Galaţi, la drum de noapte, aproape ca acasă

Târziu, în noapte, după ce am lăsat în urmă peripeţiile unui drum greu până în Bucureşti, am reuşit să ajungem în Galaţi, la drum de noapte, asemeni unor tâlhari de conjunctură.

Impresiile drumului, amestecate cu visul chinuit de pe bancheta din spate, au estompat măreţia unuia dintre simbolurile oraşului de la Dunăre, însă l-am observat şi l-am salutat aşa cum se cuvenea.

Şi aici suntem acasă, aproape!

10.10.10.

In ziua mondiala a sanatatii mintale, televiziunile, aproape fara exceptie, ne terorizeaza cu lementari idioate legate de o simpla data din calendar. Intr-o zi in care ar putea sa faca o stire din multe evenimente din trecut doar ca sa nu cheltuiasca bugetele pe subiecte actuale, interesante, posturile noastre tv nu mai contenesc, ba chiar reusesc sa ne convinga ca le pare rau ca nu se intampla ceva cataclismic.
Urasc generatia asta de reporteri care baga microfonul muribundului aflat pe targa SMURD-ului ca sa ne arate cum delireaza un nenorocit. Oare se gandesc cum ar fi sa se inverseze rolurile? Prostia promovata obsesiv se va intoarce si impotriva lor!

In aceasta seara, puteti sa vedeti ca exista si o alta cale.

Noile aventuri ale capitanului Bosneaga

Povestile copilariei ne marcheaza intreaga existenta. Tocmai din acest motiv este bine sa te intorci, din cand in cand, prin locurile prin care ai mai trecut.
Turnul de televiziune din Galati este un alt exemplu.

Spectacolul socant al vietii

Ieri dimineata am primit un mail in care un parinte isi ruga colegii dintr-o multinationala sa il ajute sa-si trateze copilul diagnosticat cu hipoacuzie. I-am trimis un mesaj scurt, manat de cele mai bune intentii, insa, m-a crezut de reacredinta. Asa ca am mai facut un pas si l-am sunat. Am stabilit ca ii trimit toate contactele mele pentru a incerca sa-l ajut. Astazi, i-am pregatit un blog pe care urma sa incarcam toate cele necesare intelegerii situatiei copilului si, mai ales, documentele prin care se pot directiona banii.Am asteptat toata ziua sa ma caute pentru ca intentionam ca postarea acestei zile sa fie strigatul de ajutor al lui Luca. Asa il cheama pe copil.
Inca nu m-a cautat.

Cu putin timp in urma a fost o furtuna destul de mare pe bloguri. Toata lumea chema pe toata lumea ca sa doneze sange pentru Mile Carpenisan. Impresionanta mobilizare! Nu stiu cati au reusit sa faca si ceva concret, adica sa doneze. Mi-am amintit de acest lucru pentru ca astazi am primit pe mail o imagine care pare sa fie frumoasa, la prima vedere. Detaliile o fac, totusi, sa fie macabra.
Cu toate acestea, nu am putut sa nu ma intreb de ce televiziunile s-au ferit de aceste imagini. Brusc au devenit decente. Nu sunt aceleasi televiziuni ale caror reporteri se urca pe targa ranitului dintr-un accident rutier ca sa-l intrebe cum se simte?
ZIUA INTERNATIONALA a HEMOFILIEI