2 May 2010 "Ieri dimineață, în timp ce călcam (am pus masa de călcat în fața ferestrei și, din când în când, priveam afară, pe stradă), au trecut două convoaie funerare. Întâi primul, modest, prea matinal, apoi al doilea, somptuos, cu coloană de mașini și claxoane. Multe alte mașini circulau pe strada cu 4 benzi, într-un du-te vino continuu. Probabil, spre pădure, spre fum de grătare, spre sărbătoare.
Și mă gândeam că nimeni nu știe când moare. Că pică într-o zi nepotrivită pentru ceilalți și le strică vreo sărbătoare sau petrecere… Cert e că fiecare dintre noi, an de an, trecem prin ziua morții noastre. E-adevărat, niciodată nu ne trezim de dimineață și să ne spunem că, peste o vreme, fix în data asta, o să trecem dincolo… Nu, noi ne trezim văzând doar orizontul imediat, cel al zilei de mâine… Dacă am ține un jurnal, poate că, privind retrospectiv, am vedea că, în ziua aia, odată, am fost exuberanți. Sau fericiți. Sau ne-am îndrăgostit sau am stat în pat, bolnavi, cu febră. Sau că ne-am supărat din cine știe ce nimic: că nu-i soare afară, că ne-am trezit cu fața la cearșaf, că o pisică neagră ne-a tăiat calea… Sau, poate, ne-am aminti că o întâmplare ne-a schimbat tot cursul vieții: am ratat un taxi pentru că suna telefonul, am întârziat undeva și de-acolo o întreagă poveste care să ne modifice viața…
Poate că dacă am privi altfel fiecare zi care începe, am trăi mai frumos. Și ne-am bucura că suntem. Încă. Căci fiecare zi poate fi ziua…"
Aceasta este postarea la care ma duc de cateva ori pe zi si o recitesc! Poate ca am sa o invat, cuvant cu cuvant. Si, chiar si asa, tot nu o sa fie deajuns!
Ii multumesc omului care a tras acest semnal, desi, imi spune ceva, este inutil.
.
10 comentarii:
nu e inutil, pentru cine are ochi sa vada si urechi sa auda
lucrurile se intimpla pentru cei care sint pregatiti
"Poate că dacă am privi altfel fiecare zi care începe, am trăi mai frumos. Și ne-am bucura că suntem. Încă. Căci fiecare zi poate fi ziua…"
Da. O altă modalitate de a spune că fiecare zi lăsată de la Dumnezeu trebuie trăită la intensitate maximă. Tocmai pentru că poate fi ultima...
vorba cuiva:
"ne nastem pe rind
si murim la-ntimplare"
O întârziere de o secundă îţi poate schimba cursul vieţii, poţi rata acea intersecţie...ramânând apoi rătăcitor în drumurile tale. Ziua de azi, poate fi ultima indiferent dacă e soare sau nu afară, indiferent ce program sau vise o să ai....Trebuie să învăţâm să trăim conştienţi că va veni şi timpul nostru....Şi atunci, poate ne-am face viaţa mai frumoasă...
Mă întorc cu faţa la perete şi privesc prin zidul fără geam. Văd două convoaie funerare. Unul sărac, altul bogat. Cel sărac n-are ce regreta. A Pierdut doar sărăcia. Cel bogat a pierdut o zi de sărbătoare cu bucate alese udate din belşug cu băuturi fine. Pe cel sărac îl plâng ai casei. Prietenii l-au părăsit. Pe cel bogat îl plâng mulţi ce aşteptau ziua de sărbătoare. Să mânce şi să bea pe gratis. Nu pentru că ar fi lipsiţi, dar aşa se face. Deodată a căzut firhongul de plumb peste zidul transparent. Cel sărac stă la taifas cu cel bogat. N-au luat nimic cu ei să se omenească.
Fiecare pleaca atunci cand ii vine randul.
Tristete e oricum.
Regretul meu e fata de cei care pleaca desi mai aveau ce face pe aici...
Stiu postul si stiu ca te-a impresionat si atunci.
Cu o moarte toti suntem datori, conteaza insa sa mori demn. Parerea mea.
Steve Jobs spune o poveste asemanatoare, la fel de interesanta, aici:
http://www.youtube.com/watch?v=UF8uR6Z6KLc
:)
Tocmai citesc cel mai sincer poem despre ” trecere”..
Trimiteți un comentariu