In dimineata aceasta, dupa ce am lasat
"studentul" la ora de pian, in timpul in care
coboram scarile cu catelul, am intalnit la etajul inferior aceasta "instalatie" ciudata. In momentul in care treceam prin dreptul usii am zarit o doamna aflata in carucior cu rotile care se apropia si care urma sa foloseasca acel vehicol straniu pentru a cobori trei etaje.
Nu am stiut cum sa reactionez, cum sa imi manifest disponibilitatea de a ajuta intr-un fel, mai ales ca seninul afisat pe fata doamnei respective era aproape debusolant: zambetul ii era cea mai de pret podoaba cu care pornea acest supliciu...
De multe ori suntem tentati sa
ne plangem de tot felul de fleacuri, sa ne revoltam pentru
inchipuite nedreptati pe care le traim.
In aceasta dimineata m-am simtit incredibil de mic, aproape meschin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu