După mai bine de două săptămâni de la ceea ce pare să fie
începutul unui război de uzură cu o mână de oameni care au reușit să se compromită definitiv, atât pe ei cât și pe mulți dintre politicienii acestei țări. Privesc imaginile transmise pe televiziunile de știri din Piața Universității și îi compătimesc pe cei aflați acolo, strigându-și disperarea. Arată la fel ca cei pe care îi știu din aceeași piață, însă din urmă cu douăzeci de ani, doar că acum sunt nevoiți să îndure un ger cumplit.
Nu știu dacă este realistă ideea care mi-a venit, însă mă întreb dacă nu ar fi potrivit ca noi, cei aflați la mare depărtare de București să trimitem în Piața Universității câte un om de zăpadă care să facă dovadă implicării de la distanță. Știu că poate părea un gest inutil, însă multe dintre schimbările acestei lumi s-au făcut în numele și cu sprijinul simbolurilor.
Cu ani în urmă, în fața Teatrului Național au existat niște corturi în care protestatarii începuseră să se gospodărească așa cum puteau, ca la botul calului. Îmi amintesc cum într-o bună zi, aflându-mă acolo, am surprins o întâmplare plină de semnificații: poștărița din zonă a venit între corturi și a întrebat unde poate lăsa o scrisoare pe care în dreptul destinatarului nu era trecut decât personajul colectiv numit atunci Protestatarul din Piața Universității. Cineva scrisese manifestanților ca să se scuze pentru că nu își putea lăsa copiii de izbeliște, să ia drumul Bucureștiului și să fie și el acolo, între golani. Bucuria imensă însă nu a fost dată de mesajul în sine, ci mai degrabă pentru simbolul câștigat: protestatarul își câștigase o adresă pe care Poșta Română i-o confirmase, fie și numai datorită onestității și a seriozității unui factor poștal oarecare.
Nu pot merge la București, deși mi-aș dori, și tocmai această frustrare m-a făcut să caut altceva care să ducă bucățica mea de revoltă alături de acei oameni aproape degerați. Așa am ajuns să mă întreb dacă aș putea să trimit un om de zăpadă care să țină steagul sus, zi și noapte. Poate că un astfel de gest ar deveni un simbol pe care l-ar adopta și alți necunoscuți din orașele țării și l-ar repeta, ajungând astfel să populăm Piața Universității cu manifestanți tăcuți, dar reprezentativi pentru toată țara. Sînt convins, mulți dintre tir-iștii care merg spre București ar lua cu mare plăcere un astfel de autostopist, îmbogățindu-i mesajul cu alte și alte semnificații.
Oare am putea să pornim o astfel de cruciadă a oamenilor de zăpadă? Cum ar arăta Piața Universității ocupată fiind de către această armadă rece și tăcută, incredibil de tenace?
.
Am un apartament cu doua camere, aflat in centrul orasului Galati. Am locuit in el foarte, foarte putin timp si am plecat din el intr-o dimineata de ajun al Craciunului, lasand pe usa o coronita facuta cu mana mea dintr-o creanga a bradului de la Chiraftei.
