Bănuțul de aur din chimir

N-am sa ma supar pentru ca ai ales sa ma vinzi, chiar inainte de a-mi cumpara increderea. N-am sa ma supar nici pentru ca ai populat talerul tau al balantei doar cu efemere contururi, forme perfecte, lipsite insa de textura simpla a constiintei.
Chiar daca ma intristez mult prea des, chiar daca simt sufletul pangarindu-se intre prea multele marsavii, nu am sa recunosc ca au fost multe momente in care mi-a lipsit dureros de concret tocmai o vorba a ta. Nu! Tu ai fost printre primii care s-au repezit sa-mi traga presul de sub picioare, tu, prietenul meu. Poate ai sa intelegi de ce am sa spun ca nu mai pot sa ma opresc din aceasta infinita cadere.
Macar a meritat? Ai pus banutul de aur la chimir?