scrisori, era un lux să ai un telefon, în brad mai puneam (încă) podoabe făcute în casă.

Printre amintirile cel mai bine fixate din copilăria mea se număra una petrecută într-o zi geroasă, în care ne-am trezit în puterea nopţii că să pornim la bunici pentru tăierea porcului. Zăpada scârţâia sub picior iar cerul era incredibil de senin. Îmi amintesc şi acum multe dintre amănuntele drumului către bunicii mei, felul în care ne tot întrebau părinţii dacă ne este frig, radio-ul care ne zgâria urechile cu paraziţii săi. Tot drumul l-am petrecut privind cerul şi m-am gândit la faptul că trebuie să cadă o stea... a porcului. Aşa mi se spusese, că trebuie să cadă o stea atunci când moare cineva.

Mă întreb dacă am reuşit să pun între amintirile copilului meu ceva care să nu se mai şteargă niciodată, mai ales că schimbările impuse de coana Europa tind să facă din tradiţiile noastre nişte simple subiecte de aduceri aminte. Oare îşi va aminti că a mai apucat să participe la o tăiere tradiţională de porc? Eu ţin minte şi acum bucuria cu care copiii se îngrămădeau să călărească porcul proaspăt pârlit şi spălat, frecat cu sare şi învelit cu saci din in.

Pentru noi toţi, acest gen de întâmplare se află pe ultima sută de metri. Oare este ultimul an în care mai putem să trăim asta?


......

miercuri, decembrie 29

Fotografia



Ieri am vorbit cu unul dintre foarte puţinii prieteni care mi-au mai rămas. Se întâmplă să ne auzim de câteva ori pe an. Mi-a povestit despre mama sa, om pe care îl preţuiesc tocmai pentru blândeţea pe care nu a încetat niciodată să ne-o arate, chiar şi atunci când se întorcea acasă şi simţea mirosul de Kent arăbesc, cumpărat cu 12 lei de la vaporenii din port. Este bolnavă, la pat. Mi-am amintit de serile de iarnă în care ascultam Led Zeppelin, Metallica, Deep Purple, Slayer, Queen sau Frank Zappa de pe vinilurile pe care le schimbam mereu între noi. Afară, viscolul făcea legea.

Mi-am amintit de fotografiile pe care le făceam în laboratorul său. Una dintre ele i-am ataşat-o mesajului pe care i l-am trimis. Oricât de ciudat ar fi, i-am trimis una dintre fotografiile mele,pe post de felicitare, insa una pe care chiar el mi-a făcut-o. Îmi amintesc şi acum momentul în care a fost făcută, aşa cum îmi amintesc şi motivul pentru care se dărâmase lumea. Şi atunci, la fel ca şi acum, nu părea nimeni a fi capabil să o salveze.
Dar serile aveau iz de muzica adevarata.




......

marți, decembrie 28

Caballero muerto


Mi-am început dimineaţa lecturând povestea "omului care îşi merită soarta”.

Mi-au trebuit mulţi ani ca să înţeleg că nu am dreptul să judec pe nimeni, nici chiar pe acela pe care îl cunosc bine (credeam eu!). Nu mai vreau să judec pe nimeni, chiar dacă uneori mă mai înfurii şi spun ceea ce îmi vine la gură.

"Omul care îşi merită soarta” poate să fie oricine, oricât de trufaş ar privi viitorul. Oricând îi poate lua locul unul dintre noi, chiar şi fără ca acesta să se elibereze pe cale naturală sau prin grija semenilor îngrijoraţi.

Când eşti un cavaler în armură poleită nu poţi să mai admiţi decât marşul triumfal, nimic nu ţi se poate întâmpla, eşti tânăr, ai braţul oţelit, mintea te poartă în glorie.

În tot acest timp, în preajma ta, cineva învăţa să îţi găsească punctul slab chiar şi cu ochii închişi. Într-o bună zi, acolo o să simţi ceva ce nu poţi să explici, flacăra care o să-ţi topească şi ultima fărâmă de mândrie. Din acel moment, armura o să-şi piardă oricare dintre rosturile sale, pentru că pumnalul care ţi-a fost mereu în preajmă îi ştie exact inutilitatea.

Nu există o lume albă! Sub faldurile sale imaculate, de paradă, colcăie sângele vărsat inutil şi meschin: "End of romance!"

......

luni, decembrie 27

Povestea numelui



Astăzi am avut o discuţie complicată despre ziua numelui.
Simt nevoia să las aici o lămurire suplimentară, pe care aş vrea ca într-o bună zi să o înţeleagă cât mai bine:

„Numele meu, în univers,
E ca o furnică
Ce cade în mers
Şi iar se ridică..."

(Ioan Brad)

Copile! Faci totul să strălucească în jurul tău! Să nu-ţi laşi niciodată numele să fie furnică! Niciodată!



......

Nimic altceva nu mai contează

Am citit în această dimineaţă, pe un blog pe care il preţuiesc, despre nevoia de a apăra ceea ce este al tău, de a nu-l lasă pradă uitării. Pornind de la acest adevăr, am ajuns să mă gândesc la faptul că omul nu lasă în urma sa decât semne ale trecerii, care se pierd între alte urme, la fel de nesemnificative ca şi ale lui.

Ceea ce contează cu adevărat, însă, este numele şi sângele pe care îl trimiţi mai departe, cu speranţa că ele o să se înmulţească şi, eventual, o să te pomenească. Generaţii la rând fac această „lansare” cu speranţa că truda lor nu este în zadar, fără să mai conteze nimic din eforturile şi zbaterile lor până să „isi scoată în larg corabia”, conştienţi fiind că ei urmează să rămână mereu pe mal, numărând tot mai rarele întoarceri, dar păstrând cu tot mai înverşunată sfinţenie... rosturile.

În urmă cu mai mult de patruzeci de ani, doi tineri porneau să alcătuiască propriile corăbii. Două au ajuns să înfrunte valul, să dea rost trudei şi încrederii lor. Astăzi, dintre talazurile atât de îndepărtate de mal, corăbiile ridică steag de sărbătoare: Stefana, cea care şi-a păstrat frumuseţea tinereţii tocmai pentru că a plătit tainul, poate să ştie că o nouă corabie încearcă să îi ducă numele mai departe, în cinste şi smerenie.

Ştefan, nepotul pe care nu l-a cunoscut, este cel care îi duce numele mai departe!
Este sărbătoare în casa noastră, iar altceva, nimic altceva, nu mai contează! Mama si fiul meu răspund la numele "Sfântului care poartă Coroana".



"La propunerea Sfinţilor Apostoli în fruntea celor şapte diaconi a fost ales Sfântul Ştefan arhidiacon, adică primul dintre diaconi. Ştefan în greceşte înseamnă cunună. Sfântul Ştefan devine cea dintâi floare neveştejită în cununa de slavă eternă care străluceşte pe crucea izbăvitoare de pe Golgota. Aflăm din Sfânta Tradiţie şi-l vedem şi în tradiţia iconografică: era tânăr, frumos la chip, dar mai ales avea o deosebită frumuseţe sufletească.
Alături de credinţă, inima mucenicului Ştefan a fost o văpaie de dragoste ”mai mare decât moartea” pe care n-a putut-o stinge potopul de ură al mai marilor templului. Dimpotrivă, dragostea atotcuprinzătoare şi atotbiruitoare, după pilda vieţii Domnului ( Luca XXIII, 34 ) – care s-a aprins din dragostea jertfei de pe Golgota – a făcut să rodească în fiinţa sa fructul iertării duşmanilor, în clipa când îşi dădea duhul.
Dar ceea ce îl caracteriza cu adevărat cel mai mult era că avea o credinţă şi o râvnă atât de mari, încât Dumnezeu l-a învrednicit să săvârşească minuni şi semne mari în popor."

......

duminică, decembrie 26

Povestea bradului nostru


Ne adunăm cu drag amintirile copilăriei.
Am "gătit" bradul împreună, cu gândul la toţi cei care ne sunt dragi, dar mai ales cu gândul la Dumnezeu, cel pe care îl rugăm să ne ţină întregi la minte şi la trup, să ne bucurăm de mirosul de brad şi de tot ce-i mai bun într-o casă.

