De acasa si pana acasa, foarte, foarte obositor drumul. Atunci cand ajungi (intreg) incepi sa realizezi dimensiunea efortului de a strabate distantele, mai ales in Romania.Drumul dintre Galati si Bucuresti l-am strabatut folosind o portiune din Autostrada Soarelui, nume predestinat inchinarii. Nu am putut sa nu ma gandesc la faptul ca aceste insemne ale modernitatii unei natii ar fi trebuit sa existe pana acum, mai ales daca tinem cont cati bani s-au platit. Si cu toate acestea, ele exista doar atat cat sa ne dam seama cat de utile sunt. Atat!
Si sa-l injuram pe Ceausescu pentru ca nu s-a apucat el sa le faca si sa le lase jefuitorilor doar pentru intretinere. Normal ca banii s-ar fi cheltuit in acelari ritm, dar macar ar fi existat, la fel ca si multi dintre cei care si-au pierdut vietile in imbulzeala dementa din traficul supraaglomerat.
Pana si copilul a fost mirat ca exista “drumuri pe care mergem numai noi”.
4 comentarii:
Poate ca o sa trecem direct la etapa elicopterelor de familie.
Bine ati ajuns acasa, cred ca inca va refaceti dupa un drum asa lung. Ce ati rezolvat cu Ozzy?
Eu am avut probleme mari cu netul de aceea abia acum am ajuns la voi.
Va imbratisez cu drag, salutari lui Stefan.
Vigurian:
Da, da! Noi ne gandim acum ce culoare sa ne alegem.
cati:
Iti multumim pentru gandurile tale.
In cazul lui Ozzy, trebuie sa mai vina inca o data si, mai important, sa-si adapteze el programul dupa al nostru.... daca vrea sa se poata bizui pe noi.
Trimiteți un comentariu