vineri, mai 20

blogstock.ro


“La început a fost Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul”

Când a apărut ideea unei tabere, mai prin iarna care tocmai trecu, ea nu era legată şi de mijlocul concret care facilita discuţiile despre "cum ar fi sa?" (bloggerii stăteau la taifas)
Apoi s-au potolit vorbele, o vreme, dar nu le-am uitat. Şi la un moment dat am repus ciorba la încălzit, convins că aceasta este mult mai bună după ce s-a rodat niţeluş, după ce s-au aşezat mai cu temei toate aromele.
Ceea ce a fost doar o vorbă la gura sobei s-a transformat într-un proiect curajos, chiar dacă nu avem experienţa organizării unui astfel de eveniment, iar primii paşi au fost făcuţi: am vizitat locurile, am contactat oficialităţi şi întreprinzători locali, am identificat oportunităţi pentru un program al taberei care să cuprindă o vizită la stână, o zi la pescuit de păstrăv şi alta la vânătoare, dar mai ales un foc de tabără care să se vadă şi de pe lună.

Astăzi, 2.0 mai, 2.011 am rezervat şi cuvântul din capul trebii: blogstok.ro , şi să îl facem evenimentul 1.1, adică cel mai cel!
Restul, sperăm să-l transformăm în istorie 2.0 pentru că atunci când ai găsit cuvântul, nu îţi mai trebuie decât visul.
.

6 comentarii:

silavaracald spunea...

Să fie într-un ceas bun!
Faine poze! Îmi par cunoscute locurile. ;)

puideblog spunea...

da' chiar, unde sunt făcute pozele?

Virtualkid spunea...

@silavaracald:
Sa fie!

@puideblog:
Pozele sunt facute chiar in satul de vacanta, o constructie intre muzeu si aranjament comercial functional.

georgiana75 spunea...

ce-o sa fie, ce-o sa fie? o sa fie'o nebunie! abia astept.

Virtualkid spunea...

@georgiana75:

Cam asa cred si eu, dar este bine sa fim rezervati.

silavaracald spunea...

Păi, asta facem” rezervăm din timp! :))

Unde iți trimit depeșă?

Vreau adresa ta de e-mail:

Delivered by FeedBurner