Sunt zile

Nu poţi să trăieşti din amintiri, asemeni unei dobitoace în repaus care regurgitează ceea ce a mâncat pe fugă.

Sunt zile în care toate realizările tale îşi pierd conturul, asemeni unor fotografii supraexpuse, instantaneul de geniu pe care l-a surprins fotograful mergând pe raftul cu materiale sterile, gunoioase de-a dreptul, doar pentru că au încăput pe mână unui ignorat. Pentru el este neimportantă zbaterea şi sacrificiul vânătorului de culoare, de viaţă reală.

Sunt zile care trec şi nu o să le mai întâlneşti decât tot prin cotloanele minţile tale, tot mai aproape de alienare, tocmai datorită regurgitării repetate a propriului venin.

Sunt zile în care îţi aminteşti nucile şi covrigeii din casa bunicilor, şi turtele puse la uscat pe soba din "casa mare”.

Sunt zile care curg, curg... iar tu nu ştii care dintre ele este "ziua”. Iar tu nu mai poţi decât să spui că este adevărat... "şi caii se împuşcă" şi că ai vrea să fii unul dintre ei, incababil să îţi răspunzi, măcar, de ce?

În ziua Sfântului Andrei,la mulţi ani lui Adrian Donea!

Muzica la Idrifaia

Mereu am crezut, poate si datorita slabiciunii bolnavicioase pentru “Morometii”, ca cele mai frumoase si mai curate suflete isi au obarsia in satele in care civilizatia nu a adus, inca, malaxoarele de constiinte. Acolo, la tara, oamenii se mai ajunta intre ei fara sa treaca pe vre un raboj care si cui ii este dator, asta fara ca unul dintre ei sa ramana inselat.

Cea mai mare realizare cu care am ramas dupa ce am reusit sa organizez concertul saptamanii trecute a fost ca, prin invitatii speciali pe care m-am ingrijit sa-i aduc, muzica pe care o fac doi oameni extraordinari a ajuns si in oaza noastra de liniste si bucurie, Idrifaia cea cocotata pe dealurile scaldate de Tarnava Mica.

In ciuda varstei venerabile, momo si toto (adica bunicii) au patruns pentru prima data in Palatul Culturii din Targu Mures, spectatori ai unui concert organizat de catre stranepotul lor. Au fost discreti si retinuti, asa cum stiu taranii sa se bucure de o realizare a sangelui lor. Timp de o ora au fost aristocratii rafinati, ascultatori de muzica buna. Merita cu prisosinta un astfel de dar pentru ca ei sunt cei care fac posibila “linistea de la Idrifaia noastra”.


Odata cu ei, in aceeasi masina, am avut inca un musafir: Sorin este un copil pe care soarta l-a incercat din primele clipe ale vietii, insa, apoi i-a dat sansa de a avea o familie in care parintii adoptivi sunt oameni deprinsi cu sacrificiul. L-am invitat si el si-a dorit sa vina sa vada cu ochii lui. Si el a patruns pentru prima data in viata intr-o sala de concert. Impresionant si gestul parintilor care si-au amanat treburile gospodariei pentru un vis al copilului lor. Am realizat ca povestea lui Ilie Moromete se rescrie, zi de zi, in foarte multe dintre fundaturile uitate de lume.

Acestia au fost invitatii speciali cu care ne mandrim si cu care incepem sa relatam povestile adevarate ale acestui eveniment, povesti care nu ar fi fost posibile fara efortul si intelegerea unor oameni extraordinari.

Flash dance

Am ajuns acasa destul de tarziu si m-am bagat in pat cat de repede am putut. Am cautat programul tv pe net si m-am si repezit sa mai prind ceva din "Flash dance".

Mi-am reamintit prima vizionare, la Teatrul Dramatic din Galati. Si atunci, si acum, am resimtit un soi de bucurie, in ciuda faptului ca filmul nu este vreo capodopera. Cand s-a terminat am oftat.Mi-am amintit aerul inchis din sala suprapopulata din jurul unui aparat video, felul in care ne straduiam sa ne asezam astfel incat sa incapem cat mai multi. Eram contorsionisti si nu ne deranja asta. Brusc, mi-au venit in minte cele mai multe dintre momentele in care as fi putut sa aleg mai bine decat am facut-o.

Eram licean, aveam toata viata inainte si credeam ca toata lumea este a mea. Poate ca atunci era asa dar eu nu am avut curajul sa cred!

