Imi este draga dimineata pe care mi-o incep cu gandul la un viitor ipotetic, intr-o discutie pe chat cu mama Anei, planuind sa ne incuscrim. Si, in timpul in care ne prostim cu planurile noastre fantasmagorice, in surdina, curg sunete divine.
Asa ajung sa fiu calator anonim intr-o "Kitarodia" pe care o cunosc atat de putin, falanster al sunetelor nascute ca sa vindece rani, sau macar sa le fie balsam.
Si atunci, cand vezi cetatenii putini si frumosi ai acestui regat fabulos in care ti-ai dori sa traiesti pana la sfarsitul zilelor, cand asculti vorbele mereu cantate ale traitorilor acestui taram, o bucurie stranie iti strabate toate cotloanele sufletului, iar speranta incolteste: poate ca, indirect, intr-o buna zi, aceasta o sa fie, putin, si tara ta.
Un comentariu:
de ce nu mai scrii pe aici? iti simtim lipsa !!
Trimiteți un comentariu