Nu stiu cu ce a gresit copilul acesta pentru ca insingurarea sa i se insinueze, din aproape in aproape, pana in cele mai ascunse dintre cotloanele sufletului, sa nu aiba parte decat arar de camarazi onesti, dintre cei care stiu sa iti ramana alaturi si atunci cand infrangerea nu mai poate fi evitata.
Odata, demult, credea sincer ca poti sa iti urmezi calea cu demnitate, ca poti sa ai incredere in oamenii cu care te insotesti pe drumurile comune, sa te bucuri si sa suferi alaturi de ei, sa nu te salbaticesti, sa fii pretuit pentru ca esti om.
Unde sa-l caut pe copilul acesta, sa-l mangai pe crestet si sa incerc sa-l determin sa deschida ochii mari, netematori. Nu l-as indemna sa incerce sa schimbe ceva. Oricum, lucrurile cele mai de pret nu l-ar putea salva, iar frustrarea ar fi cu mult mai mare.
L-as mangaia pe crestet si atat! Apoi as astepta sa imi iau locul alaturi, pe stea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu