....si mi-a dat si un gand amar, chiar in timpul in care asteptam alaturi de "CaineBun" sa ia sfarsit lectia de pian. In apartamentul care se afla chiar sub cel al profesoarei noastre stiam ca locuieste o doamna foarte bolnava, cancer osos cu metastaze. In mod inexplicabil mi-am pus intrebarea "cum o fi suportand suferinta?". Apoi, pentru ca mi-am amintit ultimele clipe ale mamei mele am refuzat sa ma mai gandesc la asta. Am preferat sa imi mut gandul la cazna mea zilnica, la speranta mea pentru viitor. Sentimentul meu de vinovatie pentru aceasta lasitate nu s-a pastrat prea mult. Egoismul si-a facut cu prisosinta treaba, iar in cateva secunde am simtit cum sufetul mi se umple de bucuria reusitelor puiului meu. Sunetele care veneau de dincolo de usa apartamentului ma invaluiau si ma ameteau deopotriva. Cum sa nu ma bucur cand mi-a dat Dumnezeu o cazna binecuvantata....
Cateva ore mai tarziu am aflat ca suferinta doamnei a luat sfarsit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu