Cancerul din justiție

Ești bun doar că să-i dai bani, cât mai mulți, cât mai des. Nu îți va zâmbi nici măcar până țechinii vor fi în mâna ei ci îți va vorbi de sus, intangibilă în măreția destinului justițiar pe care îl are de îndeplinit. Nu poți să te aștepți nici măcar să te privească în ochi atunci când calcă în picioare întreaga ta viață, când distrug și ultima urmă de vlagă din trupul tău prin simplă tocare măruntă. Au tot timpul din lume, au toate condițiile de confort necesare pentru a te umili în mod repetat, în disprețul oricăror legi, în batjocora chiar și a ultimei umbre de bunsimț.
De cinci ani așteptăm ca justiția să dispună modul în care să se facă seccesiunea drepturilor tatălui și bunicului nostru, timp în care am adunat peste patruzeci de termene. Aseară, târziu în noapte, am accesat portalul Ministerului Justiției și am simțit cum mi-a crescut tensiunea. Aproape că am simțit cum îmi explodează capul. Am rememorat toate înfățișările pe care le-am avut și solicitările (motivate) pe care le-am avut. Nici măcar o singură dată, completele care s-au succedat nu au dat curs nici măcar uneia dintre ele. Nimic din ceea ce am adus în discuție nu a fost demn de a fi băgat în seamă, de cele mai multe ori la limita sau chiar în disprețul legii. Așa am ajuns în situația de a constata că prioritățile familiei mele sunt dictate de o mână de magistrați insensibili la dramele pe care le provoacă, la destinele pe care le trag pe o linie de triaj. Viața mea merge spre ruină doar pentru că ei tergiversează pronunțarea unei soluții utilizând cele mai josnice tertipuri cu scopul de a mă face să renunț în a-mi mai apăra drepturile. Acești oameni s-au școlit pe banii mei, își cresc copiii pe banii mei, își aroga nenumărate drepturi materiale și pe muncă mea, îmi batjocoresc până și liniștea din casă prin indolența cu care se înverșunează în a-mi nega drepturile.

Știu că sună dur, dar aseară mi-am pus problema de a-mi da foc pe scările tribunalului în care influența unui avocat a ajuns să anuleze orice urmă de legalitate și de bunsimț. În loc să-mi fac socoteli legate de darurile sărbătorilor de iarnă eu sunt obligat de o justiție ticăloasă să mă pregătesc de alte cheltuieli pentru a atacă sentințe profund ilegale.

Cu fiecare întâmplare din acest desfășurător îmi dau seama tot mai clar că am ajuns să mă lupt cu una dintre mafiile imobiliare pentru care legea este doar o anexa dispensabilă a sa, iar magistrații sunt numai uneltele, dacă nu chiar beneficiarii. Mi-aș da foc dacă nu aș realiza că până și acest gest nu ar face altceva decât să le ușureze demersul. Ei au pus ochii pe o casă și o doresc, pe degeaba. Îmi este silă de țara în care judecătorii nu au nici cea mai mică răspundere. Le doresc ca într-o bună zi să fie călcați pe trecerea de pietoni de un pușcaș marin deghizat în diplomat, numai ca să simtă și ei ceea ce simț eu acum, neputință brută. Sunteți ticoloși, sunteți cancer curat. Asemeni celei mai perverse tumori, va întoarceți împotrivă trupului din care ați crescut, trupul care a știut să vă dea vouă tot ceea ce a avut mai bun doar ca să va păstrați curățenia obrazului, sau poate a tălpii....


Nedreptățile pe care mi le faceți mie lovesc cu mult mai năpraznic într-unul de la care o să așteptați să vă primiți pensiile, peste ani. Am să fac tot posibilul să va trateze ca pe niște infecți, să nu uite că i-ați influențat nefast viitorul atunci când ați ales să-i blocați cu anii accesul la ceea ce era dreptul său legitim ca urmaș al omului care s-a stins având fotografiile sale sub perna de spital. Nu sunteți decât un buboi, o gangrena dezgustătoare.

Puteți să o priviți în ochi pe această bătrână care plânge de fiecare dată când vede mormântul fiului ei. Să știți că blocați inclusiv construirea unui monument funerar decent, iar bunică noastră suferă tot de o formă de cancer în fază terminală, la fel ca și voi.

Da, bătrâna plânge de ciudă privind mormântul mizer al copilului pierdut.