Cum poate un om să prindă de veste cu mai mare grabă, dar şi cu folosinţă, că frumuseţi greu de descris în cuvinte îl aşteaptă ca să le cunoască? Ce resorturi trebuie pornite pentru că dorinţa de a vedea să fie arzătoare, chinuitoare? Eu cred ca numai întâmplările simple, de suflet, pot face asta.
Am tot primit cărţi poştale din locuri foarte îndepărtate, şi de la oameni pe care îi cunoaştem, şi de la unii pe care nu i-am întâlnit şi nici nu putem şti dacă o să se întâmple aceasta vreodată. La fiecare carte poştală sosită trăim o altfel de bucurie. Astăzi, am primit un semn dintr-un loc binecuvântat de Dumnezeu şi sfinţit de Ştefan cel Mare, poate cea mai mare realizare materială a sa peste timp: Sfântă Mânăstire Voroneţ, albia albastrului cel mai de poveste din Ţara Moldovei.
Bucuria a fost şi mai mare atunci când am văzut cine semna, tocmai pentru că apropierea acestor nume poate să fie prilejul unor lecţii viitoare, al deschiderii unor lumi de spiritualitate bucovineană. Cătălina, este numele omului frumos care s-a alăturat proiectului nostru şi ne-a scris, de mână, o poveste a albastrului de Voroneţ care încă îşi aşteaptă dezlegarea tainei nepătrunse a perenităţii culorii.
Iar pentru gestul ei frumos, îi dorim ca Luceafărul să nu-şi întoarcă niciodată faţă de la ea, să-i lumineze chipul a fericire şi împăcare cu sine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu