Telefonul sunase nefiresc de devreme doar ca aduca vestea ireparabilului. Undeva, pentru cineva drag era prea tarziu pentru orice. Clepsidra consumand si cea de pe urma farama curgatoare era "Gata!". Copilul nu se trezise. Pentru el era mult mai importanta rutina zilnica, linistea necesara invatarii, a acumularilor de orice fel, de oriunde. La ora obisnuita, isi deschise ochii mari, la fel ca in fiecare dimineata, fara sa inteleaga de ce toti ceilalti ochi din jur sunt in lacrimi...
Dormise bine si se ridicase din pat cu bucuria unui nou inceput fara sa bage de seama ca pornea din mijlocul unei intamplari mai mult decat trista. Pentru el existase, inca, o a doua lume, paralela si complet diferita, un refugiu aproape ireal, un clopot de sticla izbavitor...
Dincolo, in lumea din care el putea sa evadeze atat de simplu, rosturile isi urmau implacabil cursul, fara sa acorde indulgente...
.
Un comentariu:
Foarte frumos eseu. M-a impresionat pina la lacrimi.
Trimiteți un comentariu