In seara zilei de 16 august 1925, la New York, Charlie Chaplin lansa unul dintre cele mai valoroase filme din istoria cinematografiei. Este vorba despre un film in care Ceea ce impresioneaza mai mult nu sunt secventele antologice, ci raportul exact intre tandrete si amaraciune, dintre cruzime si ras care caracterizeaza singuratatea personajului (-Tristan Renaud-).
I-am proiectat copilului filmul. Pe perete, ca la cinema. Reactia “turnesolului” m-a convins inca o data, daca mai era nevoie, filmele lui Chaplin au mesaje subliminale. Personajul nascut dintr-o intamplare farmeca la orice varsta, in ciuda faptului ca aproape de fiecare data este cel care pierde. Chiar si in viata reala pierduse un an din viata filmului datorita unei aventuri cu cea care ar fi trebuit sa-i fie partenera in film. O sarcina aparuta ca urmare a acestei relatii avea sa dea sansa Georgiei Hale sa devina partenera din film. Lita Grey isi incheia astfel cariera de actrita si o incepea pe cea de mama, aducand pe lume primii doi “pui de Charlot”.
Intr-o lume in care copiii gandesc in mod natural la internet, torente, bloguri, retele sociale…. adica “au fumat” de mult efectele speciale …. Este impresionant felul in care un personaj din epoca filmului mut mai poate sa capteze atentia.
Iata declaratia din autobiografia lui Charlie, sau Charlot, care dovedeste faptul ca printre lucrurile importante in viata se numara “momentul inspiratiei divine”:
„N-am avut idee ce machiaj să îmi fac. Nu mi-a plăcut cel de reporter (în „Making a Living”). Cu toate acestea, în drum spre dulap, m-am gândit să îmi pun niște pantaloni lăbărțați, pantofi mari, un baston și un melon. Am vrut ca totul să fie contadictoriu: pantalonii foarte largi, haina strâmtă, pălăria mică, iar pantofii mari. Nu eram decis dacă să arăt tânăr sau bătrân, dar mi-am amintit că Sennett se aștepta să fiu mai bătrân și am adăugat o mustață mică, pe motivul că mă va îmbătrâni puțin, fără să îmi ascundă expresia. Nu știam nimic despre personaj. Dar când m-am îmbrăcat, hainele și machiajul m-au făcut să mă simt cine sunt de fapt. Am început să-l cunosc, iar când am urcat pe scenă era deja născut.”
As mai aduga si faptul ca nu avea idee ce avea sa urmeze. Incepea un alt fel de “Goana dupa aur”.
luni, august 16
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
goana după aur o retrăim noi acum din păcate; dar cu personaje nu comice, ci de-a dreptul penibile
Trimiteți un comentariu