Am scris despre acest bătrân cu ceva timp în urmă, convins fiind că astfel de lecţii ar fi utile oricui, că ar trebui să existe un astfel de exemplu prin toate oraşele, în toate cartierele, peste tot pe unde oamenii au uitat cât de mică este distanţa dintre bucurie şi necaz, dintre sănătate şi suferinţă.
Omul acesta nu pare să se deosebească de alţi bătrâni, chiar dacă paşii săi sunt extrem de chinuiţi. Doar culoarea bastonului, atât, doar ea îl pune într-o altă lumină, aproape divină.
Poate că fiecare dintre noi ar trebui ca, măcar din când în când, să întâlnească acest bătrân şi poate că atunci ar privi viaţa cu o mină mai luminoasă, dar şi cu mai multă încăpăţânare.
5 comentarii:
Postarea numărul 500 zici!
Păi, la mult mai multe de acum încolo! La fel de sensibile și pline de tâlc! :)
ce bine s-ar potrivit bătrânelul ăsta cu bătrânica mea pierdută din Bucureşti, îmi plac oamenii ăştia!
@silavaracald:
Multumesc pentru vorba asta tihnita si atenta la detaliu.
@Da, poate, dar mai poti sa o gasesti?
în ultimă instanţă, dau anunţ în ziar: bătrânică pierdută (din vedere)... ;)
@puideblog:
Ai toate sansele sa te trezesti cu o "rezervatie de babete".
Trimiteți un comentariu