joi, iunie 30

Bufet suedez

În urmă cu doar câteva minute, în timp ce îl plimbam pe derbedeul care perturbă cursurile de pian, am avut parte de o întâmplare atât de simplă, dar atât de liniştitoare.
Ploua mărunt iar parcul de joacă era pustiu, atât de pustiu încât se puteau auzi picăturile lovind caldarâmul. Doar la interval mic, neregulat, se auzea şi simţea bătaie de aripă la aterizare.

Cât de mult poate să însemne un pumn de grăunţe, dacă îl ai în buzunar la momentul potrivit! Am avut ocazia să văd, la fel ca atunci când sună într-o cazarmă goarna pentru masă iar recruţilor li se lungesc urechile de foame, o trupă de porumbei destul de dezordonată, aşteptând să se deschidă bufetul suedez.

Chiar şi când plouă frumuseţea aşteaptă să fie remarcată.
.

Educatoarea buburuză

.
Scurtă scrisoare de despărţire de la educatoarea noastră - articol găzduit.

Întotdeauna ne este greu să ne luăm rămas bun de la cei dragi chiar şi pentru o scurtă perioadă, cu atât mai mult atunci când nu ştii dacă şi când te mai întâlneşti cu ei.
Aşa s-a întâmplat şi la noi la grădiniţă, atunci când şi-au luat rămas bun copii care se pregătesc să meargă la şcoală. Înainte de serbarea de adio, am avut o serie de convorbiri despre prietenia care s-a legat între noi în perioada când am fost împreună, am respirat acelaşi aer, am avut speranţe şi dezamăgiri comune.

Am încercat în mod premeditat să ating sufletele celor mici, să-i fac să înţeleagă cât de important este să păstrăm amintirea clipelor frumoase petrecute împreună, cât de important este să rămânem "prieteni" pentru tot restul vieţii. Chiar dacă a venit timpul să ne despărţim de cei "mari", de cei care ne sunt şi vor rămâne dragi, cei care trebuie să părăsească grădiniţa noastră pentru a urma o nouă etapă a vieţii lor abia înmugurite.
Cred şi sper că mi-am atins scopul. Trăiesc cu această speranţă şi mai cred că, la mica noastră serbare de sfârşit de an, am simţit cu toţii că ne este greu la despărţire, că va fi greu fără cei care ne părăsesc. Dar viaţa trebuie să meargă mai departe!
Însă ne-am luat angajamentul, că o să păstrăm în sufletele noastre amintirile şi vom rămâne "prieteni pe viaţă". Nimic nu se compară cu o prietenie a vârstei fragede, a frăţiei copilăreşti născută într-o dimineaţă ploioasă, într-o grădiniţă de cartier, după un joc nevinovat.

Drum bun buburuzelor!

miercuri, iunie 29

Cum am ajuns să plimb căţelul

Nu am avut niciodată câine, tocmai pentru că am locuit întotdeauna la bloc. Este adevărat că visez să ajung să am o casă mică, o curte în care să îşi aibă locul şi un câine. Până atunci, datorită faptului că lecţiile de pian sunt sistematic perturbate de către cel numit Câine-bun, care simte nevoia să cânte şi el, sau altădată să se joace cu eminentul meu student, am stabilit împreună cu doamnă profesoară că sunt suficient de calificat pentru a-l plimba pe derbedeu...

Poveşti trăite - Ziua pălăriei

.
Se dedică lui Antoine de Saint-Exupéry, în chiar ziua lui de naştere.



