vineri, mai 28

Ne cresc aripi










Poate ca nu suntem decat putin mai norocosi decat altii, atat!

Avem si noi neimplinirile si necazurile noastre pe care le jelim. Avem tristeti lungi, apasatoare, sursa suspinelor neexplicate. Avem dezamagiri de moment innecate in lacrimi. Nu ne sunt straine!
Insa avem si momente in care fericirea vine in mana noastra, ca un porumbel flamand ciugulind din brazdele palmei. Sunt momente pe care cu greu putem sa le povestim.

Ieri, am avut sansa sa intalnim un om care, in generozitatea sa, ne-a urcat pentru cateva minute la bordul elicopterului Unitatii Speciale de Aviatie. Cum se pot povesti aceste clipe?
Colegii ne-au spus ca este si el bunic. Probabil asta este tot ceea ce ar trebui sa adaugam la faptul ca il cheama…. Nicu…. Si ca, in aceasta duminica, o sa-i aprindem o lumanare si o sa ne rugam pentru sufletul lui generos.

Cu toate acestea, curajul ne-a cam parasit la decolare si am ales sa-i facem cu mana, de dupa gard, privind printre stinghii. Drum bun Nicu! Doi ochi mici te vegheaza.

12 comentarii:

Karla spunea...

E adorabil ...
Cand ii vezi asa de frumosi si inocenti, parca-ti doresti sa nu creasca, sa ramâna asa :)

Ghiocelul alb spunea...

Inocenta e sinceritate iar sinceritatea e o raritate.

Cristian Lisandru spunea...

O, ce experienţă pentru cel mic... N-o va uita curând. Ai aler un titlu excelent pentru postare!

keltghost spunea...

Ce bafta pe asta mic :D
Mie mi-au crescut aripi doar anu trecut... La 20 si multi de ani :))

Andi spunea...

Cel mai măreț vis din prima copilărie era să merg cu elicopterul! Wow ce bucurie i-ai făcut!! Mă bucur mult pentru micuțul norocos!

silavaracald spunea...

Ei, nu mai ai mult de aşteptat! Parcă te văd peste vreo 12-13 ani cum îi dai acordul scris, parafat de un notar, să se poată urca şi el la manşă! :)

Teo Negura spunea...

Am trecut si eu prin de-astea, similare vreau sa zic. chiar daca n-a fost vorba de elicopter sau alte "zburatoare" in care nu m-as urca din pura frica de-naltime, totusi ai mei m-au tot batut la cap, de pilda, la un circ, ca vor pe elefant. Cand s-au apropiat de "monstru" insa, li s-au muiat picioarele, asa ca am ales, intr-un sfarsit, poneiul...

Teo Cazghir spunea...

FOARTE FRUMOS BRAVO! MIKOVIAN :)

noaptebunacopii spunea...

Pentru momentele voastre de tristeţe, vă îmbrăţişăm şi vă ştergem lacrimile, iar pentru momentele de fericire, vă îmbrăţişăm şi vi le dorim înzecite!

Virtualkid spunea...

Karla:
Niciodata nu poti sa raspunzi ce anume ti-ai dori mai mult! Exista mereu contradictia dintre nevoia de a reusi sa-l vezi pe picioarele lui, si, dorinta mult mai egoista de a te bucura de copilaria lui.

Ghiocelul alb:
Multumim pentru vizita si pentru ganduri!

Cristian Lisandru:
Multumesc pentru apreciere! Cat despre experienta..... nu este prima... am testat si elicopterul SMURD.

keltghost:
Nu este doar noroc. De multe ori il mai ajutam si noi. Insa, norocul este o componenta importanta!

Andi:
Si acum povesti despre Nicu - bunicu'. Lui ii datoram aceasta intamplare.

silavaracald:
acordul il are deja.
mai lipseste elicopterul.

Teo Negura:
Noi vorbim destul de mult despre ceea ce urmeaza sa facem, ceea ce face ca si gradul de acceptare al provocarilor noi sa fie destul de mare.

Teo Cazghir: Multumim mult!

noaptebunacopii :
Prietenia care simtim ca ne leaga, fara ca macar sa ne cunoastem, ne onoreaza si ne obliga>
Gandurile noastre bune va insotesc!

INCERTITUDINI spunea...

Va bucurati in acelasi timp, tot de copilarie- cel mic de una personala, taticul da bucuria ca-i poate darui fiului momente speciale!

Virtualkid spunea...

INCERTITUDINI:
Uneori ma intreb care este bucuria mai mare, a lui sau a mea?

Unde iți trimit depeșă?

Vreau adresa ta de e-mail:

Delivered by FeedBurner