Privind de sub umbrela

Nu pot sa nu ma minunez,de fiecare data atunci cand il intalnesc in cartier, pasind foarte greu, aproape tarandu-si picioarele, dar fara sa renunte, indiferent daca este vreme buna, ger sau canicula. Batranul cu bastonul alb este prezent zi de zi pe aleile din cartierul in care traim, dand zilnic o lectie de viata. Cu o tenacitate pe care multi dintre cei care il vad nu o pot intelege, omul acesta refuza sa isi accepte conditia de nevazator, de purtator de baston alb. Mai mult decat atat, il vad foarte des purtand discutii cu alti oameni, semn ca nu este un sociopat, ci are mereu ce sa povesteasca si cu alti oameni, chiar daca el traieste intr-o lume translucida, aproape opaca.
De multe ori ma gandesc ca as vrea sa stiu cum a fost viata acestui om, cum si-a dus existenta, dar mai ales cum si-a castigat painea... nu de alta, insa cred ca acestia sunt oamenii care lasa ceva in urma lor, care sporesc valoarea locului care le-a fost harazit, care merita sa le fie pomenit numele si atunci cand ei parasesc lumea aceasta. Ei, supravietuitorii, sunt cei care fac lumea sa se miste, mai bine sau mai rau, dar sa se miste. Restul sunt profitorii.
.

Încăpăţânare

Am scris despre acest bătrân cu ceva timp în urmă, convins fiind că astfel de lecţii ar fi utile oricui, că ar trebui să existe un astfel de exemplu prin toate oraşele, în toate cartierele, peste tot pe unde oamenii au uitat cât de mică este distanţa dintre bucurie şi necaz, dintre sănătate şi suferinţă.
Omul acesta nu pare să se deosebească de alţi bătrâni, chiar dacă paşii săi sunt extrem de chinuiţi. Doar culoarea bastonului, atât, doar ea îl pune într-o altă lumină, aproape divină.
Poate că fiecare dintre noi ar trebui ca, măcar din când în când, să întâlnească acest bătrân şi poate că atunci ar privi viaţa cu o mină mai luminoasă, dar şi cu mai multă încăpăţânare.

Bătrânul cu bastonul alb

Aproape în fiecare zi, indiferent dacă este vreme bună sau rea, indiferent de anotimp, pe sub fereastra noastră trece un bătrân care abia, abia mai păşeşte. Se mişcă la fel ca un melc şi îşi pregăteşte fiecare pas cu mişcările scurte şi ritmice ale bastonului său. Îl cunoaştem numai din vedere, fără să ştim nimic altceva despre dânsul decât ceea ce ne transmite tenacitatea sa, demnă de toată invidia tocmai pentru că are o vârstă foarte înaintată, dar mai ales de amănuntul cutremurător pe care îl reprezintă semnificaţia culorii bastonului pe care îl foloseşte.

Iar când vezi aşa ceva, începe să îţi fie chiar ruşine să te mai plângi că resimţi oboseala. Acum zece minute, bătrânul cu bastonul alb a trecut pe sub fereastra noastră, semn că rutina vieţii noastre trebuie să ne bucure şi să ne dea motivaţia de a continua cursa.

Trebuie doar sa iţi regăsesti bucuria... si lumina din viaţă.
.