Tudor Gheorghe - 66

Un astfel de om şi l-ar dori oricine pe post de bunic. Noi l-am cunoscut, împreună, iar bucuria celor două nuci trecute din mână de copil în mâna care mângâie struna este vie. În această primăvară l-am aşteptat pe maestru să sosească iar în urbea noastră, ba chiar mai păstrăm şi acum biletul de la concertul anulat.

Când o fi să vină iar, nu-i mai dăm decât o nucă, semn că nu l-am iertat pentru primăvara în care nu au mai înebunit salcâmii.....

Bunicule Tudor Gheorghe, la mulţi ani! Să vii iar, noi mai avem atât de multe nuci!

Al cincilea anotimp al lui Tudor Gheorghe

Aşa scrie pe afişul spectacolului "Al cincilea anotimp" din Târgu Mureş. Nu a fost anulat, deşi aşa s-ar putea spune despre un concert pe care îl aşteptăm, în felul nostru foarte special. Aveam pregatite şi cele două nuci.




Gurile rele spuneau că s-ar fi amânat pentru că nu s-au vândut suficiente bilete. Dacă este aşa, atunci ceea ce am văzut dimineaţă în faţa Teatrului Naţional este semnul că mereu mai rămâne o speranţă.

Dimineaţa a început la teatru, însă speram să se încheie cu "Al cincilea anotimp", care din motive tehnice se amâna cu două luni.

Oare au timp aceşti copii să crească suficient cât să poată umple o sală?
Oare au timp aceşti copii să crească suficient cât să poata remedia "problemele tehnice"?
Cavalerul felinarelor târzii merită asta!

Al cincilea anotimp

Afişul a apărut de câteva zile. Îl întâlnim în drumul fiecărei dimineţi către grădiniţă. Două zile la rând am simţit nevoia să fac o glumă şi să îl salut pe maestru, demonstrativ, îndemnând şi copilul să facă la fel. A făcut asta cu un aer peste măsură de firesc: "Bună dimineaţa, domnul Tudor Gheorghe!"

În această seară, când ne întorceam de la cumpărături, mergeam muncit de nişte gânduri care nu îmi dau pace în ultima vreme. Copilul venea din urmă pe tricicletă, dând cu spor la pedale. În momentul în care am ajuns în dreptul afişului am auzit în spatele meu: "Bună seara, domnule Tudor Gheorghe!"

Oare ce ar fi simţit maestru dacă ar fi putut să-l vadă şi să-l audă?

Cavalerii felinarelor tarzii

L-am intalnit pe Tudor Gheorghe, acest “Ban al Craiovei” care nu a uitat sa fie si taran, acest om peste care anii trec frumos, varsta imbogatindu-i stralucirea si savoarea, asemeni unui vin vechi de Dragasani. Am patruns in cabina in care se pregatea pentru spectacolul care urma si pentru aceasta ii multumim din toata inima violonistului Dan Bozgan, cel care s-a ocupat de introducerea noastra in culise. Maestrul ne-a primit cu un zambet dumnezeiesc pe buze, a lasat tot ceea ce avea de facut si timp de cateva minute a fost bunicul copilului meu. Tinandu-l pe ghenunchii sai si vorbindu-i, am avut in fata ochilor imaginea taranului care creste un copil cu convingerea ca acesta trebuie sa fie barbat, drept si fara frica, din cea mai frageda copilarie. Viata sa toata a fost un permanent protest impotriva celor care se aflau in necuviinta, a celor care traiau in genunchi. Poate ca nu intamplator, tot concertul, bunicul nostru de ocazie a cantat in picioare, zambind si aratand o vigoare de invidiat (a fost singurul om din sala care nu a avut un scaun nici macar in preajma).
Nu am stat pana la sfarsit, asa cum se intampla in majoritatea cazurilor in care ora de incepere este mai inaintata. Atunci am avut parte de una dintre cele mai mari surprize:
Maestrul s-a oprit din dialogul cu sala si l-a itrebat pe copilul meu, deloc dojenitor: “Stefane! Ce faci? Unde pleci”?... semn ca nu il intrebase care ii este numele doar pentru a-l folosi atunci cand ne-a dat autograful.
Pentru noi este o alta poveste frumoasa, spusa de un bunic pe care cei care se ocupa de soarta culturii romane ar trebui sa il aseze intr-un loc mai ales, sa nu il mai lase sa fie toata viata un “cavaler al felinarelor tarzii”.
Spectacolul este fabulos, este viu si nu are “e-uri”. Vi-l recomandam, se serveste cu un strop de melancolie, la ceas de toamna.

De la Iris la Tudor Gheorghe

Provincialul are mereu complexul celui care nu se afla in miez. Se pot face multe discutii. Nu este ceea vreau.
Totusi, resimtim lipsa "cantarilor" de calitate. Pe unele le ratam pentru ca nu reusim sa aflam la timp. Acum, il asteptam pe Tudor Gheorghe. Vine la sfarsitul lunii. Pana atunci, mai nimic, asa ca, ne ramane doar sa suplinim ceea ce nu avem concret cu plasmuiri ale propriilor minti. Poate ca asa o sa apara efectele secundare si, tocmai pentru ca ne dorim, sa absorbim mult mai eficient "putinul" pe care il avem.
Crestem cu www.youtube.com . Inca nu avem curaj sa ne intrebam daca este bine sau este rau, dar vrem sa "avem" si noi.
Am vrea sa ajungem si la AcDc. Am facut fel de fel de calcule. Bucurestiul este departe, biletele sunt scumpe. Ramanem la "youtube". Este mai ieftin!
Si mai ramanem si la magnolia din fata blocului nostru, cea de sub nuc.
Din astfel de frustrari, in provincie, ajunge sa moara si magnolia inainte de vreme!
Asa cum este normal, magnolia moare pentru ca este taiata de catre un investitor marunt care a pus ochii pe spatiul pretabil a fi comercial. Tot o frustrare! Daca nu aparea un astfel de investitor, acum aveam magnolia la geamul nostru, la etajul doi. Puteam sa intindem mana. Investitorul a aparut, nu mai avem magnolia la geam....
Cred ca sunt putini cei care nu stiu ca magnolia este "gingasa". Alege unde sa traiasca! Asa este si Tudor Gheorghe! Magnolie!

In Galati, in centru, exista un parc al magnoliilor!