Idrifaia este un loc binecuvantat de Dumnezeu. Acolo orice contur al neimplinirii se estompeaza. Acolo exista doi batrani care mai pastreaza ceva din tihna vietii arhaice, a vietii dusa intre pamant si cer. Ei isi conduc si acum viata dupa criterii simple, milenare: cata apa ne da cerul ca sa stim cat o sa rodeasca pamantul. Pentru ei aproape ca nici nu exista avioanele care trec prin culoarul aerian de peste satul lor. Importante sunt doar ploile care strabat acest culoar si pamantul care le asteapta.
Promiteam unui prieten, acum cateva zile, ca o sa-i trimitem doua mere gustoase. Ca sa nu isi piarda din aroma,i le trimitem paravion.
marți, noiembrie 2
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
19 comentarii:
"Ei isi conduc si acum viata dupa criterii simple, milenare: cata apa ne da cerul ca sa stim cat o sa rodeasca pamantul."
E bine că încă mai există astfel de locuri. Să sperăm că hâda civilizaţie nu va mătura totul, până la urmă...
Gânduri bune, ştrumfilor!
Cristian Lisandru:
Chiar asa se si intampla, tocmai din acest motiv ne simtim atat de bine acolo si ne rugam sa-i tina Dumnezeu in viata cat mai mult pe batrani.
jocuri barbie:
va rog sa folositi adresa de mail a blogului pentru astfel de comunicari.
multumesc!
mulțam fain, dau fuga la aeroport să le recepționez.
doctorul:
asteptam impresiile dupa degustare.
Citind postul acesta, aproape ca am simtit aroma de mere si frunze uscate...
merci, Virtualkid...
Karla:
Ma bucur mult pentru ca te regasesc incantata de merele noastre!
Eu chiar am mancat recent niste mere din cele numite "urate", dar nespus de gustoase.
Proveneau dintr-o gradina a bunicilor unui prieten.
Eu nu prea mananc mere, dar acestea au fost atat de aromate...
Gabriela Elena:
Pentru un om frumos, mai trimitem doua si spre tine!
Foarte frumos gestul tau, iar locul e unul de-a dreptul pitoresc. Mi-a placut mult ce ai scris despre insemnatatea ploii in viata acestor oameni...
Teo Negura:
Bunicii traiesc de pe urma pamantului. Toata viata lor asa a fost, asa este si acum. Ploaia este, la fel cum a fost toata viata lor, o binecuvantare.
Poveste frumoasă cu mere şi avioane :)
Ifridia ta seamana cu Remetea mea!
Mere de-astea urâte dau nemaipomenit de aromate am și eu la țară. Nu le-aș da pe o căruță de ”frumoase” umflate cu fitohormoni și tratate cu chimicale ca să țină cât mai mult.
Să vă bucurați de ele și să le dea Cel de Sus viață lungă gazdelor de acolo! :)
Au sosit merele cele gustoase...
Acum stau in "oaza binecuvantata" si mananc mere.
Ce gustoase sunt! :D
arcadia:
Multumesc pentru apreciere! Este si o poveste despre sanatatea care zboara tot mai departe de noi.
angi:
Fiecare are un loc al sau, un loc in care linistea ii umple sufletul.
silavaracald:
Multumim pentru urarile tale. Stii bine ca le pretuim ca pe niste daruri de suflet.
Gabriela Elena:
Mere urate (dar gustoase) pentru un om frumos!
Trimiteți un comentariu