Micul print si Florian Pittis la “recycle bin”

Am cautat vorbele cu care se pot descrie sentimentele contradictorii pe care le-am resimtit atunci cand am descoperit o postare despre “Micul print”, la pachet cu niste comentarii aproape revoltatoare. Posesorul blogului, cel mai probabil un tanar (indraznesc eu sa spun aflat in tendinte, adica unisex), indemna propriii cititori sa faca un efort si sa-l asculte pe Florian Pittis, adica pe “Motu”, spunand aceasta poveste. I se parea ca a gasit ceva!

Comentariile, de o constructie atat de plata si de limitata, m-au facut sa ma gandesc la faptul ca si putinii care reusesc sa mai iasa din marasmul metodelor educative reformate pana la ruinare completa, chiar si acestia sunt trasi inapoi de prototipul “omului nou”. Da, pentru ca daca cineva indrazneste sa recomande asa ceva, este anacronic. Chiar si o carte subtire, scrisa si pentru “mici”, dar si pentru “mari”, poate sa dea frisoane. In timpul in care ai putea sa o citesti pare mai utila o vizita la “mall”.

M-a durut mult si ignoranta cu care vorbeau despre un om valoros. Ma gandesc ca, daca ar avea doua minute, ar fi bine sa-l asculte (de doua ori!). La ei nu a mai reusit sa ajunga! Da, nu a reusit sa le faca pe toate cele pentru care avea har, iar cei ale caror comentarii le-am citit eu... ei sunt pedeapsa!

Raspunsu-i, prieteni, “vanare de vant”! . Peste putin timp, or sa ne reprezinte si or sa ne conduca!