marți, august 31

Ploaie trecatoare


Les amis de mes amis sont mes amis.” De cateva minute am primit un mail care ne-a schimbat ziua. Priveam pe fereastra cum ploua abundent. Este abia ultima zi de vara si este nefiresc de rece. Cu toate acestea, incepand din aceasta zi, mai avem un prieten pe care il asteptam sa ne viziteze in aceasta toamna.

Iata si darul pe care ni l-a trimis, odata cu promisiunea viitoarei intalniri.

Cum sa facem sa va convingem? In noi, deja, este senin!

luni, august 30

Blues, blues, blues



Eu l-am ascultat pentru prima data la defunctul festival de jazz de la Galati. Era foarte tanar, foarte inalt si ingrozitor de slab. Parea ca se frange sub greutatea propriului instrument.

De curand, A.G. Weinberger a reusit sa treaca si proba "turnesolului", impreuna cu unul dintre prietenii sai, Mike Godoroja, pe care il asteptam "Peninsula". Daca o sa-l intalnim, o sa-i spunem o poveste despre dorintele noastre si o sa-i trimitem gandul nostru bun, la ceas aniversar.

La multi ani AG Weinberger!

duminică, august 29

Un bunic al rockului romanesc





Ziua de nastere a bunicutului Petre Magdin.


Cine isi mai aminteste ceva despre "intalnirea de la miezul noptii"? Iata cum se face muzica intre bucatarie si baie...

Atatea amintiri incap in aceste vorbe! Atat de tarziu incepea aceasta emisiune...
de ce o fi disparut atat de categoric omul care ne oferea tot ceea ce era "necuprins si cuprins".

Black Or White




Michael Jackson ar fi implinit, astazi, cincizeci si doi de ani.

La fel ca si Elvis,competitorul sau de rang egal, a lasat in urma foarte multe polemici, printre care si acelea legate de scandalurile fabricate de catre producatori pentru a vinde mai mult, sau cele legate de nesfarsitele operatii estetice si urmarile lor, inclusiv cele financiare...

Nu pot decat sa-l citez pe un clasic in viata: "Imens ai fost, Maicăle, mânca-ţi-aş…"

Insa, in opinia mea, in urma celor doi a ramas cea mai dificila intrebare: "Black Or White"???

Update: Georgiana spune ca ciocneste un pahar cu socrul. Cel mai probabil... "they don't care about us"

vineri, august 27

Rosiile tatalui meu

Cu patru ani in urma culegeam ultimele rosii din curtea tatalui meu. Rosii adevarate, care aveau chiar si gust. Am cules multe, mai multe decat mi-ar fi fost de trebuinta. Plecam spre casa, la o distanta de peste patru sute de kilometri si nu stiam ca erau ultimele rosii pe care le culegeam impreuna.

Aduc si acum, de fiecare data cand merg la Idrifaia noastra, rosii adevarate. Minunate! Fabuloase prin uratenia lor, uratenie insotita de un gust de copilarie si de pamant.
De fiecare data cand tin in mana o astfel de rosie, adevarata, imi amintesc de gradina minuscula din mijlocul orasului Galati, dintr-un colt de curte. O tai si o savurez cu o imensa placere. Sunt rosiile tatalui meu, reincarnate.

Imi doresc sa transmit si copilului meu un astfel de sentiment, curat si foarte pamantean.
Si acum mai simt gustul rosiilor tatalui meu.

joi, august 26

Maxim Belciug se intoarce la gradinita

Maxim Belciug este considerat cel mai valoros chitarist de chitara clasica al Romaniei. Activitatea sa intensa l-a dus pe mari scene din tara si din strainatate (Serbia, Ungaria, Austria, Polonia, Franta, Scandinavia, Italia), pentru a oferi adevărate regaluri de chitara clasica si flamenco în calitate de solist. Este singurul chitarist roman care a sustinut patru recitaluri consecutive pe scena Ateneului Roman, de fiecare data cu un exceptional succes la public. A înregistrat pană acum patru CD-uri de chitara solo si doua în formula de voce si chitara, alaturi de Maria Răducanu.

Primavara trecuta, in timpul calatoriei de initiere, am ratat un concert la Sala Mica a Ateneului Roman. Motiv pentru care, asa cum il recomanda si numele, artistul a facut un gest rarisim.

Acesta este omul care ne-a confirmat faptul ca in luna noiembrie vine sa cante copiilor de la gradinita noastra. Astfel, "casuta piticilor" o sa fie egala Ateneului Roman, chiar daca pentru foarte scurt timp.

miercuri, august 25

Adelin Petrisor a actionat butonul "eject"

In ziua in care se implinesc optzeci si unu de ani de la experimentarea cabinei catapultabile de avion construita in premiera de romanul Anastasie Dragomir, eveniment care a avut loc pe aeroportul Orly din Paris, prietenul care ne-a bagat si pe noi, pe furis, in backstage la Metallica, anunta ca actionat butonul de catapultare de la mansa de tata profesionist.

Puteti citi aici cateva randuri despre cel care a avut ideea salvatoare.

Cat despre Adelin, ne mai gandim daca a ales bine!

marți, august 24

Jean Michel Jarre


La Craciunul trecut, Mosul i-a adus "turnesol"-ului o orga (modesta).
Atunci cand a primit-o, i-a spus Mosului ca "pian ca asta are si Jean Michel Jarre".
Astazi ne imbracam fracul si mergem sa-l vizitam, ca intre artisti cu piane la fel.

Ne gandim ca daca nu mergem la ziua lui, nici el nu o sa vina la noi.

Si noi, si el... trebuie sa trecem prin "magnetic fields".
Si nu vrem sa-l suparam pe Jean.

duminică, august 22

Bicicleta


Nu as fi crezut ca o banala plimbare cu bicicleta poate sa starneasca atata placere. Poate ca lumea multa printre care trebuia sa facem slalom, poate ca ora tarzie la care s-a intamplat sa mai fim pe strada (mult dupa ora obisnuita de culcare), au dat un dram de magie intamplarii.

La mare chiar si bicicletele sunt altfel.
Spre final, i-a cazut lantul si am fost nevoiti sa o ducem mai mult impinsa.

Tot ceea ce este frumos se termina repede. In aceasta seara pornim catre casa. De maine reincepe “scoala de vara”.

Poveste pescareasca


In fiecare dimineata, langa epava, inainte sa se iveasca zorile de zi, porneste o barca pescareasca spre larg. Sunt pescarii de la cherhanaua din Costinesti care merg sa verifice plasele. Toti au trasaturi aspre si brate puternice. Cu greu ai putea sa ti-i imaginezi imbracati in costum.

In briza diminetii am asteptat sosirea lor. Spectacolul a fost impresionant, din multe puncte de vedere.

Si totusi, cea mai puternica impresie cu care am ramas este aceea ca am intalnit niste oameni saraci care manevreaza valori foarte mari. Totul se face pe fata, fara ascunzisuri. Nu exista grija pentru puiet, pentru specii protejate. Marea nu este a lor, asa ca nici nu le pasa.

Exact ca si in padure, cand rapitorii se inmultesc excesiv, ii iau vanatului si ultimul dram de chef de viata.

Trofeul diminetii a fost intalnirea cu una dintre vedetele programelor de stiri din ultimele saptamani: dragonul de mare. Iata-l pe al nostru!

sâmbătă, august 21

Liceu, cimitirul tineretii mele

In urma cu douazeci si opt de ani, un copil care incerca sa respecte ultima dorinta a mamei sale era acceptat la Liceul Militar de Marina din Constanta. Nu era simplu pentru ca era cotat ca unul dintre liceele de referinta din tara, una dintre sursele importante de personal pentru marina militara, dar mai ales pentru “flota care nu mai este”.

Ieri, un tata si un fiu se fotografiau in fata a ceea ce nu mai este Liceul Militar de Marina din Constanta. Tatal a reintalnit un fost coleg. Era ofiter de serviciu la nustiuce structura NATO care isi are sediu in cladirea liceului. Nici el nu stie ce s-a intamplat cu fondul de carte de la biblioteca liceului (foarte valoroasa). Poate ca o fi fost mutata pe flota care a fost vanduta.

Lectie de marire si decadere…Acesta este... "Status quo"-ul. In Liceul Militar din Constanta s-a mutat "unchiul Sam".

La delfinariu




Nu ştiu ce poate să gândească un copil atunci când vede spectacolul Delfinariului din Constanța, însă pot să spun că acesta este impresionant şi pentru o persoană matură.



Trei delfini - un mascul şi două femele - reuşesc să țină asistența din surpriză în surpriză. Aceşti delfini au fost aduşi de curând din China, dresați gata.


Cel mai probabil o să ne întoarcem la această poveste. Este prea frumoasă ca să o tratăm pe fugă, însă acum este foarte importantă şi plaja. Aşa că am făcut o fotografie cu unul dintre dresori, Cătălin, şi am fugit la soare!

Nu de alta, dar trece vara.




vineri, august 20

Castele de nisip


Visul este ca o pasare deprinsa cu libertatea zborului fara oprelisti.

Dar, ca sa ajunga sa priveasca viata de sus, chiar si visul trebuie sa invete sa deschida aripile si sa bata aerul….

Din viata fiecarui om ar trebui sa nu lipseasca visul castelului de nisip, tocmai pentru ca asumarea caracterului efemer al unor dorinte prea inalte face parte din reteta succesului viitor.

Chiar si visul capata valoare tot prin exersare si rutina.

Noi am reusit sa avem primele “castele in Spania” si nu ne intrebam care este "ziua".

In dimineata aceasta



N-am sa ma satur, niciodata, sa iubesc zorile de zi….

joi, august 19

Gând răzleț


Dumitru Radu Popescu împlineşte astăzi şaptezeci şi cinci de ani.
 
Este părintele Anastasiei, cea care bântuie plajele din Costineşti.

Vara anului 1944: într-un sat pe malul Dunării, la graniţa cu Iugoslavia, ecourile războiului abia dacă se aud. Dar dincolo de aparenta linişte, lupta partizanilor români şi iugoslavi împotriva armatelor hitleriste este pe viaţă şi pe moarte. Orice partizan prins trebuie omorât, iar cadavrul său trebuie să zacă neîngropat pe uliţă drept exemplu. Primarul satului veghează ca această dispoziţie dată de nemţi să nu fie încălcată. Tânăra învăţătoare Anastasia ştie că mai presus de orice se află datina şi că mortul trebuie îngropat creştineşte, chiar dacă pentru asta ea trebuie să plătească cu viaţă.

(sursa-cinemagia.ro)

Ganduri in vreme de canicula



Caldura mare!

Motiv sa ne amintim ca la numai o saptamana in urma distanta nici nu ne imaginam cum este sa simti ca soarele are ceva de impartit cu tine.

Zapuseala este atat de mare incat nu putem sa nu ne gandim la aerul curat si racoros de pe Valea Gurghiului. Dar cu povestea aceasta o sa revenim. Este prea frumoasa ca sa o pastram numai pentru noi. Am petrecut acolo trei zile de liniste.

Breaking news - Agresivitate in trafic




O veste incredibila circula din gura in gura. Nu ar fi lucru de mirare sa ajunga si la breacking news.

Un individ cu chelie si cu privire patrunzatoare, posesor al unui SUV stralucitor care circula dinspre Pitesti spre Bucuresti. Acesta isi ridicase de putina vreme Dacia Duster pe care i-a cumparat-o sotia, doar, doar sa nu mai pofteasca la “carnatii de Plescoi”, iar acum venea acasa linistit ... pana cand, pe la jumatatea autostrazii, situatia s-a schimbat radical.

Un batranel stafidit rau, circuland cu o Dacia 1100 si avand in dreapta o sperietoare cu glas de sirena de politie a ajuns in spatele Daciei Duster. Desi ar fi putut sa-l depaseasca fara efort, nu pentru ca ar fi avut o viteza supersonica, ci pentru ca cel din fata lui se misca precum melcul.

Semne cu farurile, claxoane, tipete scoase de sperietoarea din dreapta, semne obscene ... de toate.