Micul Ateneu Roman

Multe dintre povestile copilariei au avut puterea pildei, tocmai pentru ca am descoperit cu uimire cate un detaliu, un amanunt peste care altii treceau indiferenti, dar care pentru mine avea o semnificatie.

Cand am anuntat intentia organizarii concertului din gradinita fiului meu nu am banuit cata dreptate aveam in felul in care am incheiat acel articol.

Oricat de mult i-ar putea surprinde pe unii, la gradinita a avut loc un concert adevarat. Maxim Belciug si Alex Sturzu au adus in sala de festivitati a gimnaziului Romulus Guga nu numai instrumentele. Nu! Ca o dovada a profesionalismului lor, intreaga intamplare muzicala a fost condusa tot din..... partitura!

Oare care dintre acesti copii ar putea intra in competitie cu cei doi, hotarat sa-i si depaseasca?

Breaking news

Acum cateva minute am primit acest mesaj pe telefon:
"Fetele decoleaza pe la 12 spre Germania"
Acestea sunt adevaratele lucruri care conteaza! Restul este desertaciune...

Asa au inceput toate marile povesti...

Urmeaza incepem o serie de povesti legate de primul evenimentul pe care l-am realizat. Am avut dezamagiri, dar am avut si momente de adevarata fericire. Despre toate vom vorbi pana zapada care a inceput sa cada de numai cateva ore va fi poveste.


La inceputul acestui an, tot in vreme de iarna si de zapada cernita am inregistrat unul dintre momentele in care foloseam patul drept scena si manerul de la olita de noapte ca microfon. La scurt timp dupa ce l-am postat de youtube, s-a intamplat sa-l vada si Maxim Belciug, acesta fiind motivul pentru care avea sa faca unul dintre cele mai impresionante gesturi de care am avut parte, tocmai pentru ca nu am fost eu beneficiarul ci fiul meu. Asa a inceput una dintre povestile unui copil! Al meu!

Alpha Transilvana

De multe ori, in viata trebuie sa acceptam infrangeri, sa pierdem oameni dragi fara ca sa putem sa facem nimic pentru ei. Puteti sa va inchipuiti ce simte un parinte care isi pierde copilul in fiecare zi datorita unei greseli a naturii?

Copilul meu, multumesc lui Dumnezeu, este sanatos. Cu toate acestea, pentru o buna dezvoltare fizica si psihica, medicul nostru de familie ne-a recomandat sa-l ducem intr-un loc pe care am putea sa-l consideram a fi de poveste, daca in spatele lui nu s-ar afla niste tragedii greu de indurat.

Fundatia Alpha Transilvana din Targu Mures este un exemplu de proiect care nu a fost croit pentru a organiza intalniri intre oameni care au pareri, care sugereaza posibile solutii, care incearca sa ajute semenii prin discutii la televizor. Nu! Aici exista niste oameni carora le pasa, niste oameni care lupta chiar si impotriva lipsei de sansa.

Pentru oricare dintre parinti, orice suferinta a copilului sau este greu de suportat dar, cu toate acestea, uneori chiar impotriva tuturor evidentelor ei lupta “sa-i vada c-o treapta mai domn”. Iar unii dintre ei, oricat de putini ar fi, reusesc!

Pentru ca tot mai multi dintre copiii aflati intr-o astfel de dificultate sa guste din cupa unei vieti normale, Maxim Belciug si Alex Sturzu pornesc din Bucuresti catre Targu Mures avand cu ei “Culorile vietii”.

Omule rabdator, tu cel care ai citit aceste randuri pana la capat, trimite povestea acestor oameni si altora, vorbeste tuturor despre posibilitatea ca intr-o buna zi sa apara minunea: “viata este ca o cutie cu fondante….”

Mor si povestile

Freddy... Copilul meu il are drept reper, alaturi de alte nume importante. Cum sa il fac sa inteleaga faptul ca pana si povestile au viata lor, ca la un moment dat chiar si ele trebuie sa accepte uitarea.

23 noiembrie 1991 era ziua in care se facea anuntul ca sufera de SIDA. Pentru Farrokh Bulsara urma "ziua".

Istorie! Simpla istorie consemnata cu raceala de cronicar...

Un dar pentru Ancuţa

Este vecina noastră. Ne vizitam uneori. Astăzi este ziua ei de naştere şi suntem invitaţi să petrecem.
Ne-am tot gândit ce cadou să îi alegem.

Aseară, după o “sedinta fulger” ne-am decis să îi dăruim şi un blog, cu instrucţiunile de utilizare incluse.

După cum se poate vedea, încet, încet creşte echipa invadatorilor.

Două nuci

Există oameni dăruiţi cu harul blândeţii, oameni născuţi parcă pentru a colinda din casă în casă pentru a duce a “vestea”.

Cu mulţi ani în urmă l-am ascultat pentru prima dată în “Sala Sporturilor” din Galaţi. Ştefan Hruşcă era un tânăr firav, cu profil acvilin şi voce gravă. Îmi amintesc şi acum îngrămădeala incredibilă în care am stat noaptea întreagă. Nu ştiu prin ce concurs de împrejurări, o prietenă dragă sufletului meu avea o sticlă cu apă distilată pe care am împărţit-o şase oameni. Pentru că era foarte timidă, m-a rugat pe mine să merg să-i cer un autograf.


Aseară, cu o lună mai devreme, au venit sărbătorile, puţin... Ştefan l-a colindat pe Ştefan, iar pentru asta a primit două nuci! Cine ştie ce ne mai rezervă viaţă? Poate că într-o bună zi, undeva în Valea Izei, Ştefan o să-l aştepte pe celălalt Ştefan cu nuci, iar tânărul, cu o chitară în spate, o să taie troianul către el.
Şi-or aminti de prima lor întâlnire şi n-or mai fi siguri cine să-i dea autograf celuilalt.

Sau poate că o să deschidă unul dintre tomurile maestrului… pentru o piesă nouă!
.

Am reusit

De mai multe ori in aceasta viata am pornit de la zero, am intrat in cate un domeniu complet necunoscut. Acesta este un nou inceput. Incepand din acest moment ne incepem, impreuna cu fiul meu, cariera de producatori de spectacole. Stim ca multe dintre lucrurile pe care le-am reusit ar fi putut fi facute mai bine de catre niste oameni cu mai mult sange rece. Noi, atat am putut, dar suntem atat de mandri de isprava noastra ca nici inima nu ne mai incape in piept!

Va asteptam la primul nostru spectacol de binefacere, organizat in beneficiul "Fundatiei Alpha Transilvana".

Le multumim tuturor celor care ne-au intins o mana de ajutor. Fiecare merita cate o poveste... iar aceste povesti urmeaza sa le spunem tuturor. Le datoram acest gest de recunostinta!

Invadatorii

Incepand de ieri, "prieteniile de alta data" au intrat intr-o noua dimensiune, cea virtuala. Cel mai probabil, in viitor se va trai in acest mod.
Dupa ce am facut din educatoarea nostra un posesor de blog, mai facem un pas in munca nostra de pionieri in zona blogariei in pantaloni scurti: Mark este ultimul sosit, dar, la fel ca si noi, va dori sa ajunga cel mai bun.
Incepem sa construim echipa lupilor tineri. Sunt viitorii lupi internauti!

Chiar sunt curios sa aflu cine are curaj sa se mai puna cu noi!

Picaturi de insomnie

Va mai amintiti diminetile in care va trezeati dupa o noapte intreaga avand pe perna sau sub plapumi…. cartea din care mai trebuia sa cititi doar o pagina, ca sa terminati capitolul?

Printre dascalii din copilarie am avut o profesoara de limba rusa pe care mi-o amintesc foarte des, tocmai datorita felului simplu in care mi-a atras atentia catre cultura rusa, catre tot ceea ce era grandios in aceasta parte a lumii. Dansa a fost cea care ne-a plimbat prin metroul din Sank Petersburg, ne-a facut sa intelegem ce inseamna Ermitaj, ne-a trezit curiozitatea pentru niste domni cu barbi imense. Unii scrisesera niste carti despre care ne spunea ca o sa le citim dupa ce o sa mai crestem, altii ne asteptau in lumea sunetelor sa ne arate cum intelegeau ei maretia rusa. Facea asta folosind niste fotografii care mergeau din banca in banca si un pick-up pe care il cara , uneori, de acasa…. Doar ca sa faca mai placute povestile cu iz slav.

Insa cele mai importante lectii pentru mine au fost legate de felul in care ne spunea, de fiecare data cand avea ocazia, sa avem o grija aproape bolnavicioasa pentru fiecare carte: “Copii! Folositi semnul de carte de fiecare data, nu indoiti pagini, nu puneti cartea desfacuta cu fata in jos. Pretuiti fiecare pagina din orice carte!

Sunt vorbele pe care ni le tot repeta profesoara noastra de limba rusa, doamna Bodomoiu Natalia.

