Mie mi s-a cam luat atractia pentru fotbal, asta daca as putea sa spun ca am avut- o vreodata. Poate ca au existat momente, dar ele au fost legate de intamplari concrete, mare parte traite alaturi de tatal meu, pe stadionul "Dunarea" din Galati si pe alte cateva stadioane din localitatile apropiate in care FCM-ul juca. Acela era universul pe care il puteam cuprinde. Imi amintesc clar, aproape fara urma de indoiala, cei mai multi dintre jucatori isi incepeau cariera si o incheiau in acelasi oras, de cele mai multe ori jucand pentru o singura echipa, cu care unii ajungeau in finalm sa se identifice. Asa se face ca multi dintre zeii de moment ai arenelor si-au gasit loc in sufletul nemuritor al peluzelor, intre oamenii ale caror inimi se leaga neconditionat de culorile clubului. Pentru ei, istoria clubului este mai presus decat toate zbaterile de moment, iar cei care au faurit-o sunt sfinti, cu atat mai mult cu cat ei nu jucau pentru avantajele de moment in primul rand. Calculul cinic al marketerilor din fotbal era empiric, iar jucatorii isi mai puteau permite sa aiba sentimente, sa mai aleaga cu sufletul. Impresarii inca nu existau.
Astazi dimineata, la micul dejun, am avut proasta inspiratie de a-i spune unui infocat suporter otelar ca numarul 8 de la clubul galatean a plecat la o alta echipa. Nu as fi crezut ca in sufletul lui mic exista atata patima. Putin a lipsit sa se puna pe plans, dupa care a inceput sa tune si sa fulgere, anuntand ca o sa arunce tricoul pe care si l-a dorit cu ardoare, tricou pe care in final la primit din mana celui pe care si l-a luat drept model. Totul comprimat in cateva minute grele pentru inima mea de parinte, impartit intre a proteja si a invata cu durerea dezamagirilor. Nu m-am putut opri sa gandesc la faptul ca viata urmeaza sa ucida aceasta candoare cu mult mai devreme decat ar fi normal, urmeaza sa o transforme intr-un mercantilism rece. Amatorismul nu mai este decat o poveste buna de rostit la gura sobei, acolo unde ea mai exista.
In final, am dres situatia discutand despre faptul ca intr-o buna zi o sa ajunga el in locul acela, ca poate o sa poarte chiar tricoul cu numarul 8, chiar cu mai mult succes. Toate acestea asezate in spatele lui "poate", pentru ca nu as vrea sa-l mint. Nu stiu inca daca este momentul sa afle ca in lumea pentru care se pregateste, mai exista cineva care va trebui sa-si dea acceptul, sau poate chiar sa hotarasca de capul lui: agentul, impresarul, managerul... ce nume o mai purta pana atunci.
Acestea sunt marile drame ale copilariei, cele care atunci cand se intampla nici macar nu trebuie, nu pot fi explicate. O astfel de suferinta extrem de concreta nu am mai vazut decat atunci cand ne-au fost furate bicicletele, in noaptea de mos Neculai. Da, copilaria isi are valorile ei, pe care cei mari sunt suficient de ignoranti incat sa rada de ele.
Va veni o zi in care o sa putem sa punem altceva, poate mai bun, in locul numarului 8. Pentru asta ne pregatim cu ardoare. Mai trebuie doar sa vrea si agentul....
Chiar si asa, ne raman amintirile. Poate chiar ele vor fi cele care ne vor duce mai departe, intr-o lume din ce in ce mai oarba la povestile de altadata, in care oamenii nu se vindeau numai pentru bani. Unii o faceau pentru niste culori, pentru un steag, pentru un semn.
Copilul meu a suferit pentru ca un fotbalist a parasit o echipa. Ii este greu sa inteleaga faptul ca el nici nu apartinea afectiv acelui club. Sportul a devenit o aplicatie mercantila si atat. Restul tine de naivitate, sau de marsavie. Ca in viata reala.
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu