Ieri, doamna educatoare îmi spunea că este încântată de felul în care evoluează copilul meu, că are un vocabular suficient de bogat pentru vârsta pe care o are. De prisos să vă spun că noi încercam să facem şi mici exerciţii de dicţie, aşa cum fac actorii, chiar dacă acum jucăm în piese mici.
Totuşi, unul dintre cele cele mai frumoase exerciţii este acela în care pronunţăm oraşele şi ţările din care primim cărţile poştale. Lecţiile acestea sunt altfel pentru că cel mai adesea ni le predau nişte oameni pe care nu îi cunoaştem, dar care îşi asumă această răspundere. Călătoriile acestor oameni sunt primele noastre lecţii, sunt primii germeni ai dorului de ducă pe care sperăm să îl cunoaştem mai târziu. Într-o bună zi, aceste steaguri răspândite prin lume o să le reîntâlnim. Poate că nu pe toate, însă fac tot ceea ce pot ca să cresc un Marco Polo al vremurilor noi.
