marți, iunie 26

Implant dentar Straumann

Pe medicul stomatolog Neculai Pamfile il cunosc de multi ani. Intamplarea a facut ca intalnirea noastra sa nu se produca in cele mai bune conditii, insa, timpul a demonstrat ca nu tot ceea ce incepe sub auspicii neprielnice sfarseste tot asa. Trecand peste problema care, teoretic, ar fi trebuit sa ne indeparteze, i-am devenit pacient, mai mult decat fidel. Cu toate ca m-am mutat de multi ani din Galati, tot la el ma tratez.

Vara trecuta, in drumul spre mare, am facut si putin turism medical, ocazie cu care am avut parte de o interventie chirurgicala de implant dentar. Am avut emotii, insa totul a fost cu mult mai simplu decat in imaginatia mea. Dupa ce am trecul printr-o investigatie cu computerul tomograf, m-am prezentat la cabinetul prietenului meu, impacat cu nevoia suferintei. Mi-a recomandat sa aleg un implant Straumann, de parca eu m-as fi priceput, mi-a explicat care sunt avantajele cu o rabdare incredibila, insa toate dicutiile erau extrem de placute.
Aproape ca a trecut un an. Problemele pe care le aveam cu dantura sunt de domeniul trecutului, iar eu ma simt incredibil de bine. De multe ori, mai ales atunci cand sunt la masa, imi amintesc momentele in care, asezat in unitul dentar, discutam despre interventia chirurgicala in care urma ca eu sa fiu pacientul. Totul parea o joaca de copii, iar noi discutam de parca altii erau eroii intamplarii.
Ca sa fiu sincer, as vrea sa fac din acest articol un advertorial, sa ii pun link, sa il afle si alti oameni, insa nu are site. Are doar o adresa de mail pe care o verifica "din ani in Paste". Aproape prizonier in cabinetul sau, Nicu munceste "zi lumina", reconstruind momente de liniste ale altor oameni care se aseaza la masa, asemeni mie.

... Si cred am sa ii fac eu un site pe care sa-l gaseasca mai usor cei care au nevoie de implant dentar.
.

Niciun comentariu:

Unde iți trimit depeșă?

Vreau adresa ta de e-mail:

Delivered by FeedBurner