Cheliosul cu privire inteligenta nu il baga in seama. Isi spune ca este criza si daca merge cu viteza consuma prea mult. I s-ar parea potrivit chiar sa coboare si sa o impinga. Asa i se pare ca ar trebui sa se comporte un om responsabil.

Batranelul intra in depasire si, prin geamul deschis, il suduie pe celalalt sofer: sa iasa de pe drumul lui. El l-a facut si nu il lasa sa circule pe acolo. Este o persoana nefrecventabila. Sa circule pe camp.

Degeaba incearca sa-i raspunda ca el a reparat autostrada (de mai multe ori), insa nu a mai reusit. Batranelul si sperietoarea strigau cat ii tineau gurile:

Hotul! Hotul! Ne-a furat masina! Masina asta s-a facut in fabrica noastra, fabrica poporului! Masina trebuia sa fie a noastra! Avem carnetele CEC la noi! Sariti oameni buni!

Sesizam organele statului incidental si le punem la dispozitie fotografiile celor doi participanti la trafic. Se numesc Basescu si Ceausescu. Amandoi sunt foarte periculosi pentru ceilalti participanti la trafic.


Masina batranelului implineste astazi patruzeci si doi de ani de cand a iesit pe poarta uzinei din Colibasi si este bunica Duster-ului domnului apostrofat. Nici in familie nu mai exista toleranta!

miercuri, august 18

Povestea bunicului



Nu este bunicul nostru. Sau, este si al nostru, dar intr-un fel mai subtil.
De ziua lui, "bunicul" ne spune "povestea oceanului".

Cal si calaret








Amandoi par sa priveasca spre viitor cu o oarecare ingrijorare....

Aniversare pe Cargo

In ultimii ani, trupele care fac istorie in muzica mondiala au venit, valuri, valuri, si in Romania. Diferenta dintre ceea ce canta ei si ce “merge” la noi este imensa. Cu toate acestea, “turnesolul” (copilul) face cura de muzica autohtona. Alegem piese si trupe mai vechi si mai noi si le ascultam. Multe dintre ele “au ceva” si tocmai din acest motiv prind usor, exact ca un pom fructifer plantat in pamant primitor.
Astazi este ziua de nastere a unui vocalist pe care l-am placut. Il place si “turnesolul”.
Il cheama Ovidiu Onciu si a lasat muzica pentru a trai departe de aceasta tara. Era mai cunoscut cu porecla Kempes si a fost, o scurta perioada, “matelot vocal” pe Cargo. Astazi implineste patruzeci si doi de ani.

Duminica trecuta ar fi putut sa cante in deschiderea Iron Maiden.

Hei, Kempes! La multi ani! Suntem cu “Doi pasi in urma ta”.

marți, august 17

Lungul drum catre mare

Locuim la mare distanta de mare.Din care cauza si efortul de a ajunge la ea este pe masura de …. mare.

In timp ce unii dormeau pe bancheta din spate, altii incercau sa tina drumul drept prin traficul care nu parea sa tina cont de faptul ca era noapte. Aglomeratie, soferi nervosi, gropi, carute pe drumuri nationale, biciclisti iesiti din “schimbul 3” de la carciuma….. tot ceea ce da farmec “gradinii din Carpati”.

Intre toate acestea, fara sa stie exact cat de greu ne este sa transformam in realitate, copilul viseaza la “valuri ce se sparg de mal”. Se trezeste din cand in cand si intreaba doar daca am ajuns la mare. De fiecare data cand ii raspund ca nu, suspina si se culcuseste la loc. Probabil ca si in vis, valurile se sparg la fel.

Drumul a trecut, insa este bine sa nu-l uitam. Si nici microcentralele eoliene pe care le-am intalnit.
Vor veni alte drumuri, in anii urmatori, pana cand, intr-o buna zi, tatal o sa ramana acasa. Momentul acela pare sa fie departe, si, totusi, atat de aproape.

Clipa, ramai! Esti atat de frumoasa!

luni, august 16

Costineşti, prima întâlnire cu marea

Am ajuns!

Am ajuns în Costineşti, locul de care mă leagă cele mai frumoase amintiri ale adolescenței şi ale tinereții timpurii.

Îmi vin în minte chipuri pe care le-am văzut aici de atâtea ori, chipuri de oameni pe care i-am apreciat atunci când i-am cunoscut mai bine.
Aici l-am văzut pentru ultima dată pe Marti Popescu. Cânta cu Iris dar se pregătea să plece în Franța. Definitiv! La scurt timp a plecat şi din viață. El ne-a dat “trenul fără naş” cu care să mergem în fiecare vară la mare, la soare.
Aici am întâlnit-o pe Anda Onesa, o tânăra care aproape că plutea, atât de “duios trecea” într-o zi de "Septembrie". Şi ea a ales să plece şi chiar să abandoneze cinematografia pentru care părea făcută special. Anul acesta am avut plăcuta surpriză de a putea începe o corespondență cu ea. Şi asta este un fel de ‘pas în doi” (nu în sensul din filmul lui Dan Pița).



Pentru mine acest loc este bântuit de atâția oameni dragi, dintre care unii nu mai există nici fizic.
Pentru fiul meu, totul este nou. Viața lui de iubitor de mare abia începe… şi asta mă poate elibera şi pe mine de toate amintirile care mă urmăresc.

Nimic din ceea ce a fost înainte nu mai contează! Viața la Costineşti începe de astăzi!

Goodbye Elvis





16 august 1977: pentru Regele Rock'n'Roll-ului venise ziua.

Goana dupa aur

In seara zilei de 16 august 1925, la New York, Charlie Chaplin lansa unul dintre cele mai valoroase filme din istoria cinematografiei. Este vorba despre un film in care Ceea ce impresioneaza mai mult nu sunt secventele antologice, ci raportul exact intre tandrete si amaraciune, dintre cruzime si ras care caracterizeaza singuratatea personajului (-Tristan Renaud-).

I-am proiectat copilului filmul. Pe perete, ca la cinema. Reactia “turnesolului” m-a convins inca o data, daca mai era nevoie, filmele lui Chaplin au mesaje subliminale. Personajul nascut dintr-o intamplare farmeca la orice varsta, in ciuda faptului ca aproape de fiecare data este cel care pierde. Chiar si in viata reala pierduse un an din viata filmului datorita unei aventuri cu cea care ar fi trebuit sa-i fie partenera in film. O sarcina aparuta ca urmare a acestei relatii avea sa dea sansa Georgiei Hale sa devina partenera din film. Lita Grey isi incheia astfel cariera de actrita si o incepea pe cea de mama, aducand pe lume primii doi “pui de Charlot”.

Intr-o lume in care copiii gandesc in mod natural la internet, torente, bloguri, retele sociale…. adica “au fumat” de mult efectele speciale …. Este impresionant felul in care un personaj din epoca filmului mut mai poate sa capteze atentia.

Iata declaratia din autobiografia lui Charlie, sau Charlot, care dovedeste faptul ca printre lucrurile importante in viata se numara “momentul inspiratiei divine”:
„N-am avut idee ce machiaj să îmi fac. Nu mi-a plăcut cel de reporter (în „Making a Living”). Cu toate acestea, în drum spre dulap, m-am gândit să îmi pun niște pantaloni lăbărțați, pantofi mari, un baston și un melon. Am vrut ca totul să fie contadictoriu: pantalonii foarte largi, haina strâmtă, pălăria mică, iar pantofii mari. Nu eram decis dacă să arăt tânăr sau bătrân, dar mi-am amintit că Sennett se aștepta să fiu mai bătrân și am adăugat o mustață mică, pe motivul că mă va îmbătrâni puțin, fără să îmi ascundă expresia. Nu știam nimic despre personaj. Dar când m-am îmbrăcat, hainele și machiajul m-au făcut să mă simt cine sunt de fapt. Am început să-l cunosc, iar când am urcat pe scenă era deja născut.”

As mai aduga si faptul ca nu avea idee ce avea sa urmeze. Incepea un alt fel de “Goana dupa aur”.

Unde iți trimit depeșă?

Vreau adresa ta de e-mail:

Delivered by FeedBurner