Veniţi de vă bucuraţi de bradul nostru!



......

sâmbătă, decembrie 25

Colindul luminos


Colindele sunt pretexte pentru a duce bucuria în sufletele celor pe care îi preţuieşti.
Folosim această zi pentru ca să le mulţumim tuturor celor care au ales să ne fie aproape, să ne încurajeze în ceea ce am încercat să facem, care ne-au ajutat, sau care nu ne-au încurcat!
În anul care se încheie am cunoscut mulţi oameni frumoşi. Tuturor le trimitem gândurile noastre fermecate şi le spunem să fie sănătoşi şi mintoşi.
Şi pentru că toate colindele încep şi se termină cu gândul la părinţi, în prima zi de Crăciun am trimis câte un colind luminos pentru bunica şi bunicul, ca să ştie că sângele lor, dar şi numele merge mai departe.

Au de ce să se bucure... nu i-am uitat! Le-am trimis cea mai luminoasă colindă.

......

Buia Tiţa

Avem atâtea poveşti petrecute în aceste zile, încât nu ştim despre care să povestim mai întâi...
Totuşi, în dimineaţa lui Crăciun, o colindăm pe bunica noastră, cea din urmă ancoră a copilăriei din casa de la Chiraftei, martor tăcut al creşterii noastre.

Distanţa este mare, dar gândul nostru o poate străbate, ca să-i bucure sufletul încercat de atâtea nenorociri pe care le-a trăit.

Buia Tiţa, ieşi în pragul casei, au venit băieţii să te colinde!

.......

vineri, decembrie 24

Colindatori

Am primt un telefon care ne-a făcut să ne uităm condiţia.... ceea ce este demn de toată lauda! Nu avem complexe, dar nu putem să fim atât de trufaşi încât să nu ne recunoaştem uimirea.
Nu am primit acordul explict pentru a publica reportajul colindei....

A fost un dar ieşit din comun, tocmai pentru că ne-a colindat un om deosebit.
.......

joi, decembrie 23

Ghicitoare



Astăzi am discutat în toate felurile despre pomul lui moş Crăciun. Ne-am mobilizat şi am pornit la drum, căutând pădurea. Oricât de greu de crezut ar fi, nu am reuşit să o găsim, aşa că am mers să-i colindăm pe bunici.
La întoarcere, în maşină am avut un pachet cam ciudat, despre care copilul m-a întrebat din minut în minut, ce este acolo?.... Ghicitoarea a rămas nerezolvată atunci când a adormit, aproape peste ciudatul colet. Oare şi visul poate să fie un glob de pom?

Cel mai probabil, mâine mai facem o încercare, ca să poată să vină moş Crăciun!

.......

Cel mai de preţ colind



Viaţa este atât de scurtă!

Anul ăsta am avut parte de colindul cel mai de preţ pentru noi.
Chiar şi aşa... tot două nuci! Atât!

Dar ce nuci!




.......

Vremea colindătorilor


Ieri, somnul de prânz a fost întrerupt de către doi colindători. Dar colinda nu le-a fost multă, erau aşteptaţi şi la case mai mari.

La drum de seară, Maria Răducanu ne-a trecut pragul casei, iar noi, după bunul nostru obicei, i-am dat şi ei două nuci de la Idrifaia noastră.

A început vremea colindătorilor...


.......

marți, decembrie 21

De multe ori, Paul...


De multe ori, moşul reuşeşte să-i mai surprindă şi pe cei care au părăsit de multă vreme vârsta copilăriei. Darurile venite în buza Crăciunului, indiferent de unde ar veni, sunt precum globurile din pomul de iarnă. Îl preţuim pe Paul Gabor, cel care ne-a ajutat să învăţăm să mergem în această lume virtuală. Astăzi ne-a pus în pom un glob extrem de valoros. Într-o bună zi o să-i plătim această colindă, cu doua nuci!