Mi-am amintit aceasta poveste pentru ca unul dintre oamenii care ne-au ajutat sa invatam sa mergem pe bloguri ne-a anuntat ca una dintre cartile sale porneste catre noi. Gest simplu si direct!

Totul este doar un eseu despre "idealuri si sperante".
.

... de saptesprezece ani SPERANTA

Aseara, tarziu in noapte, exect in momentul in care citeam "testamentul" unei fiinte care a ajuns sa-mi fie draga, fara ca macar sa stiu cine este si cum arata, am primit un mesaj care m-a facut sa ma bucur: dosarul Andreei a fost aprobat. Pleaca in Germania pentru transplant de inima. Are saptesprezece ani si nu poate sa nu spere ca are si toata viata inainte.
Chiar si numai un gand conteaza atunci cand te afli in cumpana. Va rog sa o incurajati pe Andreea. Are toata viata inainte, nicio alta varianta!

Cat de ciudat se potrivesc, uneori, intamplari care nu au nici cea mai mica legatura, aparent!

"Roackerii"

Aseara am avut sansa (am fost tentat sa folosesc un cuvant mult mai mare) sa-l intalnim pe Adelin Petrisor, omul pe care il cunosteam atat de bine din televizor (asta pentru ca si el este turbat dupa tot ceea ce poate sa zboare).

Am ajuns mai tarziu, tocmai pentru ca nu facem rabat de la program, mai ales cand vine vorba despre somnul de pranz. Le-am dat o pauza tuturor ziaristilor locali care doreau sa-l asculte povestindu-si razboaiele pentru ca odata intrati in incinta de la “Teatrul 74”, copilul s-a dus ca glontul la Adelin si au batut palma, ca “roackerii din aceeasi gasca”.

Important de stiu este ca Adelin a facut proba modestiei si a bunsimtului pe care l-am intuit la el. Cu un aer mai mult decat normal, s-a oprit cateva secunde din povestea sa, ne-a prezentat asistentei asa ca si cum s-ar fi linistit din grija ca nu mai veneam.

Binenteles ca nu a venit pentru noi, insa, noua ne-a demostrat ca profesionistul din orice domeniu trebuie sa fie in primul rand OM. Iar Adelin este un om de foarte buna calitate, un adevarat model.

In final, ne-a facut proba faptului ca este un parinte care intelege pasiunea unui copil. Despre gestul lui, urmeaza sa povestim in urmatoarea postare…. Acum fugim spre gradinita ca sa ne invoim!

Razboinicul din televizor

Astazi a fost o dimineata obisnuita, cu mofturi la desteptare si cu proteste la mancare, cu discutii pe drumul catre gradinita cum ca nu-i mai place si ca el nu mai merge acolo NICIODATA.

Cu toate acestea, odata ajuns in universul cunoscut, cel al jucariilor si al creioanelor colorate au disparut si problemele existentiale care ne chinuisera tot drumul.

Ma pregateam sa plec atunci cand m-am auzit strigat. A venit langa mine si m-a intrebat, la ureche, exact ca unul care pregateste cea mai mare conspiratie din lume: “dar noi cand mergem sa ne intalnim cu Adelin?”

In acest timp, Adelin se indrepta spre aeroport. “Razboinicul din televizor” vine la noi in oras ca sa intalneasca “Fortele (cele mai) Speciale”. Noi stim ca ar vrea sa ne ia un interviu, sa scrie o carte, apoi sa castige Pulitzer-ul.
Asa fac "roackerii"!

Raţă a la Idrifaia

Aceste randuri sunt scrise la Idrifaia, locul in care mai exista tihna, locul unde mai exista notiunea asteptarii, a vietii impartita in etape. Pentru bunicii nostri, viata este impartita dupa vizitele pe care le facem. Nimic nu mai pare sa conteze. La fel cum marinarul priveste uneori siajul corabiei pe care incearca sa o duca la mal, tot asa si acesti batrani isi pun problema semnelor care trebuie sa fie duse mai departe si pe care sa nu le duca niste straini. Nu! vor sange din sangele lor! Vor sa stie ca nu se pierde viata lor de truda si incearca sa o asigure. Viata lor de truda aproape zadarnica…. Truda pamantului.
Idrifaia este locul in care pasarile sunt, inca, adevarate. Putem sa mancam o ciulama adevarata, chiar si daca nu avem nicio reteta. Avem pasarile adevarate. Restul vine de la sine! Adica puii ajung sa aiba si ei pui.

Cat de saraci sunt cei care nu au o Idrifaia!



Acest articol este dedicat unui prieten care a fost in deruta atunci cand a cumparat o mana de varza!

Numaratoarea

Este una dintre cele mai grele postari. Nici nu mai stiu de cate ori am amanat, am sters ceea ce am scris, mi-am promis ca am sa revin.

Vara a fost fierbinte in mansarda casei in care ne-am gasit loc de manifestare pentru “scoala de vara”. Aici traiesc finii nostri, aici traiesc Mark si Adriene, cei cu care speram sa legam “prietenia copilariei”, aceea pe care doar marile nenorociri ale lumii o mai pot rupe.

Asa am invatat sa numaram! Asa am inceput sa mancam fructe!

Asa incep multe dintre minunile lumii in care traim, daca exista macar un om care sa creada in ele. Macar unul!

Iesim din criza

Cand ne-am hotarat sa ne lansam in afaceri si sa investim in agricultura, am facut-o cu gandul la Mos Craciun, ca sa il asteptam cu rosii si cu ardei grasi din productie proprie. Daca ne uitam la felul in care isi face de cap vremea aceasta de jumatate de noiembrie incepem sa ne punem intrebarea daca mosul o sa poata sa mai vina la timp.

Asa ne-a venit ideea sa deschidem taraba noastra de producatori BIO. Incepand de astazi suntem gata sa semnam contracte cu livrare la termen cu oricine crede ca plantele noastre vor ajunge sa rodeasca.

Poate ca ele nu vor putea sa lege “fruct” pe trupurile plantelor, dar cu siguranta, in mintea copilului meu vor creste roadele unei viitoare vieti…. BIO.

Sunt tanar doamna, tanar!

In urma cu douazeci de ani am participat la o manifestare artistica desfasurata la Casa de Cultura a Sindicatelor din Galati. Titulatura nu mi-o mai amintesc, insa era ceva legat de poezia tanara. Sala plina, foarte multi tineri, majoritatea liceeni.

Pe scena scartaitoare era o “masa rotunda” imprejurul careia se asezasera mai multe persoane imbracate corect. In “capul masei”, in partea din dreapta a scenei, un tanar subtirel rupea armonia adunarii: puloverul sau, impletit manual de o bunicuta (poate din Slobozia), rupea armonia adunarii. Se emiteau pareri, unele erau contrate sfios. Sala casca gura cu aerul ca intelegea tot ceea ce se discuta. Tinerelul subtirel era foarte cuminte.

Intr-un tarziu, i-a venit si lui randul sa emita judecati de valoare. A dat sa spuna ceva, tot sfios. Nu se auzea nimic. A urmat un zumzet in sala si asa adormita pe jumatate. Intr-un moment de combustie instantanee, tinerelul a realizat ce anume il oprea sa vorbesca asistentei, asa ca, fara preaviz, s-a ridicat in picioare si, cu un gest scurt, si-a scos puloverul si a ramas in maieul alb, chinezesc. A urmat un discurs cu flacara.

Pastrez si acum cartea pe care mi-a scris cateva randuri. Astazi l-am sunat ca sa-i amintesc intamplarea.

Acest tanar din trecut, astazi, implineste saizeci de ani. Priviti-l intr-un moment de sclipire geniala pe cel care si acum afirma: “sunt tanar doamna, tanar”…

Ma doare!

Ma doare ca nu am auzit pe nimeni care sa spuna ca ii lipseste maestrul!
A trecut un an.
Oare se justifica sa ma lamentez? Copilul meu o sa-l cunoasca! Cu siguranta! Sa ma mai intereseze altceva? Merita?

Culorile vietii

“Copii care devin maturi peste noapte, obligați prea de timpuriu să învețe să prețuiască fiecare clipă”… mi-aminteste de o gradinita atasata la un mare spital parizian unde erau numai copii grav bolnavi . Dupa o activitate de pictura urma un moment de discutii legate de desenul fiecaruia. Era deja tarziu si educatoarea trebuia sa plece, programul se terminase de mult si mai ramaneau cativa copii care nu au avut timp sa vorbeasca despre desenul lor. Educatoarea le-a zis ca nu-i nimic, vor continua maine, la care unul din copii i-a raspuns ca nu e sigur deloc ca maine va mai fi in viata asa ca o roaga sa il asculte si pe el!
Un gand, o rugaciune pentru acei copii sau …ingeri, o mare plecaciune pentru educatoarele care pot sa lucreze in astfel de conditii psihice si afective!

Acesta este comentariul pe care l-am citit pe unul dintre blogurile care sunt partenere ale proiectului “Culorile vietii” si care m-a determinat sa ma implic in organizarea unui concert de amploare, chiar daca nu am nici cea mai mica experienta. Astazi pot sa spun ca am reusit! Maxim Belciug si Alexandru Sturzu vin pentru a canta in beneficiul copiilor aflati intr-o cumpana a vietii lor.

Echipa organizatorilor ramane deschisa, orice ajutor fiind mai mult decat binevenit. Orice ce picatura de culoare va prisoseste, nu ezitati sa o trimiteti catre acesti copii.

Hangar

In zilele cu vreme buna fugim la aerodrom, unde, prin bunavointa unor oameni deosebiti ne crestem visul zborului. Poate ca viata o sa isi faca alte planuri cu noi, dar nu ne poate impiedica sa visam.

Copilul care priveste spre cer si isi doreste sa ajunga acolo are toate sansele sa iasa din multime prin propriile forte si din acest motiv, cu fiecare ocazie ivita, exersam zborul, deocamdata, doar la sol.

Semnul meu

Astazi a fost o zi grea, o zi in care ne-am abatut de la programul obisnuit. Astazi, in ziua in care am repurtat o mare victorie in plan personal, Adrian Paunescu, omul, a ales tihna. Sau poate ca tihna l-a ales pe EL, poetul flacara!
Copilul meu o sa-l cunoasca din carti. Tatal lui, atat cat o sa poata, o sa-i povesteasca o intamplare petrecuta pe un stadion, cu multi ani in urma.

Fiul meu, sa stii! In tineretea lui, tatal tau a cantat pe acel stadion din Galati, alaturi de alte treizeci de mii de suflete, ud pana la piele datorita unei ploi suficient de rece..... "Nori de hartie". Se incalzea cu "Flacara". Ani la rand, acesta a fost un semn al sau.
Istorie de familie!

Pilot pentru visul meu

Ce poate sa ne mobilizeze, sa ne faca sa nu ne mai doara nimic, sa nu ne mai lipseasca nimic. Oare care este chimia careia putem sa-i reprosam abandonarea “eului” si mutarea visurilor noastre intr-o alta dimensiune decat cea a noastra.

Pregatim un vis! Este tot mai aproape. Sunt oameni care ne ajuta. Poate ca nu o sa reusim sa le intoarcem binele niciodata, insa vrem sa le multumim public.

Inca mai visez, doar ca nici macar unul dintre ele nu mai este numai al meu, iar asta imi da o stare de bine.
Copilul meu creste cu o viteza egala cu aceea cu care eu imbatranesc.
.

Un simplu dar

Astazi s-a produs o premiera istorica. In marea familie a posesorilor de blog personal a intrat si educatoarea noastra, om daruit cu iubire pentru copii. In ciuda vremurilor mai mult decat meschine, dansa se straduieste sa uite neajunsurile pe care trebuie sa le indure si sa le dea “boboceilor din cuibul sau” cea mai buna invatatura.

Educatoarea noastra a facut acest pas, iar noi am ajutat-o, atat cat am putut.

Stiti si voi cat de greu a fost inceputul! Daca nu ati uitat, va rugam sa o incurajati sa mearga mai departe. Nu va sfiiti sa-i trimiteti mesaje! Daca toti dascalii ar fi asa, copiii nostril ar creste mai buni.

Mere urate si avioane

Idrifaia este un loc binecuvantat de Dumnezeu. Acolo orice contur al neimplinirii se estompeaza. Acolo exista doi batrani care mai pastreaza ceva din tihna vietii arhaice, a vietii dusa intre pamant si cer. Ei isi conduc si acum viata dupa criterii simple, milenare: cata apa ne da cerul ca sa stim cat o sa rodeasca pamantul. Pentru ei aproape ca nici nu exista avioanele care trec prin culoarul aerian de peste satul lor. Importante sunt doar ploile care strabat acest culoar si pamantul care le asteapta.

Promiteam unui prieten, acum cateva zile, ca o sa-i trimitem doua mere gustoase. Ca sa nu isi piarda din aroma,i le trimitem paravion.

Bohemian Rhapsody

Ieri s-au implinit treizeci si cinci de ani de la lansarea celui mai mare succes al unuia dintre prietenii fiului meu, piesa pe care foarte multi au decretat-o ca fiind una dintre minunile secolului trecut. Atunci cand se intampla asta, tata abia incepea sa se deprinda cu scrisul si cititul.... "ana are mere..."
Si ce ar fi muzica buna daca nu am fredona-o cu prietenii?