joi, mai 26
În Piaţa Universităţii
Am bătut străzile din zona centrală a oraşului, în tihnă şi fără o ţintă prestabilită. Aproape că ne-am lăsat în voia propriilor paşi. Am văzut locuri în care viitorul nostru ar putea să aibă puncte importante, sau poate că nu. Am vorbit despre ele, aşa cum ne-am priceput, adaptandu-le poveştile cât am putut mai mult, spre o mai bună înţelegere. Timpul o să ne arate dacă am reuşit sau nu.
Am fost şi în Piaţa Universităţii, la pas. Dintre toate cele pe care le-am văzut, fântâna s-a bucurat de cea mai mare apreciere, poate şi datorită valului de răcoare care o înconjura.
Am plecat apoi păstrând sămânţa speranţei că într-o bună zi locurile acestea ne vor fi mai mult decât familiare, fie ca trăitori ai acestui spaţiu, fie ca trecători importanţi prin această urbe. Orice soldat visează să ajungă mareşal, iar asta este partea cea mai adevărată, mai plină de sevă a aspiraţiilor vârstei tinere, aspiraţii care nu pot veni dacă nu există germenele dorinţei, al determinării de a învinge în ceea ce ţi-ai propus.
Etichete:
Bucuresti,
intercontinental,
national,
piata,
teatrul national,
universitatii
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
3 comentarii:
Superb minunatul tău! M-am plimbat și eu cu voi, am și făcut pe ghidul un pic. că parcă mi-e dor un pic de bătrâna și prăfuita urbe, mai ales de Bucureștiul în mai, cu castani și tei frumoși. Gânduri bune, dragilor!
Sper că aţi rămas numai cu amintiri plăcute din Bucureşti, ştrumfilor!
Mareşal să ajungă, în orice domeniu va activa! :)
Trimiteți un comentariu