luni, august 16

Costineşti, prima întâlnire cu marea

Am ajuns!

Am ajuns în Costineşti, locul de care mă leagă cele mai frumoase amintiri ale adolescenței şi ale tinereții timpurii.

Îmi vin în minte chipuri pe care le-am văzut aici de atâtea ori, chipuri de oameni pe care i-am apreciat atunci când i-am cunoscut mai bine.
Aici l-am văzut pentru ultima dată pe Marti Popescu. Cânta cu Iris dar se pregătea să plece în Franța. Definitiv! La scurt timp a plecat şi din viață. El ne-a dat “trenul fără naş” cu care să mergem în fiecare vară la mare, la soare.
Aici am întâlnit-o pe Anda Onesa, o tânăra care aproape că plutea, atât de “duios trecea” într-o zi de "Septembrie". Şi ea a ales să plece şi chiar să abandoneze cinematografia pentru care părea făcută special. Anul acesta am avut plăcuta surpriză de a putea începe o corespondență cu ea. Şi asta este un fel de ‘pas în doi” (nu în sensul din filmul lui Dan Pița).



Pentru mine acest loc este bântuit de atâția oameni dragi, dintre care unii nu mai există nici fizic.
Pentru fiul meu, totul este nou. Viața lui de iubitor de mare abia începe… şi asta mă poate elibera şi pe mine de toate amintirile care mă urmăresc.

Nimic din ceea ce a fost înainte nu mai contează! Viața la Costineşti începe de astăzi!

12 comentarii:

Cristian Lisandru spunea...

Mă bucur că aţi ajuns cu bine, ştrumfilor, gânduri bune şi multă bălăceală!!!!

noaptebunacopii spunea...

Să-nceapă aventura, aşadar! :)
Pe care v-o doresc magnifică.
Pupici.

Virtualkid spunea...

Cristian Lisandru:
Am ajuns, Costinestiul nu mai este ceea ce stiam...

Virtualkid spunea...

noaptebunacopii:
A inceput. Adunam povestile pentru "gura sobei".

ILANA spunea...

și-n fiecare an vom reveni, cu aceeași poftă de viață și plini de emoția vremurilor trecute :)

doctorultau spunea...

văd că mai are un pic şi te ajunge la înălțime (cel puțin din ultima poză); aveți grijă cu soarele, să nu muşte

angi spunea...

Să aveti parte de vreme bună si apă căldută!

Virtualkid spunea...

ILANA:
Numai sanatate sa fie!

Virtualkid spunea...

doctorultau:
Ca niste cititori fideli ai blogului "desprecancer.wordpress.com" ne-am luat toate masurile de prevedere.
Sa vedem daca sunt suficiente.

Virtualkid spunea...

angi:
Multumim! Sincer, la canicula care este.... ar fi bun si cate un noricel.

Anonim spunea...

urasc sa mai merg in costinestiul de acum !! e monstruos de urat si murdar! e "cocalar"! nu vreau sa'mi alterez amintirile studentiei !!

Virtualkid spunea...

Anonim:
Prietene, ai fost demascat!
Acum stiu cine esti si inteleg de ce "stai pitulat".... ai fata de maritat!

Unde iți trimit depeșă?

Vreau adresa ta de e-mail:

Delivered by FeedBurner