Mi-e drag să mă intorc uneori la cei cărora mai pot doar să le pomenesc numele în timp ce scormonesc prin minte după niste amintiri tot mai terne.Am citit acum câteva minute o poveste scurtă pe blogul lui Adelin şi mi-am reamintit cât cinism încape în vieţile noastre, câte ticăloşii suntem gata să facem doar ca să avem o maşină mai bună, o casă cu piscină, sau poate numai banii cu care să ne trimitem copiii la şcoli mai cu ştaif.
Citiţi şi vă cutremuraţi la cele care se pot întâmpla într-o lume în care am ajuns să ne închinăm zilnic la icoane strâmbe, să le dăm girul nostru infim, şi totuşi important la negocierile cu advertiserii verosi, atenţi numai la cifre.
Mi-e drag să îi pomenesc iar numele lui Adi Donea şi să lăcrimez.
Un om complet obişnuit, dar care…
Încă mi-e drag!
.
4 comentarii:
Adi zâmbeşte fericit, acum... Şi te veghează, de acolo de unde e...
@Adele:
M-as bucura sa fie asa!
litParca mei ieri mi-a pus bec la scrumiera la Oltcit,sa nu mai dau scrumul pe alaturi cand conduceam noaptea....,si e atat de viu in poza asta,de fapt in amintirile noastre,cei care l-am cunoscut.Multumesc pentru ca ni l-ai adus aminte!
@nina:
Credeam ca vorbesc doar unor oameni care nu-l cunosc, insa, ma emotioneaza sa vad ca sunt si alti prieteni care vin alataruri de mine doar ca sa-i pomenim numele. Merita!
Trimiteți un comentariu