Ca intr-un vis

Visez tot mai des lucruri neclare, dar care reusesc sa ma sperie intr-atat incat sa simt nevoia sa fug, sa alerg fara noima - doar, doar as reusi sa imi gasesc tihna pe undeva, oriunde. Eu, fata in fata cu spaimele mele viscerale, eu si nevoia mea de a intoarce spatele unui cosmar devenit obsesie. Eu, napadit de toate curcubeele pentru care nu am avut vreme sa le descoper atunci cand ele mi-au zambit.
Zi de zi, ceas de ceas, visul acesta incepe sa nu mai poata fi cuprins de conturul trupului meu, sa erupa in escrescente hidoase, copii maligne ale himerelor mintii mele tot mai obosita. Eu, aproape rupt de toate cele care mi se intampla, ca un observator referential instalat la peluza propriei vieti, privesc in haul care se deschide tot mei generos pentru celalalt eu, concretul din arena, gladiatorul care a uitat sa mai lupte, pentru care sabia a devenit o adevarata povara.

Din cand in cand, trezit ca dintr-un vis, intuiesc pericolul. Atunci, instinctul ma zgaltaie nemilos si ma indeamna sa fug, sa plec din calea iminentei pierzanii, sa ma rup dintre nisipurile miscatoare care m-au cuprins. Acestea sunt momentele cele mai dureroase, cand simt ca imi traiesc foarte concret visul in care vreau sa fug si picioarele nu ma mai asculta...
Tarziu, plictisit si obosit, resemnat in fata intrebarii care nu isi mai asteapta raspunsul, realizez ca nici nu mai exista limita de demarcatie intre vis si realitate. Traiesc continuu doua povesti care au ajuns sa se contopeasca, sa devina o magma amorfa.
Tot mai des, imi doresc sa visez un foc, unul care sa primeneasca locul, sa-l pregateasca pentru alte aspiratii, iar el sa poata sa le hraneasca fara apasarea fantomelor care l-ar putea bantui.
Da, ca intr-un vis, cu disperare vreau sa alerg, insa picioarele nu ma mai asculta.
Mai mult, in neputinta mea, chiar si eliberat din stransoare, nu as sti incotro sa pornesc si m-as abandona deznadejdii fara margini.
Ca intr-un vis, burboane de sudoare mi se preling pe fruntea tot mai ridata, iar eu nu mai pot nici macar sa ma incrunt. Stau si zambesc prosteste tuturor iluziilor care mi-au inflacarat imaginatia. Abia acum inteleg ca nu au fost decat himere, si acelea spanzurate in rapel.