Peştişorul zburător

Italia nu este departe. Unii au demonstrat acest lucru mergând pe jos până acolo, dar chiar şi aşa, simplul exerciţiu al strămutării într-un alt loc decât acela în care ai văzut lumina, în care ai trăit primele bucurii, primele emoţii şi cele dintâi spaime are toate şansele să te facă mult mai sentimental.
Am primit în perioada vacanţei de Paşte un semn de mare sensibilitate al unui bunic, unul care înţelege să-i transmită nepotului său valori pe care alţii nu mai dau nici două parale. Cărţile poştale pe care ni le-au trimis acoperă trei generaţii şi sunt trimise în numele şi în spiritul scrisului de mână şi al comunicării însoţite şi de o fărâmă de suflet.
Nu preţuiesc prea mult ideea de blogroll, nici aici, dar nici pe blogurile pe care le frecventez, mai ales după o întâmplare care mi-a lăsat un gust amar, chiar la începutul acestui drum virtual. Chiar în acea perioadă am asistat şi la nişte dispute suburbane între nişte bloggeri pe care îi citeam cu foarte mare plăcere, iar motivul era tocmai datorită acest instrument numit blogroll. Ca urmare am decis să nu îl folosesc, asumându-mi toate consecinţele care pot să se abată asupra mea.


Şi cu toate acestea, a existat un moment în care mi-a fost ciudă că nu am fost prezent într-unul dintre ele, paradoxal, al unui necunoscut care nici nu are blog, dar are blogroll, unul absolut fabulos.

Lumea ar trebui să fie plină de astfel de bunici: peştii ar zbura şi i-ar îndemna şi pe copii să facă la fel, mai ales că vârstă lor fragedă chiar cere aceasta...

Cine nu şi-ar dori sa fie prezent într-un astfel de blogroll?