Se afișează postările cu eticheta Alain Prost. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Alain Prost. Afișați toate postările

duminică, mai 1

Ayrton Senna



La fel ca în fiecare an, astăzi îmi zboară foarte des gândul către una dintre cele mai fascinante poveşti din "Marele circ", legendă care se scrie mai departe, poate tocmai datorită cinismului tuturor celor care i-au urmat. Nu a fost un naiv, dar nici cinic nu a fost. A confirmat chiar şi unul dintre cei mai mari rivali ai săi, pe numele său Alain Prost.
Oare cum ar fi fost formula unu fără această fabuloasă legendă?

miercuri, octombrie 6

Pit Stop



Dorinta de a fi mereu primul tine si de taria caracterului, de asumarea esecurilor si de capacitatea de a incerca, iar si iar!

In urma cu exact douazeci si cinci de ani, Alain Prost isi punea pe cap laurii victoriei, devenind primul pilot francez care se incorona campion mondial din formula 1. Aceasta performanta urma sa-i aduca si distinctia “Legiunii de Onoare” a Frantei.

Cine poate sa stie pana unde ar fi mers performanta sa daca in anii urmatori, prietenul si rivalul sau, deopotriva, nu l-ar fi fortat sa se implice intr-una dintre cele mai frumoase povesti ale sporturilor cu motor.

Povesti si legende. Uneori este atat de greu sa faci diferenta! Exact ca intr-o cursa castigata datorita unui “pit stop de aur” in care echipa se mobilizeaza pana la sacrificiu.
Noi ne descurcam mai usor... inca nu avem cronometru.


sâmbătă, mai 1

Legendele noastre

1 mai 1994.

Este ziua in care se punea capat unei povesti, si, incepea firesc, LEGENDA AYRTON SENNA.Avea treizeci si patru de ani si purta cu el steagul Austriei. Dorea sa castige cursa de la Imola pentru cel care platise pretul betiei vitezei cu doar doua zile mai inainte… Roland Ratzenberger.

Pentru multi dintre cei care asteptau cu sufletul la gura asteptand fiecare cursa de formula 1 acolo s-a incheiat perioada romantica a acestui sport. Ceea ce a urmat a fost o alta legenda, insa una mult mai rigida, mai lipsita de emotie, mai comerciala. Amuzant este si faptul ca, folosind retete ca la Hollywood, acum ni se ofera legenda in felii, cu retrageri si reveniri. Portionata doar pentru a fi vanduta mai scump!

Copilul urmareste aceste curse si imi cere sa-i cumpar si lui un cart. Vrea sa fie pilot! Nu stiu daca o sa ne fie accesibila aceasta cale, automobilismul fiind unul dintre cele mai scumpe, insa, pentru vremea in care povestile vor fi inlocuite de pildele din viata reala, pastrez pentru el o imagine care strabate timpul: o casca galben-verde, viteza, sampanie, legenda.

Michael Schumacher incheiase perioada de crestere din grupele mici ale sporturilor cu motor. Era "lupul tanar"!

Regele a murit, traiasca regele!
Povestile vin una dupa alta…...




sursa fotografiei: www.ddavid.com/formula1

Unde iți trimit depeșă?

Vreau adresa ta de e-mail:

Delivered by FeedBurner