"Când aveam şase ani, am văzut odată o minunată poză într-o carte despre Pădurea Virgină care se numea Poveşti Trăite. Înfăţişa un şarpe boa care înghiţea un animal sălbatic. Iată copia desenului:


Se spunea în carte: Şerpii boa îşi înghit prăda întreagă, fără s-o mestece. Apoi nu se mai pot mişca şi dorm vreme de şase luni cât îşi fac digestia.
M-am gândit mult atunci la aventurile din junglă şi, la rându-mi, am izbutit, cu un creion colorat, să fac primul meu desen. Desenul meu numărul 1. El arată aşa:
Mi-am arătat capodopera oamenilor mari şi i-am întrebat dacă desenul meu îi speria.
Ei mi-au răspuns:
- De ce ne-ar speria o pălărie?
Desenul meu nu înfăţişa o pălărie. El înfăţişa un şarpe boa care înghiţise un elefant. Am desenat atunci interiorul şarpelui boa, pentru ca oamenii mari să poată înţelege. Ei au nevoie mereu de explicaţii. Desenul meu numărul 2 arată astfel:


Oamenii mari m-au sfătuit să las deoparte desenele ......."

.

marți, iunie 28

Ştirile de la ora 5


Începând de astăzi s-au schimbat condiţiile plimbărilor noastre, asta pentru că numărul bicicliştilor de pe strada noastră a crescut cu încă unul.
Aşa că au şi început concursurile, spre spaima sărmanilor trecători.
Să sperăm că nu o să ajungem la "Ştirile de la ora 5".

Trebuie să ne pregătim încă de pe acum pentru eventualele palpitante curse ale vieţii...

Poveştile frumoase ale marilor oraşe


Oricâte vorbe ar fi rostite în jurul unui eveniment organizat de o mână de tineri entuziaşti ar fi puţine. Eu cred că mult mai important decât aceste cuvinte este imaginea care se salvează în memoria tuturor celor care au găsit timpul, energia, dispoziţia de a merge la o astfel de întâlnire.
În această fotografie se poate regăsi gestul marinarului aflat în derivă care pune cu grijă un mesaj într-o sticlă şi pe care apoi o lasă în voia valurilor. Poate că ea o să aibă şansa să devină istorie, o istorie a tinereţii unei noi meserii, aceea de blogger.
Aici găsiţi o parte dintre numele asociate acestor chipuri de frumoşi nebuni ai oraşului...

luni, iunie 27

Krzysztof Kieslowski - Dekalog în trei culori




Astăzi se împlinesc şaptezeci de ani din ziua în care, la Varşovia, se năştea cel a cărui viaţă urma să fie marcată de ciclurile de filme "Dekalog" şi "Trei culori".
Oare ar fi meritat un oscar, sau premiile acestea sunt doar instrument de marketing?

"Dekalog"-ul l-am văzut când încă mai eram copil, iar dihonia trecuse de curând prin casa noastră.

Autostopistul


Întoarcerea de la TIFF Cluj nu a fost nici simplă, nici complicată.
Cu aşa un partener de călătorie multe dintre probleme se rezolvă mai uşor, dar altele sunt fiecare câte un motiv pentru încă un fir de păr alb. Dar, când le amesteci, îţi dai seama că eşti un norocos şi că tot ceea ce îţi mai doreşti este să fii sănătos şi să mai poţi călătoreşti, indiferent cum, numai sa fii cu autostopistul.

Maine vine "papalasoni.ro" la noi in oras. El este cel care ne aduce bicleta pentru tata... ca să inceapă concursul!

*Dedicaţia muzicală a autostopistului, aici.

Nu

Nu m-am schimbat aproape deloc. Nu am fost niciodată nici mai bun, dar nici mai rău.
Am lăsat atât de multe în urmă, lucruri dragi şi importante pentru mine, dar mai ales sufletului meu nu foarte norocos. Poate că ar fi putut fi mai ales, mai sensibil, mai înalt, mai altfel. Poate.

De atât de multe ori mi s-a întâmplat să mă întreb pentru ce plătesc, plătesc. Care vină justifică toate cele care mi se întâmplă?

Am obosit să mă mai zbat, aproape că nu mai reuşesc să văd rostul luptei disperate cu balastul care nu oboseşte să mă tragă la fund. Ştiu sigur că puteam mai mult, ştiu sigur că şi acum s-ar mai putea salva câte ceva. Mi-ar trebui doar câteva clipe de tihnă adevărată, de linişte, de zăbavă şi atât.

