Ce poate sa ne mobilizeze, sa ne faca sa nu ne mai doara nimic, sa nu ne mai lipseasca nimic. Oare care este chimia careia putem sa-i reprosam abandonarea “eului” si mutarea visurilor noastre intr-o alta dimensiune decat cea a noastra.
Pregatim un vis! Este tot mai aproape. Sunt oameni care ne ajuta. Poate ca nu o sa reusim sa le intoarcem binele niciodata, insa vrem sa le multumim public.
Inca mai visez, doar ca nici macar unul dintre ele nu mai este numai al meu, iar asta imi da o stare de bine.
Copilul meu creste cu o viteza egala cu aceea cu care eu imbatranesc.
.
10 comentarii:
Fraza de final e atât de frumos gândită şi scrisă încât am citit-o şi am tot recitit-o...
...iar visele lui devin direct ale tale!
Vorba lui Cristi, fraza de final m-a lasat... mut, e superba, Sorine, bravo de o mie de ori! :)
Nu ai timp sa realizezi prea mult, la viteza cu care se intampla totul...
Cred că, în cazul vostru, mai corect era: Copilul meu crește cu viteza cu care ÎNTINERESC eu. :)
Cristian Lisandru:
Ma bucura sa aud asta, mai ales daca vine de la tine.
angi:
aproape ca nu mai exista alta varianta.
Teo Negura:
Iti multumesc, prieten bun!
Gabriela Elena:
Uneori ma gandesc ca trece prea repede timpul, mult prea repede.
silavaracald:
Ma coplesesti cu generozitatea cu care ma complimentezi. Imediat am sa ma astept sa apar pe blogul tau la rubrica de mondenitati.
Trimiteți un comentariu