miercuri, noiembrie 28

Eu știu că martorii la căratul apei uită



Eu stiu ca ai sa vii sa te infrupti, fara rusine, ca si cum totul ti s-ar cuveni, ca si cum totul ar fi rodul caznei tale, a frustrarilor pe care le-ai adunat atunci cand ai renuntat la dorintele si nevoile tale pentru un viitor care parea atat de departe.


Eu stiu ca ai sa uiti, ca ai sa te bucuri fara rusine, fara remuscari. Tu, martorul tacut la caratul apei, umbra care a fost permanent in coasta celui care a trudit, tu vei fi profitorul suprem. Asta pentru ca, nu-i asa, fara ochiul tau sfredelitor din ceafa celui indoit de greutatea carafelor nimic nu s-ar fi putut desavarsi.
Eu stiu si car sacalele resemnat, dar fara sa uit, cu credinta.

Mereu, acest contur confuz, deselat, te va urmari!


luni, noiembrie 26

Vreau să câstig eu drapelul lui Lucian Bute de la Antena 3

Imi place si chiar propun o continuare si dupa ziua nationala a campaniei Antena 3 de trezire a sentimentului national si al respectului pentru tricolor.
Concret, daca am sa castig steagul lui Lucian Bute intentionez sa contactez Federatia Romana de Fotbal pentru a transforma acest tricolor in stindardul care sa-i mobilizeze suplimentar pe jucatorii echipei noastre nationale la meciul Ungaria - Romania din preliminariile CM 2014din Brazilia. Intentia mea este de a insoti impreuna cu colegii mei de echipa pe componentii echipei nationale de fotbal la festivitatea de intonare a imnului purtand imaginea steagului national cu dedicatia campionului mondial Lucian Bute inscriptionata pe piepturile noastre: "Cu toata dragostea pentru tara mea!"
Locuiesc in Targu Mures si, desi nu am implinit inca sase ani, sint scolar. Vorbesc bine doua doua limbi si am inceput sa o invat si pe cea de a treia. Studiez pianul de doi ani si ma pregatesc pentru admiterea la liceul de arta. Joc fotbal la clubul Speranta, iar in aceasta vara am fost cel mai tanar jucator din intreg turneul "e-on 2012". Mai mult decat atat, am fost si cel mai tanar marcator. Fac toate acestea intr-o tara din care au cam disparut "solutiile educationale colective".
Dar, si mai mult mi-as dori ca acest steag sa-l transform in simbolul unui proiect national menit sa revigoreze baza de selectie a viitorilor campioni prin crearea unor structuri neguvernamentale bazate pe voluntariat (urmand modelul SMURD), avand ca scop sprijinirea materiala concreta a copiilor care au talent.

Si cred ca pot sa-l castig si pentru ca locuiesc pe strada 1 decembrie 1918. Si acesta este un semn!


vineri, noiembrie 23

Mi-au dat lacrimile


Nu m-am putut stapani. Pur si simplu nu am putut, desi am stiut ca urma sa urce pe scena salii de festivitati a liceului de arta alaturi de doamna profesoara ca sa cante o piesa impreuna. Om deprins cu exercitiul gestului care sa-i dea incredere viitorului artist, mi-a soptit la ureche doar cateva vorbe: " Este important sa auda cateva aplauze! "

Si asa a fost! Iar eu filmam acest moment cu ochii in lacrimi. De ce mi-ar fi rusine de asta? De ce? Oare cati parinti m-ar invidia pentru ceea ce am trait astazi? Cred ca pot sa spun ca am fost fericit!

marți, noiembrie 20

Bănuțul de aur din chimir

N-am sa ma supar pentru ca ai ales sa ma vinzi, chiar inainte de a-mi cumpara increderea. N-am sa ma supar nici pentru ca ai populat talerul tau al balantei doar cu efemere contururi, forme perfecte, lipsite insa de textura simpla a constiintei.
Chiar daca ma intristez mult prea des, chiar daca simt sufletul pangarindu-se intre prea multele marsavii, nu am sa recunosc ca au fost multe momente in care mi-a lipsit dureros de concret tocmai o vorba a ta. Nu! Tu ai fost printre primii care s-au repezit sa-mi traga presul de sub picioare, tu, prietenul meu. Poate ai sa intelegi de ce am sa spun ca nu mai pot sa ma opresc din aceasta infinita cadere.
Macar a meritat? Ai pus banutul de aur la chimir?

vineri, noiembrie 16

Mi-a dat Dumnezeu o cazna binecuvantata


....si mi-a dat si un gand amar, chiar in timpul in care asteptam alaturi de "CaineBun" sa ia sfarsit lectia de pian. In apartamentul care se afla chiar sub cel al profesoarei noastre stiam ca locuieste o doamna foarte bolnava, cancer osos cu metastaze. In mod inexplicabil mi-am pus intrebarea "cum o fi suportand suferinta?". Apoi, pentru ca mi-am amintit ultimele clipe ale mamei mele am refuzat sa ma mai gandesc la asta. Am preferat sa imi mut gandul la cazna mea zilnica, la speranta mea pentru viitor. Sentimentul meu de vinovatie pentru aceasta lasitate nu s-a pastrat prea mult. Egoismul si-a facut cu prisosinta treaba, iar in cateva secunde am simtit cum sufetul mi se umple de bucuria reusitelor puiului meu. Sunetele care veneau de dincolo de usa apartamentului ma invaluiau si ma ameteau deopotriva. Cum sa nu ma bucur cand mi-a dat Dumnezeu o cazna binecuvantata....

Cateva ore mai tarziu am aflat ca suferinta doamnei a luat sfarsit.

marți, noiembrie 13

Întingând cu pâinea în zeama bolborosindă

Pierd gustul povestii, pierd motivatia asteptarilor infrigurate. Bolboroseala continua isi pierde rostul, narile nemaiputand sa prinda aburul cu izul stiut...
Mi-am amintit chiar acum felul in care o pandeam pe bunica noastra atunci facea cate o tocana, ca sa inmuiem painea in zeama mancarii care fierbea pe aragaz. Imbiati de miresmele raspandite in toata bucataria, rupeam bucati de paine pe care le puneam in furculita, apoi, cand prindeam un moment de neatentie a bunicii, ne repezeam catre oala de tuci in care obisnuia sa gateasca. Putine mancaruri erau mai gustoase decat acele bucatele de pita zemoasa. Aproape ca nu ne mai puteam opri, de cele mai multe ori bunica fiind nevoita sa ne goneasca pentru ca mancarea sa nu ramana doar cateva bucati de carne.
De prisos sa mai povestesc faptul ca toata aceasta magie a gustului dura pana in momentul in care mancarea era gata, iar focul era stins. Din acea clipa nimic nu mai era la fel, iar painea inmuiata nu mai avea nicio valoare.
Pierd gustul povestii, pierd motivatia asteptarilor infrigurate. Bolboroseala continua isi pierde rostul, narile nemaiputand sa prinda aburul cu izul stiut... mult prea des imi este pofta de o pastrama de oaie cu sos rosu, asa cum numai tata stia sa o faca.

marți, noiembrie 6

Pastrama de oaie a la Idrifaia


Pe vremea cand traiam in Galati, la vremea aceasta, in fiecare an, tata avea obiceiul de a pune cate o oaie la pastramit. Aproape ca era un ritual pe care il repeta de cateva ori pana la sarbatori. In foisorul din fata casei lui se adunau cu regularitate prietenii si vecinii sai, iar la cativa pasi, in gradina, gratarul sfaraia cu temei. Asa ii gasea seara de cele mai multe ori, cu pastrama si paharul in fata. Stateau si vorbeau cate in luna si in stele...
Zilele trecute am petrecut cateva ore pegatind o pastrama dupa reteta tatalui meu. Mi-am amintit felul in care stateam in foisor si curatam carnea de seu si de pielite pentru ca rezultatul sa fie maxim. Fara conservanti, fara arome, fara aditivi. Mai natural de atat nu se poate. Chiar daca reteta este a tatalui meu, as spune totusi ca aceasta pastrama de oaie este una "bunatatile din Idrifaia".

luni, noiembrie 5

Zâmbăretul din farfurie


Nu-i greu deloc sa ne jucam din cand in cand cu ceea ce punem in farfurie. In definitiv, chiar si acolo poate sa ajunga povestea copilariei plina de bucurie. Nu trebuie decat sa reusesti sa lasi la o parte toate gandurile care te apasa si sa fii copil, sa incerci macar sa te intorci in trecut.
Nu-i greu deloc sa dai putina culoare chiar si celor mai banale momente din viata! Ele nu se vor mai intoarce ca sa poti sa le faci cu putin mai bune...

Anii cei mai frumosi



Exista momente in care realizezi ca nu poti sa traiesti singur pe lume, ca depinzi de felul in care reusesti sa il completezi pe cel de langa tine pentru ca grupul sa simta gustul victoriei.
Copiii nostri abia acum deprind importanta camaraderiei, a sacrificiului personal pentru o bucurie comuna, a compasiunii pentru suferinta celuilalt.
Nimic nu se compara cu prieteniile copilariei, iar aceasta imagine ar putea deveni peste ani una cu valoare de simbol.
Fie ca vor ajunge performeri in sportul acesta, fie ca viata le-a pregatit altceva, momentul acesta va fi unul la care se vor intoarce mereu. Poate ca isi vor uita numele, insa prima lor echipa va ramane in suflet purtand un nume incredibil de frumos : Speranta.

joi, noiembrie 1

Tata si mielomul multiplu



Am sa-mi amintesc mereu ziua si ora la care am primit telefon de la prietenul tatalui meu, doctorul militar Ionel. Vorbea altfel decat eram obisnuit. Era grav, chiar daca era evident ca incerca sa ma protejeze, sa-mi sugereze ca inca nu este un diagnostic final, ca se poate sa nu se confirme, ma rog, toate cliseele obisnuite.


Am plecat in aceeasi zi la Galati, sperand, nici eu nu stiu la ce. Aveam momente in care incercam sa-mi iau singur curaj si sa spun ca indiferent ce ar fi, impreuna o sa gasim o cale sa iesim din prinsoare. Apoi cadeam in deznadejdea faptului ca imi intuiam neputinta.


Si tocmai asa cum nu imi doream s-a si intamplat defapt, dupa o evolutie galopanta, mielomul multiplu al tatalui meu l-a rapus. Era o noapte de primavara, o noapte in care nici aburul de opiu nu a mai fost bun la nimic.



Unde iți trimit depeșă?

Vreau adresa ta de e-mail:

Delivered by FeedBurner