........

luni, decembrie 20

Teatru



Ce ai face dacă ai şti că mergi la teatru ca să fii spectator şi ajungi să urci pe scenă ca să te maimuţăreşti în faţa a unei jumătăţi de mie de copii?
Aveam bilete la "Pinocchio”, la Teatrul Naţional Târgu Mureş. Am plecat târziu de acasă şi am găsit şi foarte greu un loc de parcare. Până la urmă am reuşit să ajungem înainte de începerea piesei, asta şi pentru că a început spectacolul mai târziu. Trebuie să recunosc faptul că, spre lauda lor, actorii au fost la cea mai mare înălţime.
Totuşi, altceva este de povestit: pe la începutul celei de a doua părţi, puţin după stingerea luminilor, m-am trezit luat de mână de "conştiința lui Pinocchio” şi dus pe scenă, spunea el, ca să-l ajut să-l facă pe acesta să râdă. Am ajuns să-l imit pe greierele căruia i se căşunase taman pe mine, din care cauză am ajuns chiar să mă şi tăvălesc pe scenă. Copiii aplaudau cu spor, dar nu ştiu să spun dacă se amuzau datorită piesei sau se tăvăleau şi ei (de râs!) din cauza mea.
Până la urmă, hai să ne uităm în jumătatea plină a paharului: am debutat pe scena Teatrului Naţional din Târgu Mureş în faţa fiului meu. Acum trebuie să aştept să se întâmple şi invers, mai ales ca ne pregătim serios.


.......

sâmbătă, decembrie 18

Speologie




Niciodata nu este nici prea tarziu, dar mai ales prea devreme pentru a descoperi cate ceva...
Niciodată nu este nici prea târziu, dar mai ales prea devreme pentru a descoperi câte ceva...

Să nu pierzi nicio zi! Descoperă!



.......

vineri, decembrie 17

Cinema


Dacă am mai putea să ne amintim emoţia cu care mergeam la cinema, în copilărie, poate că am privi cu alţi ochi felul în care o simplă proiecţie la grădiniţă s-a transformat într-o emoţie generală. Cinematograful ad-hoc mi-a demonstrat că diferenţele dintre oameni sunt foarte mici, nesemnificative, atunci când vârsta este mică, atunci când trufia şi setea de mărire a adulţilor nu a infestat mintea crudă, copilărească. Ne-am bucurat şi ne-am întristat, în egală măsură, atunci când personajele de pe pânza albă îşi trăiau poveştile efemere, repetabile până la obsesie la fiecare noua apăsare de buton. Copilul vede cu aceeaşi bucurie, de fiecare dată, aceeaşi poveste, fără să-i pese de nefericirea unui personaj care s-a săturat să joace, mereu şi mereu, aceeaşi poveste.
Timp de o oră şi jumătate am avut parte de o fărâmă de bucurie copilărească, transmisă prin simpatie de întreaga grupă a fiului meu. Asemeni bătrânului care umblă cu căruța cu coviltir ca să organizeze câte o seară de cinema în fiecare sat, tot aşa m-am simţit şi eu în timpul proiecţiei. Fericirea citită pe feţele copiilor a făcut să pălească eforturile necesare pentru ca cinematograful să poposească în grupa noastră, iar întâmplarea este mai de preţ decât oricare dintre Oscar-uri.

Mi s-a făcut dor de cinematograful Ţiglina, locul în care, de multe ori, liceanul care iubea librăria alăturată intra la câte un film. Cui îi mai pasă că, uneori, chiulea de la cursuri? Cinematograful a murit şi el, odată cu librăria.

Oare este simplă istorie consemnată cu răceală de cronicar?

......

joi, decembrie 16

Mincinoşii


Trăim într-o lume tot mai mincinoasă. Aproape că nu mai există nimic care să îşi fi păstrat curăţenia. Totul este făcut în aşa fel încât să pară altceva decât ceea ce este în realitate. În majoritatea cazurilor se numeşte marketing. Se studiază în şcoli înalte, cu taxe exorbitante.

Cum să te mai rabde inima să-i spui unui copil că şi povestea lui Pinocchio este tot o minciunică?
......

miercuri, decembrie 15

Iarna pe uliţă


În această dimineaţă, copilul a fost foarte gânditor pe tot drumul până la grădiniţă. Când mai aveam puţin până să ajungem, s-a oprit din drum, apoi m-a întrebat foarte preocupat:
- Tata, e adevărat că dimineaţa zăpada este mai albă decât seara?
......

marți, decembrie 14

Singurătatea unui lord

A fost prietenul lui Sir Laurence Kerr Olivier şi poate că doar ţările din care venea fiecare dintre ei au făcut să nu fie inversată ordinea în care o să-i retina istoria. Puţini oameni ar avea tăria de a trăi în modestie şi discreţie, dacă ar avea ocazia să-l egaleze în performanţe.
Şi cu toate acestea, priviţi una dintre cele mai emoţionante dovezi ale generozităţii cere a încăput într-un singur OM. Răspunde la numele de Radu Beligan.

......

Aura Borealis


În urmă cu şaizeci şi patru de ani, într-o zi friguroasă de decembrie, pentru Jana şi Nelu Urziceanu se ivea "Aura Borealis”. Erau primii cărora li se arătase si nu bănuiau că peste ani, oamenii urmau să o privească alături de alte stele ale universului muzical, o adevărată auroră boreală a sunetelor.

Duke Ellington, Ella Fitzgerald, Bill Evans, Ahmad Jamal, Hank Jones, Quincy Jones, Dizzy Gillespie,Thad Jones, Paul Desmond, Joe Pass, sau Mel Lewis au fost nume cu care s-a întâlnit cu aer firesc. Vocea pe care i-a dăruit-o Dumnezeu i-a fost paşaport universal.

Chiar dacă a încercat şi alte genuri, spre deosebire de alţii, Aura Urziceanu a reuşit să îmblânzească jazzul.


......

Voi îngropa cuvântul



Povesteam zilele trecute despre cărţi pierdute şi despre mutările foarte dese din loc în loc.

Uneori ne legăm cu atât de mare înverşunare de nişte lucruri atât de simple încât nici măcar nu mai putem să găsim explicaţie pentru această. Pentru noi nu este important faptul că nimeni nu ne înţelege, ci faptul că acel "nimic" a însemnat "ceva", la un moment dat, a fost o ancoră care nu te-a lăsat să te pierzi în larg...

Ani în şir am purtat cu mine un afiş. Cred că este un moment bun să ne amintim de "ziua în care a fost îngropat cuvântul".


......

luni, decembrie 13

Despre acest înecat fără nume





Despre acest înecat fără nume,
care vâslise cu rost, fără rost,
atunci când voi fi mort de mult,
se va spune că eu am fost.


(Nicolae Oancea - Despre acest înecat fără nume)



.....

Poţi trece peste



Poţi trece peste
ceremoniile timpului,
anotimpului,
cu un fel simplu
de-a fi nechibzuit.



(Nicolae Oancea-Poeme)


.....

duminică, decembrie 12

Debut

Poşta rapidă mi-a adus un pachet micuţ, conţinând câteva cărţi.
Titlul cărţii nu ar spune mare lucru cititorului care s-ar întâlni cu volumul acesta într-o librărie. Şi totuşi, titlul ascunde un mesaj al autoarei către toţi cei care au încercat să o ajute, indiferent cum au ales să facă asta.

Andreea Mihalcea aşteaptă ca un alt om, aflat şi el într-o cumpănă a existenţei sale, să-i aducă izbăvirea, cu chiar preţul din titlul cărţii. Dar, şi dacă ar fi să se întâmple aşa, cei doi îşi vor uni destinele, vor deveni un singur trup, fără să se cunoască.
.....

Cartea ca ispită

Nu ştiu de unde a pornit leapsa aceasta, însă mi-a plăcut provocarea:

1. Aţi folosit vreodată o carte la altceva decât la lecturat?
Da! Hotărât lucru!Am folosit de mai multe ori cartea ca pe un adevărat "cal troian", de mai multe ori, atunci când am asediat vreo redută.

2. Vi s-a întâmplat să citiţi vreo carte doar pentru că o citise persoana iubită?
Mi se pare normal să se întâmple acest lucru. Atunci când iubeşti o persoană, îţi doreşti să o înţelegi, să vezi care sunt mecanismele care o compun şi cum funcţionează ele. Este adevărat, cartea depinde de receptor, poate în mai mare măsură decât chiar ar depinde ea de autor, deci, lectura aceloraşi rânduri nu presupune (automat) şi naşterea aceloraşi gânduri.

3. Aţi avut prejudecăţi care să vă împiedice să citiţi o anumită carte?
Nu ştiu dacă pot să răspund acestei întrebări. Pur şi simplu, lectura a depins mereu de o oarecare dispoziţie de moment¦ mai puţin îngrădiri autoimpuse.

4. Care e, pentru voi, Cartea şi ce vă inspiră ea?
Pentru mine, Cartea este una cu coperţile albe şi cu foile asemenea. Este varianta cea mai permisivă în a avea slăbiciuni (literare) de moment, asemeni unui cititor (veşnic) nestatornic.
In acest fel am raspuns si provocarii doctorului: Fotografia este o invitatie la nestatornicie!
.....

sâmbătă, decembrie 11

Prietenia româno-chineză

Luna trecută, când ne dădeam de ceasul morţii cum să organizăm mai bine evenimentul anului, un prieten ne-a dat o mână de ajutor.
Chiar acum face o cură de discutologie la Antenă 1.
Şi doar am ştiut noi că nu trebuie să-l invoim, chiar dacă este ziua lui de naştere!

Chinezule! Ai să faci ore suplimentare, la Cluj.
Acolo nu mai scapi!
Până atunci... la mulţi ani, frezatule!

..

Ajutor neaşteptat

......Prognoza chiar anunta o iarna de groaza!
.

vineri, decembrie 10

Suferinţă ridicolă


Acum câteva zile, nu mai ştiu câte, am schimbat câteva replici cu o prietenă despre dificultăţile unor lecturi. Atunci i-am promis că am să-i dau o carte cu care eu am avut reale dificultăţi de concentrare la lectură ("Martorii" a lui Mircea Ciobanu). Dar nu despre aceasta am vrut să povestesc, ci despre multele mele mutări, din casă în casă, din oraş în oraş. Fiecare mutare înseamnă bagaje, cutii, magazii de depozitare temporară, magazii pentru abandonul definitiv, magazii pentru deliciul hoţilor.

Cărţile pe care le-am dobândit în cursul vieţii mele s-au mutat de mai multe ori, până într-o zi în care au ajuns într-una dintre acele magazii ale jafului. Am căzut într-o melancolie blegoasa încercând să îmi dau seama dacă este posibil ca ele să fi ajuns pe mâna unui om care să le preţuiască, măcar, la fel cum am făcut-o eu, în ciuda faptului că nu am reuşit să fac tot posibilul ca să nu le pierd.

Mi-am amintit câteva dintre titlurile cărţilor şi m-am revoltat pentru că nu le mai am fizic. Mi-am amintit cu plăcere de tânărul care îşi învelea cărţile în folie de plastic, pe fiecare în parte, pentru că îşi dorea să le păstreze ca neatinse. Mi-am amintit felul în care drămuia banii de buzunar pentru ca ei să ajungă pentru cât mai multe dintre lucrurile dragi sufletului lui şi mi-am amintit câteva dintre autografele cu care se fălea.
Oare cum ar fi ca hoţii să citească ceea ce am scris aici şi să-mi trimită (măcar) "Îngerii chilugi" ai lui Dan Verona. Mare poftă aş avea să o recitesc!
..

Prima ninsoare

.....
Aseară, chiar înainte de culcare, moş Neculai a început să-şi scuture barba lui albă.
Imaginati-vă un copil care stă cu nasul lipit de geam şi priveşte spre felinarul în jurul căruia pare să se întâmple toată minunea.

Oare tot aşa s-a răscolit şi visul nopţii trecute, la fel ca artificiile pe cer,sau a fost un vis care şi-a cernut povestea lin?

joi, decembrie 9

Luminile copilăriei


Am aflat în ultima clipă că se aprind luminile bradului de Crăciun din oraşul nostru, motiv pentru care nu am mai putut să-l luăm şi pe haiduc cu noi. Pentru el am pregătit filmul evenimentului, aşa cum am putut noi să-l imortalizam.

Unde iți trimit depeșă?

Vreau adresa ta de e-mail:

Delivered by FeedBurner