marți, mai 3

Les blanches épaules des statues




La orele de limba franceză nu am fost un bun elev, chiar dacă am avut parte de profesoare cu dăruire. Cu toate acestea, există un citat care mi-a rămas lipit de suflet, pe care îl caut din când în când şi îl las să umble prin mintea şi sufletul meu, de fiecare data numai în limba în care l-a scris Anatole France.


Nu am reuşit să îmi explic niciodată chimia acestei (aproape) dependenţe. Nu îmi amintesc nici când am citit pentru prima dată fragmentul, cu atât mai puţin care au fost primele trăiri. Ştiu doar că am revenit la el de multe ori înainte chiar să îmi dau seama că îmi transmite o linişte (aproape neînţeleasă), că mă readuce într-o albie tihnită şi împăcată.




Nu am fost niciodată la “Versailles”, nu am simţit niciodată parfumul florilor din “Les tuileries”, dar ştiu că preţ de câteva clipe, împreună cu fiul meu, am simţit, parcă, “les feuilles tombent une à une sur les blanches épaules des statues”.

Când eşti copil, chiar şi frunzele pot să cadă, doar o clipită, fără să le pese că este primavară. Îţi fac si acest hatâr, doar să închizi ochii...

4 comentarii:

Chiulica spunea...

Funny :)

silavaracald spunea...

Copilul, cu bățul. Tatăl, cu mingea.
Pe timpuri era exact pe dos. :))

puideblog spunea...

:)))) ce tare-i comentariul Melaniei!

în orice caz, reţii destul de mult deja de la franceză... foarte fain vă şade şi ca statui amândurora!

Virtualkid spunea...

@Chiulica:
Multumesc!

@silavaracald:
Si tatal are in mana "o sabie".

@puideblog:
Facem exercitii pentru momentul in care o sa intram in istorie.

Unde iți trimit depeșă?

Vreau adresa ta de e-mail:

Delivered by FeedBurner