Cu greu își mai găsește bucurii adevărate, curate. Mi-a spus-o pe chat. Se simte că nu-i mai este pe suflet ceea ce face acum, cu toate că pasiunea încă mai stă culcușită în sufletul ei. Privește cum se surpă lumile pe care le știam, în care ne învățaseră părinții și dăscălii să credem peste propriile noastre finite, să nu ne abandonăm principiile și rosturile pe care ni le-au transmis.
Nu ne cunoaștem decât virtual, după ce ne-am întâlnit întâmplător la un semafor, fără să schimbăm altceva decât niște priviri. Asta în timp ce copiii noștri își făceau cu mâna și își trimiteau bezele.
Îmi plac lucrurile simple, îmi plac oamenii care mai pot să zâmbească unui străin venit de niciunde și pornind nicăieri .
Am stat pe chat cu mama Anei, iar eu nu eram decât tatăl lui Ștefan.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu