Nu-mi pomeni de luna argintie
De soare, cer albastru nici atat
A mea e zarea plumburie
Caci sunt stapanul timpului urat.
As vrea sa port o mantie de ceata
Sa simt ca-s plin de mazga pan la gat
Iar vantul sa-mi improaste ploaia-n fata
Oh, ce frumos e timpul mohorat!
(din pacate nu imi amintesc autorul, iar poezia este citata din memorie)
2 comentarii:
ai mai aflat cumva intre timp care este autorul? am gasit aceasta poezie in jurnalul unei rude decedate, chiar sunt curioasa...
@Bianca Ichim:
Tot ceea ce imi amintesc este faptul ca aceste versuri se aflau intr-un roman politist.
Stiu ca pare ciudat, insa nu am indoieli in aceasta privinta.
Trimiteți un comentariu