De fiecare dată când mă aşteaptă o încercare nouă, balastul acesta mă invadează, asemeni unei cangrene urât mirositoare.

Poate că am scris cu greşeli, nu le mai corectez. Fac parte din balastul care mă trage înapoi. Dar nu, nu m-am schimbat!

sâmbătă, iunie 25

Mahărul



Traversez o nouă perioadă dificilă, marcată de încercarea de a lansa un nou proiect menit să-l aşeze pe pasagerul din dreapta-spate între oamenii cu viitor luminos.
Este greu, nimic nu este sigur.

Şi cu toate acestea, ÎNCERCAM!

joi, iunie 23

Another breacking news about us


În această dimineaţă (a câtă oară?) mi s-au umezit ochii atunci când am cumpărat ziarul local (zi-de-zi.ro) şi am văzut articolul scris de către doamna Erika Mărginean despre serbarea de sfârşit de an.

Mi-am dat seama încă o dată cât de bogat sunt, privind cu ochii altora spre lucrurile simple ale vieţii noastre, iar asta m-a făcut să simt fiorul unui "another breaking news about us”.

FotbalBlogMeet în Târgu Mureş

Mures FotbalBlogMeet
Sunt puţine acaziile în care bloggerii ajung să se cunoască între ei, motiv pentru care salut iniţiativa unui licean din Sighişoara care a reuşit să mobilizeze o echipă de organizare a unei întâlniri între cei care fac blogging în judeţul Mureş.

Mi-a făcut plăcere să-i urmăresc efortul şi m-am bucurat atunci când am văzut că a reuşit, tocmai pentru că mi-a amintit de un alt licean, la fel de etuziast:

Doamnelor şi domnilor:

FotbalBlogMeet în Târgu Mureş în data de 25 - 26 Iunie, în complexul Weekend din Târgu Mureş.
Am spus!

marți, iunie 21

Simplă lecţie despre soare





Realitatea foarte concretă întrece întotdeauna imaginaţia, chiar şi cea a unui copil. Ştiu sigur că o să-i placă soarele lui Vali Sterian. Nici nu se poate altfel.


"Dimineţile vin ca o nădejde că lumina din noi nu se va pierde..."

Pe drum de fier


Viaţa curge uneori în aşa fel încât se întâmplă ca dorinţele să ajungă să ţi se împlinească într-o ordine care nu mai ţine cont de şirul firesc: noi nici până astăzi nu am reuşit, pentru prima dată în viaţă să călătorim cu trenul, după ce am visat, am zburat, am şofat, iar am zburat, am plutit...

Nu îmi mai amintesc nimic legat de primele mele călătorii cu trenul, deşi ştiu exact pe care relaţie s-au întâmplat. Părinţii mei erau tineri şi încrezători, se mândreau cu noi şi ne duceau cât puteau de des în satul bunicilor. Erau căsătoriţi de puţini ani şi aveau doi copii. Nu aveau maşină, dar nu se speriau de bagaje, peste care oricum mai eram şi noi, mai bagaje decât cel mai greu bagaj...
Şi totuşi, noi nici până astăzi nu am reuşit să călătorim cu trenul, dar putem să povestim despre o întâmplare petrecută in urmă cu un an şi jumătate: am mers în gară şi ne-am urcat într-un tren din triaj şi am lăsat imaginaţia să alerge. Gândurile noastre merg pe drumuri tot mai deschise…

luni, iunie 20

Şerpaş pe cărările închise

Am mers adesea pe cărări încurcate, care nu păreau să ducă nicăieri, care mergeau spre desişuri greu de pătruns şi care se întretăiau cu altele şi mai tenebroase, pe care nici lumina nu reuşea să le pătrundă.

Dintre multele cărări pe care am rătăcit, unele au fost dragi sufletului meu şi le-am străbătut cu inima împăcată, cu sufletul deschis. Multe dintre ele mi-au lipsit din prima clipă în care le-am pierdut, iar unele îmi provoacă o durere aproape fizică atunci când le caut, fie şi numai cu gândul.

Mai puţine sunt acelea pe lângă care se întâmplă să mai ajung uneori, să le zăresc atât de aproape şi atât de cunoscute. Şi chiar dacă ar ajunge doar un pas, iar ele m-ar chema asemeni sirenelor care îl ademeneau pe Ulysse, cărările acestea rămân închise tocmai datorită amintirilor a căror strălucire nu aş vrea să o pierd.

Asemeni unor globuri din pomul de iarnă, amintirile acestea stau rânduite în mintea mea, fragile şi puţin prăfuite. Eu trec pe lângă cărările închise privindu-le ca pe nişte nestemate ale căror valoare doar eu o înţeleg.

Fotografia aceasta este făcută de către fiul meu, cel care închide aproape toate cărările mele în timp ce deschide propriile cărări. Pe o parte dintre ele încep să le cunosc şi eu, alături de el, simplu şerpaş al ascensiunii sale.

sâmbătă, iunie 18

Maxim(ă) caniculă în Vama Veche


Ştim că o să ajungem şi noi acolo, probabil imediat după ce încheiem lecţiile singurei şcoli la care nu a venit încă vacanţa.

Primim de veste de la prietenul Şoni că în Vama Veche este caniculă Maxim(ă), în această seară, pe terasa pe care în acest an pregătim evenimente îndrăzneţe, în cadrul unui proiect pe care îl considerăm a fi deosebit.

Maxim Belciug, vrăjitorul sunetelor unei simple cutii de lemn cântă pe terasa "papalasoni.ro", în arşiţa nopţii care stă să vină...

vineri, iunie 17

Într-o dimineaţă, la fereastră

Unele poveşti nu mai au nevoie de cuvinte. Dimineaţă, la fereastră, am privit un avion care zbura peste cartierul nostru, atât de jos încât părea că ar fi vrut să aterizeze între blocuri.
Acelaşi avion de care ne leagă alte amintiri.

Acoperişul lumii

Mereu există o limită dincolo de care nu ai să reuşeşti să treci, poate pentru că nu mai ai timpul fizic, sau nu mai ai puterea, poate motivaţia, curiozitatea sau pur şi simplu nu mai ai chef... Lumea noastră este încă mică, atât pe orizontală, dar mai ales pe verticală. Ne este foarte uşor să depăşim noi şi noi bariere ale cunoaşterii universului nostru. Toate sunt asemeni unor poveşti dintr-o carte care stă pe noptiera de la capul patului, la jumătate de întindere de mână.

Ieri am urcat pe acoperişul lumii noastre de oaraşeni trăitori într-un bloc de la bulevard. Am ieşit pe acoperişul blocului în care trăim şi ne-am permis să privim de sus tot ceea ce se întâmpla în universul acela de jos, cel care are tot mai puţine secrete pentru noi.

Am fost pe acoperişul lumii, o lume care creşte odată cu noi si ne-am permis sa fim trufasi, un pic! Dar canicula ne împinge cu gândul in altă parte...

joi, iunie 16

Fotografii cu puţine cuvinte

Mereu ne rămân în urmă fotografii despre care credem că ar merita să scriem câte ceva, să putem să ne întoarcem şi să ne amintim toate amănuntele întâmplării.

Timpul nu ajunge pentru toate, oricât am încerca!

Timpul ne obligă să alegem, ne obligă să fim mai concişi...

Aici o sa incercam sa adunam fotografiile care ne sunt dragi, si atat! Astazi a inceput VACANTA!

miercuri, iunie 15

O gură de aer în zi de caniculă


Alergătorul care reuşeşte să depăşească faza în care simte că nu îi mai ajunge aerul este soldatul de la Termopile. Dacă scapă de acest nod din gât, apoi poate să alerge pâna moare. Zilnic aproape mi se întâmplă să descoper bloguri abandonate, sau doar în amorţire.
Îi mulţumesc Domnului că nu îmi lasă această libertate, încă! Mi-a dat un copil pentru care îmi doresc doar sănătate. Restul este trufie şi deşertăciune. Săptămâna trecută, la Cluj, mi-a arătat încă o dată că viaţa este frumoasă, numai să mai avem ochi să o vedem:


Ne este gândul la mare şi la valuri, iar oboseala este tot mai chinuitoare.
.

marți, iunie 14

Mâna Maicii Domnului

Seară trecută am fost la ţară, la Idrifaia.
Aproape un sfert de oră am stat pe o canapea veche şi am privit cum plouă peste tufa din faţa casei, Mâna Maicii Domnului aşezată între ploaia de vară şi mine. Mirosul florilor mă făcea să mă rup de tot ceea ce se întâmplă în jur şi să nu mai urmăresc decât picătura prelingându-se din petală în petală.

Am închis ochii, preţ de câteva secunde. Atunci m-au năpădit alte picături, căzute în urmă cu aproape patruzeci de ani, la Chiraftei, în casa bunicilor. La fel de tare ploua si atunci, iar eu priveam picătura în timp ce se prelingea pe gutuia pe care urma să o pun în geam, învelită în hârtie, mai spre toamnă.

La fel ploua şi atunci, mâna maicii mă mângâia doar că să nu mă sperii, iar acea mână păstra mirosul pâinii din cuptor...
.

luni, iunie 13

Tot mai scurte sunt secundele


Dulcea corvoadă a dimineţilor o să se mai prelungească până la sfârşitul lunii, abia apoi urmând să vină vacanţa.
Cu fiecare zi se adaugă noi semne că suntem pe drumul cel bun, că muzica începe să se aşeze în căpşorul bălai, să îşi găsească locul pe care îl merită. La fiecare lecţie sunt în spatele viitorului meu artist şi mă bucur fără să mă mai ascund pentru fiecare reuşită a sa, pentru orice pătrime dau doime intomată corect.
Acestea îmi sunt tot mai scurtele secunde, cele pe care le dau fericit, renunţ la ele cu o bucurie aproape sinucigaşă, tocmai pentru că nici nu aş şti să le cheltuiesc mai bine.
Tot mai scurte îmi sunt secundele şi tot mai pline. Secundele mele - mănunchi în bătaia vânturilor, asemeni păpădiei căreia i s-a dus vremea.

duminică, iunie 12

Linguroiul

Un bucătar adevărat lucrează cu instrumente pe măsura talentului său. Ne-am convins de asta atunci când am mers la Cluj, îngrămădiţi pe bancheta din spate a papamobilului lui Şoni. Nici nu bănuiam atunci ce anume ne tot împungea în coaste la hopurile prin care trecea caravana papricasului.

Luaţi cu toate treburile pe care ne propusesem să la bifăm, am şi uitat să facem şi noi câteva poze cu super-ceaunele în care am învârtit cu mega-instrumentul din lemn, însă luam cu împrumut de pe blogul lui Adi Hadean, pe care l-am cunoscut în aceeaşi zi, prin mijlocirea frezatului chinezesc.
.

sâmbătă, iunie 11

Cu papamobilul la TIFF


Acum două zile am călătorit spre Cluj cu caravana papalasoni.ro ca să dăm şi noi o mână de ajutor la organizarea unui eveniment din cadrul TIFF 2011.
Sincer, nu a fost comod deloc pentru că papamobilul era ticsit cu fel de fel de instrumente necesare unui bucătar adevărat. În aceste condiţii, nu ne-au mai impresionat nici măcar cei şaizeci şi şase de kilometri ai Marei Autostrăzi Câmpia Turzii - Gilău, aşa că ne-am permis luxul unui somn pe furate chiar în caravană gulaşului de la TIFF.

Adică am dormit în papa(laşoni)mobil...

vineri, iunie 10

Contururile viitoarelor tale bucurii




Câtă bucurie tihnită, nepovestită poate să încăpă în inima unui părinte care îşi priveşte copilul în timp ce îşi adună cele mai frumoase dintre amintiri?

Ce ai putea să pui în locul acestor trăiri, cum să te mai ascunzi atunci când simţi cum ţi se umezesc ochii, iar ceea ce vezi sunt contururile viitoarelor tale bucurii.

Aşa, fără să te mai doară, te gârbovesti sub povara propriei fericiri, simplă şi adevărată.

joi, iunie 9

Ploaie trecătoare

Am mers în această seară ca să ne întâlnim cu un om care a pus multă muzică pe pâine, a gustat-o şi a degustat-o, apoi a împărţit-o peste tot pe unde l-au dus drumurile.

În această seară, chiar la această oră, Mike Godoroja & The Blue Spirit cântă la Târgu Mureş, în JazzClub. Ora târzie la care începe concertul ne-a făcut să ne mulţumim doar cu şedinţa de probe de sunet. Oamenii ăştia nu se joacă, ei chiar cântă, iar multe dintre lecţiile lor ar putea să se transforme în poveşti cu zeppeline.

Am avut şansa să urcăm şi în caravana spiritului albastru, atunci când au plecat către hotel, ocazie cu care ne-am amintit despre vremuri trecute (ne-am mai întâlnit la defunctul festival de jazz de la Galaţi).

Ei cântă acum iar noi dormim. Mâine avem o zi grea!
Iar peste Târgu Mureş cade o ploaie trecătoare….

O pălărie prea mare

Zi plină de aventuri la TIFF-ul din Cluj, oraşul care se alintă cu fel de fel evenimente şi care atrage oameni veniţi din alte locuri pentru bucuria filmului.

În mijlocul acestei lumi destul de pestriţă ne-am aflat şi noi, cei mai frumoşi din oraşul acesta, ajunşi acolo după o călătorie dificilă cu "caravana culinară papalasoni.ro" . Căldură mare mon cher, aşa că ne-am aşezat la o masă din piaţa centrală, alături de super-eroul cu care ne dădusem întâlnire la o bere rece şi o vorbă lină. La un moment dat, semn că intuieşte potenţialul viitorului său rival, şi-a dorit să aibă o amintire legată de viitorul mahăr al blogurilor, şi a pozat cu o pălărie prea mare pentru el.

Om simplu şi direct, ne-a făcut ziua frumoasă, chiar dacă ploaia ne-a desparit cinic de brusc.
.

miercuri, iunie 8

Boboceii



Am văzut un bondar care se rotea în jurul unei flori, mereu căutându-şi (aparent) ceva mai important de făcut.
Ea, floarea, cu o clipă înainte de a înflori, mai trufaşă decât ielele, ştia să aştepte, iar roşul se ducea înspre purpură...

Simplă perspectivă, pretext pentru subiectivism.

marți, iunie 7

PapalaTIFF, papalaşoni.ro


Mâine mergem la Cluj, să dăm papa la poporul de la TIFF. Ne-a chemat Şoni, cel care ne hrăneşte şi ne găzduieşte atunci când ne dedulcim la fineturi artistice, dar şi culinare.

Nu o să ne invoim de la lecţia de pian, însă o să sacrificăm grădiniţa şi lecţia de înot, asta şi pentru că mâine avem ocazia să punem în aplicare un gând mai vechi al nostru, cel care ne-a îndârjit să continuăm drumul către bloggingul profesionist. Nu ştim cât mai avem până acolo, dar o să încercăm. Mâine ne întâlnim cu mentorul virtual....

