sâmbătă, august 14
Comandante Che Guevara
Daca ar fi trait, ar fi fost un batranel macinat de bolile al caror leac nu le-a cautat niciodata, chiar daca a fost medic. Ar fi fost neputincios si sfatos. Le-ar fi stiut pe toate si s-ar fi lasat cu greu combatut.
Daca ar fi trait, fotografia facuta de Alberto Korda la înmormântarea victimelor exploziei vasului La Coubre in data de 5 martie 1960 ar fi ramas intr-un sertar, ingalbenindu-se cu fiecare zi tot mai mult. Dupa jumatate de secol, cel mai probabil, s-ar fi pierdut.
Daca ar fi trait, acum ar dormi dupa petrecerea data de camaradul sau (fidel) la implinirea celor optzeci si sase de ani. Daca o mai fi in viata si el.
Totusi, nimic nu se intampla asa. A murit tanar, poate vandut chiar de catre cel la a carui petrecere nu mai are cum sa ajunga. Poate ca lui ii datoreaza nemurirea pe care a primit-o in schimbul tradarii. La fel ca si Tutankamon, tineretea lui jertfita inutil a fost pretul neuitarii, al transmiterii numelui sau din gura in gura.
Daca ar fi trait, ar fi fost un batranel fara poveste.
Si-a castigat legenda si a devenit un simbol al revolutiei naive, facuta (aproape) cu mainile goale. Nu este de mirare ca reuseste sa inflacareze mintile tinerilor de pretutindeni.
Che Guevara nu a fost vazut la inchipuita petrecere a lui Fidel Alejandro Castro Ruz, desi, spune multa lume, ii datoreaza legenda.
"-Alors, tu est economiste"
"-Non, je suis communiste!"(Che)
.
Etichete:
Che Guevara,
Cuba,
Fidel Castro,
il comandante,
revolution
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
4 comentarii:
Un personaj extrem de interesant. Şi controversat, aşa cum sunt toate personajele interesante.
Nu stiu daca ai vazut ca ti-am raspuns la comentariu acum cateva zile pe blogul meu - care e doar de experiment - asta ca nu cumva sa crezi ca am fost nepoliticoasa si te-am lasat sa vorbesti singur. :) Pentru mine e deocamdata o metoda inedita de a cunoaste o parte din sufletul oamenilor...
Cristian Lisandru:
Mie imi face placere sa-l am in preajma. Mai mult decat atat, cred ca este un exemplu de daruire, chiar daca este si un exemplu de naivitate...
Ema:
Am vazut. Nu pun la suflet chiar atat de repede. Chiar daca nu inteleg metoda, nu o condamn.
Trimiteți un comentariu