Hai neamule la "papalasoni", hai la "papalaTIFF"! Şef la polonic este Virtualkid.

luni, iunie 6

Are balta peşte



Ziua de ieri a fost prilejul unor experienţe interesante. Dintre toate întâmplările acestei excursii însă se detaşează una: am populat cu peştişori o micuţă baltă aflată în complexul turistic Tunderilona.

Nu ştiu dacă aceştia se vor înmulţi şi vor creşte până când nu mai rămâne loc în baltă, însă mai sperăm să ajungem şi anul viitor în această locaţie.

Luaţi cu treburile, am lăsat să treacă aproape neobservat faptul că era şi ziua de naştere a unui om drag nouă, şi el un pescar pasionat.



sâmbătă, iunie 4

Excursia buburuzelor



În urmă cu un an, la iniţiativa doamnei educatoare, am ieşit cu buburuzele în iarbă, într-o locaţie al cărei nume nici nu mi-l mai amintesc, dar din care ne-am întors cu amintiri foarte frumoase.
La vremea respectivă, noi eram cele mai mici dintre buburuze, ultimele sosite.

Mâine, mergem din nou, tot acolo, însă nu mai suntem noi bobocii.
După un an, ne întoarcem într-un loc care are deja nişte amintiri. Sigur, atât echipa de copii, cât şi cea de părinţi a suferit modificări, însă omul în jurul căruia se întâmplă toate acestea a rămas ca să duce povestea mai departe.



vineri, iunie 3

Omul surprizelor

"Multumesc frumos!...eşti omul surprizelor, de tot felul...!!!”

Aşa arată un mail pe care l-am primit după ce am trimis un mesaj de felicitare. L-am recitit de câteva ori şi am rechemat din memorie câteva amintiri din vremuri puţin mai tumultoase, am revăzut întâmplări din urmă cu zece ani. Multe dintre personajele le care populează pe acestea sunt risipite acum prin lume, mai aproape sau mai departe. Mi-am amintit cu mare plăcere despre ieşirile noastre la Cipau, pe malul Muresului, dar şi despre revelionul de pe Cheile Topliţei în care am stat închişi într-o cabană, îngrămădiţi ca sardelele, din cauza unei ploi de neoprit.

Am trecut prin frânturi ale întâmplărilor pe care le-am lăsat în urmă, iar în final, toate s-au adunat într-o singură imagine, una emblematică, a unor tineri care se căutau la vremea aceea. Erau tinerii care apoi aveau să îmi fie alături într-un moment în care fiecare gest contează.

Da, este adevărat, atunci când este vorba de amintiri, încă mai sunt "omul surprizelor, de tot felul...!!!”

joi, iunie 2

Am trecut! Înţelegi?


Iar la Galaţi, chiar dacă nu atât de des cât aş vrea, cât ar trebui pentru o mai bună păstrare a câte ceva dintre rosturile aproape abandonate.

Am trecut prin locuri în care existenţa mea a avut albie, locuri pe care le port în amintirile mele asemeni unor cicatrice care nu se mai pot închide niciodată. Fiecare în parte începe tot mai mult să se confunde cu sărurile fără de care nu se mai poate, leacuri cu gust şi miros ciudat, de doctorie cu efect mai îndoielnic decât leacurile băbeşti. Şi cu toate acestea, cu fiecare zi care trece sunt tot mai puţin dispensabile.
Într-un final, am plecat de Acasă catre.... Acasă. Aşa cum mi se întâmplă de fiecare dată, nici de această dată nu am ştiu să îmi răspund care dintre cele două "acasă" îmi este mai aproape, fiecare dintre cele două optiuni fiind incomplete, furându-şi între ele tocmai acele valori care nu pot fi nicicum împărţite.
Şi atunci, aproape condamnat, rămân undeva între cele două locaţii, pe o punte imaginară dintre malurile unui hău fără de fund: de fiecare dintre ele mă leagă ceva, un ceva nespus de puternic!

Am trecut! Înţelegi? Am trecut!
.

Unde iți trimit depeșă?

Vreau adresa ta de e-mail:

Delivered by FeedBurner